FILM În „Domestic”, găina, iepurele, cîinele și pisica nu sunt ce par a fi 4


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Preambul

Eram la țară, ca în fiecare vacanță și-mi petreceam timpul prin curtea bunicilor. Citeam, mîncam mere, trăgeam cornete de hîrtie, deh, preocupări din epoca A.T. (ante-tabletă). Era însă o zonă din curtea păsărilor în care mi-era teamă să merg: acolo-și făcea veacul cocoșul. Se înfoia de fiecare dată cînd mă apropiam de el și sărea la bătaie, deși eu îi vorbeam omenește. Mă speria creatura.

Mamaia n-a mai suportat la un moment dat scîncetele mele, m-a îmbrăcat frumos și am purces în țigănie. Într-una din casele din chirpici, ne aștepta vrăjitoarea, o țigancă de vreo 50 de ani. Mamaia i-a expus problema și soluția a venit rapid: cositor stins. Țiganca a încasat banii, a început incantațiile, a pregătit o găleată cu apă și o lingură de cositor pe care a încălzit-o la o lumînare, deasupra capului meu acoperit cu o basma. Apoi a stins cositorul în apa din găleată. Ghiciți ce formă avea metalul întărit? De cocoș! Sau poate era autosugestia…

Cert este că de atunci nu mi-a mai fost frică de cocoș și eu și animalul cu pene ne-am împăcat.

Filmul

În filmul Domestic, apar destule animale:

  • o găină adusă acasă vie de către dna Lazăr și pe care o taie Mara în baie, în urma unor negocieri financiare dure cu tatăl ei
  • pisica Țiți, făcută cadou de Toni familiei Lazăr, surghiunită apoi în noua casă a dlui Lazăr, după ce Mara moare și soții se despart
  • un cîine vagabond îngrijit de o vecină din bloc, pe care Toni se angajează să-l ducă la un adăpost dar pe care sfîrșește prin a-l adopta și a-l împrieteni cu ceilalți doi cîini ai lui
  • un iepure pe care-l cumpără dl. Mihăeș din piață cu 50 de lei și care ajunge tocană la masa de Crăciun, spre supărarea fiului Alin
  • un porumbel bolnav pe care-l aduce în casă Alin, spre supărarea tatălui, dar pe care-l abandonează peste cîteva zile într-un copac, „ca să moară cu familia lui”
  • un canar colorat pe care-l cumpără dl. Mihăeș, ca să aibă ce pune în colivia destinată inițial porumbelului
  • un curcan după care aleargă prin casă copiii, despre a cărui soartă nu mai aflăm nimic în film

Sunt multe cadre-secvență prin care intrăm în casele unor locatari din bloc. Animalele sunt pretexte pentru a observa modul în care se comunică în familie, tensiunile interne, relațiile dintre vecini, micile drame urbane dintr-un oraș din Europa de Est.

[nggallery id=55]

Este un film presărat cu momente amuzante sincere, cu dialoguri savuroase (foarte puține ușor improvizate, am aflat), este o felie de viață românească autentică. Pelicula este la limita dintre veselie și tristețe, dar rămîne o comedie foarte bună și sper ca și alți români să constate același lucru, după ce filmul va intra în cinematografe.

Utilitare

Mi-a plăcut modul în care a fost promovat acest film: cu imagini grafice cu animalele, cu afișe în stații RATB, cu tricouri și abțibilduri, cu mici clipuri în care persoane cunoscute povestesc întîmplări cu animale domestice. Pe site-ul filmului, nu ratați clipurile video cu animalele din film (secțiunea Video)! Iată scurtul profil al actriței pisică Țiți:

De la discuția de după proiecția de aseară de la Cinema Elvire Popesco, la care au participat regizorul Adrian Sitaru (Pescuit sportiv, Din dragoste cu cele mai bune intenții), producătoarea și cîțiva actori (inclusiv copiii actori), am aflat că s-au făcut adevărate casting-uri pentru a alege cele mai expresive animale. Ioana Flora a povestit cum a fost traumatizată de iepurele din film, care făcea pipi la cîteva minute, fără să se sinchisească de faptul că regizorul n-a strigat „Stop”. Nici chiar curcanul, în rol episodic, nu a fost ales întîmplător: el este alb ca să iasă în evidență pe peliculă, acesta a fost sfatul directorului de imagine.

Tot ca element amuzant care nu poate apărea decît în cazul unui cadru-secvență: găina este dusă în baie, ușa este închisă, pe geamul de la baie o persoană din echipă scoate găina și stropește pereții băii cu „sînge”. Totul pentru ca filmarea să nu se întrerupă și să existe continuitate narativă.

A fost un film turnat în 22 de zile, plus cîteva scurte filmări suplimentare după prima variantă a montajului. Blocul din film este unul din Dristor, aproape de locul unde stă Adrian Sitaru, dar apartamentele sunt decoruri de la Buftea. Vor urma cîteva proiecții de gală, înainte sau în paralel cu intrarea lui în cinematografe (22 martie). Mergeți să-l vedeți, ca să fiți la curent cu un anumit tip de umor din cinematografia românească actuală.

Site-ul oficial al filmului mai vine cu detalii despre peliculă, dar și cu foto, video și featurettes. Lucruri interesante mai găsiți și în pagina de Facebook a filmului.

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 comentarii la “FILM În „Domestic”, găina, iepurele, cîinele și pisica nu sunt ce par a fi