Pentru că răul nu are sfîrșit, perle – valul 3 8


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 minute)

Asemeni unui foc de artificii de la o nuntă a unor baștani, terminăm orgasmic seria anuală de perle de la admiterea la FJSC 2012. Brăduț și alți cititori pe care mă bazez zi de zi vor fi fericiți să citească acum și contextul unor perle de la narațiune. După acelea, cîteva perle de la argumentare.

Narațiune

Tati, ajungând la ideea că naivitatea e ca un drum de țară, nu a existat niciodată însă când calci pe acolo, drumul intră în existență, iar eu am îndepartat „pericolul”. De aceea, ca un mic sfat pentru cei dependenți de Facebook: Tinerilor, trebuie să fiți conștienți de perisabilitatea timpului care se scurge în defavoarea voastră, încercați să trăiți viața printr-un stil de viață hedonistă, axată pe plăcerea de a vă bucura cât mai mult de tinerețea voastră, nu deveniți roboții unui site unde toți se critică sau unde toți dau un „Like”, ci „Carpe diem!!!!”

Avea o pasiune mistuitoare pentru artistul și „prea-minunatul”, așa cum zicea mama, Fuego. Mama, vizibil emoționată și încurcând tastele, într-un scris greu de descifrat, își prezenta enorma admirație și iubirea față de artistul care se presupune că eram.

Mă jucam încet cu filele cărții, și am simțit la un moment dat acel miros al trecerii ireversibile a timpului, dar și cum mă gâdilă niște nourași de praf la nas, provocând un strănut puternic. Era o carte scrisă de Tolstoi, „Pace și război”. Fiind o fire romantică, ochii mei nu au fost fascinați de rândurile care involuntar le citeam, răsfoind romanul.

Călcând ușor cu pași repezi pe colidorul luminat cu lampadare în formă de nave spatiale se aud răcnetele vecinilor infideli de alături, terminându-se cu o bubuitură făcută de ușa metalică abia montată de vecinul meu.Camera mea părea mică și izolată făcându-mă să cred că sunt claustrofobă, fiecare idee din capul meu parcă se răsucea, dansa sau făcea tumbe…

Uitându-se spre mine cu ochi mari ce capătă o culoare gălbuie din cauza atacului de panică, nu mai rezist îmi tremură obrajii si cad într-un râs adânc împreună cu amicul meu ce ma agitat să pun în aplicare o farsă excelentă.

Tata era polul opus al acesteia, și tocmai din cauza comportamentului său, mama a decis să divorțeze. Acesta avea ochii ca de șarpe anaconda ce săgetau continuu, pielea zbârcită îi lucea precum ceara și avea buzele subțiri.

Pentru mine, mama este una dintre cele mai dragi ființe după pământ, și când mă refer la „pământ”, mă refer la întreaga planetă.

O pală de vânt, adusă de vântul primăvăratic, mă face să tresar…. Simt vibrațiile naturii de afară ce contrastează cu monotonia și chietitudinea camerei mele… Matematică! Of! Ce tortură!…. Alți copii sigur nu invață, de ce trebuie eu să invăț? Nu e cinstit! Calculatorul mă așteaptă perfid să-l deschid.

La prima vedere, mama ar putea părea a fi o femeie banală. În fiecare zi are același program: după ce se trezește din așternuturile ei preferate se duce la toaletă, după aproximativ 10 minute ajunge la partea în care își bea cafeaua, își fumează tacticos țigara, ajungând în cele din urmă la motan pentru a-l scărpina sub gât iar lista poate continua cu lucruri lipsite de importanță.

Aerul cald al primăverii, cerul de un albastru pur, vegetația proaspăt trezită la viață, și cel mai esențial în descriere era apa, sunetul apei care parcă dădea o amploare trăirilor și simțurilor, ca o piesă a lui Mozzard.

Este vineri seara. Stau singură între cei patru pereți ai căror pete și denivelări le-aș putea recunoște cu ochii închiși. Sunt blocată! Același radio răsună în căști, același „song”, aceleași așternuturi, aceleași gânduri. Sentimentul dominant este unul care mă macină de ceva timp, de când prietena mea Andreea a plecat cu ai ei într-un scurt „trip” la Bran. Am uitat să menționez sentimentul, plictiseala!

Argumentare

Ramura alimentară devine din ce în ce mai nesănătoasă.

În contemporaneitate, timpul este cel care decide cursul tuturor activităților oamenilor.

Un prim argument contra restaurantelor de tip fast food ar fi chiar sănătatea noastră. […] Acesta este cel mai puternic argument contra consumului produselor de tip fast food – viața.

Restaurantele de tip fast food au apărut la noi parcă aduse de un val de peste ocean.

Banii cheltuiți în fast-food-uri sunt simple iroseli, pierzându-se într-un mod nici sănătos și nici convenabil.

Consider că cele mai avantajate persoane din această categorie sunt doamnele și de ce nu, domnii ai căror dispoziție pentru acest sacrificiu este mai puțin definită.

În concluzie, restaurantele de tip fast food reprezintă un aspect obiectiv pentru fiecare persoană în parte.

Lumea se desfășoară pe repede-înainte. Servici, facultate, întâlniri, fel de fel de activități necesită prezența unui număr foarte mare de oameni, și par că răpesc tot mai mult timp.

De asemenea, [restaurantele de tip fast food] conduc la comoditate, dependență, ceea ce ar transforma societatea într-un om bolnav.

Cam atît. Nu uitați, nu împușcați mesagerul și nu mă judecați înainte de a umbla puțin în mocasinii mei.

Să ne revedem, cu rău, la anul! Că de bine ni s-a acrit.

[box type=”info” style=”rounded” border=”full”]

Pentru colecționari:

Perle în avanpremieră

Sneak preview de perle

Perle – valul 1

Perle – valul 2

Perle – valul 3

Poemul petcian

Subiectele de la admiterea 2012

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 comentarii la “Pentru că răul nu are sfîrșit, perle – valul 3