NEMIRA + AUDIO Pictorul fără glas – Georgina Harding 9


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

De mult n-am mai citit o carte cu un asemenea ritm. Fraze aproape egale, o mulțime de verbe de acțiune, un dinamism creat prin narațiunea sacadată. Autoarea separă paragrafele în moduri numai de ea știute: nu mereu spațiul dintre diverse fragmente înseamnă un salt peste timp sau o schimbare de scenă.

Cartea vorbește despre drumul lui Augustin, un desenator surdomut, prin viața presărată de drame fizice și sufletești. Dramei interioare i se alătură cea a războiului. Lumea conacului de la Poiana este devastată de Al Doilea Război Mondial, eveniment care contribuie la maturizarea lui Augustin și care-l apropie întîmplător de Safta, fiica boierului.

Se pare că autoarea a călătorit prin România în anii 80. A văzut Transilvania de pe bicicletă și a rămas impresionată de frumusețea locurilor și de oamenii încărcați de amintiri și de viață. Cu ajutorul unor prieteni și consultanți, Georgina Harding a pus cap la cap peisaje și personaje extrem de realiste. Nu pot să nu remarc însă un ușor aer idilic în unele descrieri, deloc supărător însă, pentru că se îmbină de minune cu acțiunea.

Discrepanțe

Pe cît de liniștită este viața oamenilor care trăiesc la conac, pe atît de complicate sunt chinurile interioare ale lui Augustin, nevoit să o vadă pe Safta, cea la care ține fără să-și dea seama, trădată în dragoste de un alt tînăr. Pe cît de frumoasă este moșia, pe atît de hidos vine războiul pe acele meleaguri. Pe cît de multe vrea să exprime Augustin prin vorbe, pe atît de multe desene creează de-a lungul timpului, lăsînd în urma lui grămezi de amintiri creionate pe bucăți de hîrtie și adnotate cu figurine din materiale reciclate.

Romanul Pictorul fără glas este o frescă a vieții într-un sat românesc antebelic, dar și al celei urbane din Iași și București, din timpul războiului și după acesta. Ritmul englezesc rece al narațiunii nu știrbește cu nimic căldura sufletească și intensitatea emoțiilor personajelor imaginate de autoare, astfel că romanul este o lectură cum nu se poate mai agreabilă.

Fragment audio:

Georgina Harding – Pictorul fără glas

Anul apariției la Nemira: 2013

Traducerea: Iris Manuela Gâtlan-Anghel

Colecția: Damen Tango

ISBN: 978-606-579-458-0

Nr. de pagini: 320

Cumpără cartea de la:

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 comentarii la “NEMIRA + AUDIO Pictorul fără glas – Georgina Harding

  • Andrita

    Primul meu sarut a fost desprins parca din comediile romantice. S-a intamplat intr-o noapte de vara, pe plaja din Navodari. Nisipul era inca fierbinte, complementat de o briza placuta. Nu mai stiu nici cum arata baiatul, nici cum se numea si nici daca a fost sau nu un sarut reusit. Singurele lucruri pe care mi le amintesc sunt luna care sclipea deasupra crestetelor noastre si emotiile care imi dadeau nu fluturi, ci ulii in stomac.

    • George Hari Popescu Autor

      În facultate, am învățat că avem trei voci:

      1. cea pe care ne-o auzim în cutia craniană
      2. cea pe care o aud alții
      3. cea înregistrată

      Poți fi povestitoare pentru copilul tău și pentru prieteni, la bere. Doar că nu va fi pe bani…

  • somesan

    Primul meu sarut a avut loc la ziua onomastica a unui amic cu care am copilarit. Dupa cateva ore de la debutul petrecerii, in care am epuizat cele mai bune melodii ale formatiilor noastre preferate, cat si carnea cu cartofi la cuptor pe post de cina, am constatat treptat cu totii ca un anumit element e pe departe de a fi pe sfarsite: alcoolul. Astfel a fost initiat unul din acele jocuri care iti impune sa bei la intervale scurte. Ulterior, una din fete a prins curaj si mi-a marturisit ca ma place. Din moment ce si eu o gaseam atractiva, inevitabilul s-a produs si ne-am retras intr-un loc mai putin populat, unde ne-am lasat prada instinctului. Am inchis ochii si ne-am sarutat nebuneste pret de jumatate de ceas, pana cand bucuria acestei experiente a fost intrerupta de parintii ei grijulii care o voiau acasa la acea ora tarzie. Desi relatia a fost pasagera, din urma ei m-am ales cu ceva. Nu, nu la ce te astepti, o experienta autentica demna de imortalizat intr-un roman de dragoste, in care sa descriu cum am pierdut legatura mea cu timpul si spatiul. M-am ales cu Streptoccoc de gr. A (o infectie in gat care a ramas cu mine aproape jumatate de an). Cuiva trebuia sa i se intample si asta :))

  • Crina

    Primul sarut e de fiecare data. Dragostea e infinita in suflet si pulseaza a viata. Gandesti ca te simti ca si cum te reindragostesti in fiecare zi. Atat de intens. Si se ating sufletele in tacere. Si tremuri in tine, efervescent, ca o contopire vie.

  • Gabi

    Primul sărut a fost primul meu contact cu viața și plăcerile ei, primul zbor imaginar, prima emoție care îți taie picioarele dar îți dă avânt și îți face sufletul să clocotească. Toate ca reacție la contactul cu o stare pe care mi-o doream dar de care îmi era extrem de frică. Catifea, mister, dorință.

  • Roxana

    Văzând anunțul, recunosc că am stat ceva timp să mă gândesc cum să încep. Recunosc, de asemenea, că nu știu cum să încep din cauza faptului că nu știu de unde “tracii de amiaz” a început prima poveste de-a dreptul penibilă pe care aș schimba-o bucuroasă cu un apartament cu vedere la centrala de gaze.
    Știți, adevărurile mari și cuvintele dense sau hot se șoptesc la ureche așa că veniți mai aproape … nu am de gând să vă mustru că folosiți un parfum mai ieftin ca propria pereche de șosete sau că ați omis- absolut fix din întâmplare – să vă scoateți “barba de trei zile” cu care –absolut fix din întâmplare- mă înțepați, domnule! Nu, nici gând. Necesitatea de a fi tandră îmi biruie pornirile așa că plecați urechea și …
    În dulcele meu stil clasic, aș vrea să admit că rar mi-a fost dat să întâlnesc un bărbat care să recunoască cu francheţe că nu poate oferi iubire, că tot ce are el de dat e doar o noapte, două, trei de plăcere…în fine, că n-o să plece de lângă tine atâta timp cât pasiunea nu dispare nici ea. El aşa e…e de o sinceritate crudă şi multe femei şi-au dorit să îl vindece fără să înţeleagă că, de fapt, nu e bolnav. El mi-a spus de la început, încă din ziua pe care eu nu mi-o mai amintesc acum, că nu ştie. Că nu ştie unde este şi ce vrea, că hotărâse demult să nu gândească mai departe de “azi”, iar dacă eu voiam să mă aflu acolo, atunci aveam să locuiesc cu chirie în casa lui, despre care nu putea să-mi promită că va fi într-o zi “a noastră”. Mi-a zis că el nu are certitudini pentru mine, pentru nimeni și nici măcar pentru sine.
    Așadar, deplasându-ne de la sunete de fundal, v-ați prins că nu prea aveam legătură unul cu altul, doar că pe mine mă fascina spontaneitatea lui , atenția și gesturile care te făceau să-ți dorești să mai rămână. El mă voia doar pentu nume, pentru prezență, pentru că – spunea el – eram singura de la care are ce învăța, până acum singura femeie agățată de brațul lui după care lumea întorcea capul … nu o piftie obosită și lipsită de punct de vedere … nu mă deranja că eram pe post de décor, mă mulțumeam, după cum v-am spus, cu simpla lui prezență care mă completa și mă făcea să mă simt bine.
    Ca să mă apropii de ceea ce ați cerut, primul sărut parcă, îmi amintesc vag (glumesc- am filmul perfect de clar, de exact în minte) că a venit la mine într-o seară. Da, era frig și cum nu îmi stă în caracter să primesc la mine bărbați, am ieșit în stradă. Acum nu pot să compar primul sărut cu momentul în care am reușit să obțin un certificat Cambridge sau să ies fruntașă într-un concurs la care au participat elevi olimpici internaționali. A fost pur și simplu… și dacă stau să mă gândesc acum, el, boemul, s-ar fi așteptat la o reacție din partea mea gen ”may I say woow?”. “Nu, scumpule, nu-mi stă în caracter să mă înmoi ca ceara-n sfeșnic, deși te-aș lua cu mine acasă și te-aș mumifica, așa de drag îmi ești”, m-am gandit. Cam asta a fost. Într-adevăr, mi-ar mai plăcea sa ascult aceeași voce lacomă, amăgitoare care avea mereu de povestit mereu fapte noi, dar nu ineditul lor mă interesa, ci atitudinea lui față de viață. Timpul l-a trimis în alte închipuiri. În orice caz, am știut încă din acel moment că mi-a fost unică plăcerea tolerată și pe care am risipit-o.
    Ce sentiment straniu să te întâlnești cu tine și să nu știi cine ești, cine erai. Să te gâsești acum că ai devenit altcineva, dar fără să știi cum ai ajuns cea de azi.

    P.S. Cam asta a fost.Totuși..găsesc că primul sărut e mai puțin important decât momentul în care realizezi că tocmai ți-a alunecat soțul în parcarea unei blonde cu 3 cm mai subțirică în talie decât tine.

  • Ludmila

    M-a condus pana la portita. Venisem in vacanta in satul bunicii. Eram o pustoaica puternica, frumoasa si desteapta de la oras care trancanea intr-una pe tot felul de subiecte inteligente. Radeam si imi bateam putin joc de el, si ma simteam stapana pe situatie, monopolizand discutia cu replici filosofice. M-a blocat la jumatatea cuvantului cu un sarut care mi-a inghetat instant muschii si am simtit ca ma inmoi ca macaroanele in apa fiarta. In acea noapte am dormit putin, si am stat toata noaptea cu mainile pe buze, pe care le mai simteam arzand chiar si a doua zi. A fos singurul barbat care a indraznit sa preia controlul asupra mea si caruia nu i-a fost frica ca as putea sa-l iau la bataie. Si chestia asta mi-a placut la nebunie.