CARTE Monstrul. Antologie de povestiri trăsnite – Neil Gaman et al. 7


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 minute)

 

Textele din volumul „Monstrul. Antologie de povestiri trăsnite” sunt ciudate. Unele atît de ciudate încît te vei întreba ce a vrut să spună autorul. Altele atît de ciudate încît va trebui să le recitești ca să înțelegi mai mult. Unele sunt însă pur și simplu amuzante.

În „Fiecare e vîndută la bucată” de Jon Scieszka, asistăm la un dialog în mai multe scene, dintre un băiat și o fată. Ceva despre o sacoșă, despre o băutură carbogazoasă și America.

În „O țară mică” de Nick Hornby, te va fascina cum este descris un teritoriu suveran de mărimea unui teren de fotbal, ceea ce-i face și pe locuitori să pară mici.

În „Întrecerile din Cowlick” de Richard Kennedy, Wally devine brusc eroul unui orășel din Vestul Sălbatic, după ce-i scapă pe locuitori de gașca de bandiți ce invadaseră așezarea. Și face asta prin… neputință și lașitate. Iată un fragment audio din această povestire:

Volumul conține zece povestiri simpatice, scrise simplu. Umorul reiese tocmai din naivitatea simulată a frazelor, din dialogurile ce par uneori absurde și din descrierile neobișnuite.

La ce să te aștepți de la o carte în care, pe contracopertă, aflăm despre Generalul Wilson, copacul care și-a donat coaja pentru a ajuta la fabricarea hîrtiei volumului? La ironie fină, la cuvinte cu dublu înțeles, la nume de personaje inventive, la o impresie generală de lectură relaxată…

Vezi mai jos cum poți primi gratis această colecție de povestiri.

Monstrul. Antologie de povestiri trăsnite

Anul apariției la Nemira: 2013

Traducerea: Oana Ionaşcu, Dana Ionescu

Colecția: Babel

ISBN: 978-606-579-455-9

Nr. de pagini: 208

Cumpără cartea de la:

 

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 comentarii la “CARTE Monstrul. Antologie de povestiri trăsnite – Neil Gaman et al.

  • MariaB

    Degeaba las prima comentariu, degeaba vreau cartea pentru că sunt în lop şi plopul în aer. Din păcate pentru mine nu pot lua parte la provocare din 2 motive: 1.nu mă pot hotărâ ce situaţie să aleg (pentru că sunt multe). 2. N-aş putea-o povesti pe scurt, cunoscându-mă pe mine şi cunoscând situaţiile pe care le-am trăit sau văzut, ştiu că m-aş pierde în detalii. Şi mi-e ciudă, părea o carte bună.

  • MariaB

    Aparent e o întâmplare, eu prefer să o numesc o situaţie mai aparte, pentru mine chiar ieşită din comun. Dacă anul trecut n-am învăţat să merg cu bicicleta, am reuşit să înot. Eu am rău de mare, mai exact mi-e de ajuns să văd şi o baltă şi deja mă iau ameţelile. Am încercat o zi întreaga să învăţ să înot la ştrand, unde apa era de 1m-1,20m. N-a reuşit nici măcat un fost înotător de performanţă care a învăţat să înoate până şi oameni graşi şi bătrâni. Chinul şi nervii de care a avut parte sunt de nedescris, plus că a fost un eşec total, eu nefiind în stare nici măcar să STAU singură în apă.
    Şi totuşi, la nici două luni după această întâmplare am învăţat SINGURĂ să înot. Şi să fie şi mai ciudat, am învăţat în Marea Neagră într-un loc în care abia mai ajungeam cu vârful picioarelor la nisip. În timp ce toţi ceilalţi deja se panicau şi fostul meu „profesor” mă căuta în disperare pe sub apă care nu depăşea 1,20m (ştiind crizele pe care le făcam în apa limpede şi mică din ştrand), eu mă duceam cât mai în larg şi înotam singurică.
    Pentru mine asta e o ciudăţenie. Sper ca peste puţin timp să povestesc şi „ciudăţenia” de a fi învăţat, ca prin minune, să merg cu bicicleta.

  • Doru

    A fost o situatie cam ciudata. Tocmai ma intalnisem cu o fosta colega de facultate si am fost la o cafenea. La un moment dat ea a mers la toaleta si a stat destul de mult. Profitand de absenta ei, m-am dus si eu la toaleta pt baieti, nestiind ca e una singura in local. Am deschis usa cu incredere si am vazut-o pe colega respectiva cand tocmai isi tragea chilotii inapoi. N-am stiut ce sa zic, m-am intors la masa si nici unul dintre noi n-a mai scos o vorba pana am platit nota. Acum suntem impreuna :)

  • Cristina Superstea

    Fragmentul acesta mi-a adus aminte de o faza amuzanta. La liceu, o profesoara extrem de severa – care clar trecuse pe la toaleta inainte de a veni in clasa – avea fusta prinsa la spate in chiloti. Evident, nu erau chiloti tanga, asa ca nu a fost prea complicat ca fusta sa se prinda cumva sub ei. Cei mai multi dintre colegi se gandeau sa-i spunem. Dar… cum sa-i spui unei profesoare a dracu’ asa ceva. Prin urmare, si la finalul orei, cand a iesit din clasa, fusta tot sub chiloti era…

  • Alexandra

    Decorul povestirii mele este intunecat, poate chiar infricosator. Tatal meu are o cabana izolata, aproape de varful muntelui Ceahlau unde obisnuiam sa ne petrecem vacante, mergand la pescuit (lacul de acumulare Izvorul Muntelui este in apropiere), sau doar pentru relaxare. Intr-una dintre vacante tatal meu a mers cu doua zile inaintea mea, asteptandu-ma cu nerabdare. Cand, in sfarsit, am ajuns, primul lucru pe care mi l-a zis, dupa imbratisarea nelipsita, a fost faptul ca in seara precedenta vazuse un OZN. Evident, am inceput sa rad suspicios si cu toate ca insista asupra acestui lucru, nu l-am crezut nici in ruptul capului. Tatal meu este un artist cu o imaginatie bogata, avand o istorie in a-mi povesti lucruri infricosatoare, cum ar fi cimitire de sub casa, ori animale mosntru ce bantuie padurile.
    Noaptea, cerul in acea zona este mai limpede decat in oras. Milioane de stele il impanzeau si era o placere sa te intinzi in iarba cu fata spre el. Un mic foc de tabara ardea aproape de mine, iar eu incercam sa recunosc diferite constelatii pe care tata mi le aratase. Dar relaxarea mea totala nu durase mult… Privirea mi se impiedicase de o stea destul de mare care….se misca incontrolabil. Lumina ei era atat de puternica incat toate celelalte paleau. Panicata, am sarit ca pe arcuri si l-am strigat pe tata. Continuam sa ma uit al acea lumina, care parea sa nu aiba nici o directie. Se misca in toate partile cu pauze destul de lungi. Incepusem sa tremur si chiar sa plang. A fost un soc urias. Tata m-a luat in brate si a incercat sa ma calmeze spunandu-mi ca e doar un parasutist sau parapantist. Dar acum realizez ca prea multe legi ale fizicii erau incalcate. Daca e o intamnplare ciudata doar in mintea mea sau e reala, nu voi sti…dar inca am piele de gaina cand ma gandesc la asta.

  • Adriana

    Stiti pachetul cu bunatati si bani trimis de mama cu trenul sau cu autobuzul?

    Era duminica dimineata, ora 8:45, la camin in Grozavesti. Erau vreo 30 de grade si asfaltul era caldut. Nici urma de student. Eram in intarziere, mahmura, prost-dispusa si ma durea capul. Intre frumosul camin A si modestul camin C era liniste si umbra. Am trecut repede pentru ca am auzit latrat de caine rau. A urmat calatoria cu metroul – grozava durere de cap – am alergat in autogara Militari. Erau vreo 35 de grade, soare orbitor, niciun autocar. Intarziasem mult. L-am sunat pe sofer. Hiu! Parcase dupa colt. Am luat pachetul. Era foarte greu, taia la degete, dar ce era de facut? Mahmureala si caldura luptau impotriva mea si la fiecare pas greoi ma loveam cu pachetul.Era vina mamei, clar. Apoi POC! Dupa 3 metri de suferinta s-a rupt toartele gentii. Am inganat o injuratura si m-am uitat in jur. Apoi am facut din nou ce era de facut. Am tarat pachetul pana la metrou. Era foarte greu! Aveam nervi si imi era rau. In metrou: mai multa durere de cap. Inapoi in Grozavesti: 40 de grade, asfalt incins, nimeni. Nu mai aveam vlaga, imi tremurau mainile si picioarele. La intrarea in campus era doar un caine pitic tolanit. M-a vazut si a inceput sa latre. M-am uitat la el cu dispret in timp ce avansam cu greu printre A si C. In urmatoarea secunda, vreo 10 caini mari si galagiosi alergau in viteza spre mine din toate partile. Am pus pachetul jos. Tremuram prea tare si incercam sa decid daca ar fi mai bine sa las pachetul si sa fug. Nup. Nu mai eram in stare sa fug. Atunci a fost momentul in care frica si neputina au pus stapanire in totalitate asupra mea. Sareau la mine, maraiau si imi aratau coltii. Era prea tarziu sa mai fug. Strigam la ei cu glasul slab „pleaca!”. In momentul aceala s-a intamplat! Un caine galben s-a repezit in fata mea. Am facut un pas inapoi si am incremenit. Cainele meu s-a intors cu spatele la mine si cu fata spre ceilalti caini si a inceput sa latre la ei, sa le tina piept. I-a alungat. M-a salvat. Am inceput sa plang si sa rad in acelasi timp.

    I-am multumit, nu mai stiu ce i-am mai spus, dar tin minte privirea lui. Era fericit. Eram prieteni. I-am multumit din nou si am inceput sa tarasc pachetul mai departe. M-a insotit pana la intrarea in B. I-am spus ca ii dau ceva bun si am deschis pachetul. Cand am ridicat privirea… plecase. Nu l-am mai vazut de atunci. Dar nu o sa il uit.