E-BOOK Archaeology, Anthropology and Interstellar Communication – NASA 5


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Prin 1999, cînd petreceam mult timp în laboratoarele facultății, ca să-mi pregătesc seminariile, mai dădeam drumul la cel puțin un calculator din sală și-l forțam să intre pe screensaver. Era mica mea contribuție la programul SETI@Home, prin care oricine putea folosi puterea de procesare din standby a calculatorului propriu pentru a analiza semnale radio captate din Univers cu ajutorul telescoapelor.

La acel moment, programul Search for Extraterrestrial Intelligence (SETI) nu mai primea fonduri de la guvernul american. A fost cel mai îndrăzneț program de căutare a altor civilizații în Univers, deși a fost controversat și ridiculizat de-a lungul timpului. Despre SETI auzisem de la Alexandru Mironov, în cadrul emisiunilor pe care le realiza la televiziune, dar și din almanahurile vremii comuniste.

Volumul Archaeology, Anthropology and Interstellar Communication lansat de NASA sub formă de e-book gratuit a fost prezentat în presa străină cu o tentă senzaționalistă. Nu, nu suntem învățați în acest e-book ce să le spunem „omuleților verzi“ cu care vom avea contact odată, nici ce să le cîntăm extratereștrilor cu cap de șarpe pe care-i vom întîlni. E-book-ul este o colecție de studii ale unor cercetători din domeniu, dar conține și o parte monografică despre NASA și SETI.

Programul de căutare a civilizațiilor extraterestre avea drept scop detectarea unor semnale radio pe unde ultrascurte, deoarece radiațiile electromagnetice pot oferi indicii despre activitatea unor ființe biologice. Semnalele ar putea fi recunoscute prin caracterul lor repetitiv și prin lățimea îngustă de bandă. Pe măsură ce SETI a căpătat un caracter tot mai științific, s-au apropiat de acest program și științele socio-umane, focalizîndu-se pe modul de interacțiune al oamenilor cu formele de viață extraterestre. Acest e-book explorează contribuțiile antropologiei și arheologiei la cercetările SETI.

În 1963, Nikolai Kardashev conducea prima căutare de semnale extraterestre a Uniunii Sovietice. În mai 1965, a apărut acronimul CETI – Communication with Extraterrestrial Intelligence. SETI a rezistat din anii ’70 pînă prin 1993, cînd căutarea a continuat sub egida Institutului SETI, cu finanțare din surse private.

Comunicarea înseamnă nu numai ce spunem, ci și cine suntem

Comunicarea depinde de simțuri și ne modul în care ne situăm față de mediu. Nici măcar nu știm dacă mai sunt civilizații în Univers, deci cum să știm în ce mod civilizațiile posibile privesc mediul și cum se privesc ele în raport cu mediul? CUM comunicăm este o întrebare care nu ține numai de canalele folosite și de mesajul transmis. Este o problemă care constă în recunoașterea unui context de interpretare a comunicării de către ambele părți, de stabilire a unei familiarități. Asta încearcă să demonstreze John Traphagan în capitolul „Culture and Communication with Extraterrestrial Intelligence“ din acest e-book. El ajunge în studiul său la considerații privind noțiunea de cultură:

Nu există o cultură americană sau japoneză sau extraterestră. Există construcții și interpretări multiple și variate ale mediului social în care trăiesc ființele inteligente.

În cadrul unei scurte analize semiotice a posibilului „limbaj“ folosit în cazul unei întîlniri de gradul 3, Traphagan ajunge la concluzia că nu ar trebui să fim atît de preocupați de ce vrem să transmitem, ci de ceea ce se poate deduce despre noi din ce spunem.

Dificultatea conceperii unui mesaj coerent din partea umanității reiese din capitolul în care sunt trecute în revistă diversele încercări de a emite în spațiu „bilețele în sticlă“, de tipul discurilor inscripționate cu voci, muzică, desene și calcule matematice, încorporate în sateliți sau sonde spațiale (vezi Voyager Golden Record). Plăcile atașate la Pioneer 10 și 11 în anii ’70 tocmai au terminat călătoria prin sistemul solar și se îndreaptă spre alte stele. Pînă la urmă, să ne dăm seama ce și cum ar trebui să spunem în caz de contact ar însemna o explorare a propriei noastre ființe și o încercare de a îndrepta umanitatea către un consens.

Cine trebuie să vorbească primul?

E-book-ul lansat de NASA aduce interpretări variate și de aceea este o lectură foarte atractivă pentru cineva interesat la nivel minimal de explorarea spațială. De asemenea, cartea vine cu întrebări extrem de importante, precum aceasta: în cazul unui contact, cine de pe Terra este mai în măsură să răspundă? Ce guvern, ce instituție? Ce stat sau ce grup de cercetători? Cert este că acel mesaj de răspuns trebuie foarte bine ticluit și că trebuie limitate mesajele de răspuns individuale, care ar putea induce în eroare.

Un alt capitol fascinant al e-book-ul este cel scris de Dominique Lestel, intitulat „Ethology, Ethnology, and Communication with Extraterrestrial Intelligence“. Întrebarea ei din seria celor dificile de care aminteam este cum se poate stabili comunicarea între două grupuri de ființe care:

  • au avut evoluții biologice independente
  • au avut istorii culturale independente
  • nu au mai interacționat pînă atunci

Răspunsul ei este undeva la granița dintre etologie și etnologie. Contactul constă în două componente:

  1. spunem ceva
  2. existăm ca să putem spune ceva

Cu alte cuvinte, un prim contact cu extratereștrii este în același timp semantic și existențial. Dar această comunicare va fi una concretă sau va fi doar o metaforă? Cert este că va fi o experiență existențială.

Cît de pregătiți suntem?

Acest e-book nu este o lectură de noptieră, dar nici nu abundă în termeni de specialitate de neînțeles. Nu este un manual de comunicare cu ființele extraterestre, ci un volum cu sinteze ale unor cercetări ample, unele desfășurate pe zeci de ani. Cartea pote fi considerată și o mișcare inteligentă de marketing a celor de la NASA, instituție aflată într-o criză bugetară profundă și a cărei menire este pusă sub semnul întrebării, mai ales în SUA.

Să rămînem în minte cu cele patru probleme pe care CETI trebuie să le rezolve, evidențiate de William H. Edmondson, în capitolul „Constraints on Message Construction for Communication with Extraterrestrial Intelligence“:

  1. detectabilitatea
  2. protocoalele de comunicare
  3. conceperea mesajului
  4. contextul social pe termen lung

E-book-ul Archaeology, Anthropology and Interstellar Communication îl are ca editor pe Douglas A. Vakoch și poate fi descărcat gratuit în format MOBI, EPUB și PDF.

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 comentarii la “E-BOOK Archaeology, Anthropology and Interstellar Communication – NASA

    • George Hari Popescu Autor

      Da, există cîte ceva și despre treaba asta în ebook. Ideal ar fi să primim întîi un semnal valid, nu să fim invadați și apoi întrebați de sănătate.

      „The reactions of various nations to the trading possibilities will be criti- cal in shaping the initial interactions with a nonterrestrial sentient. Nations will likely differ in both perspective and manner as they approach the goal of communicating with an extraterrestrial intelligence. All nations will make assessments of the intentions of the probe and will evaluate whether it is apt to be threatening or benign.45 Fortunately, a promising means of assessing intentions has recently been suggested.46 Even though the possibility that the sentients responsible for constructing the probe may well be aggressive, the probe itself will probably not pose a threat. As mentioned earlier, Greg Bear has posited malevolent extraterrestrials who send destructive probes about the universe to locate intelligent life-forms and destroy them.47 Short of this scenario, however, such probes are apt to be complex collectors of informa- tion. One of their functions may well be to identify sentients who could pose a future threat to them.”

      Deh, oamenii de știință sunt idealiști…