CARTE Amintirile unui gentleman bolșevic – Cătălin Mihuleac


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)

Continuăm seria cărților despre comunism cu Amintirile unui gentleman bolșevic de Cătălin Mihuleac, o carte ca o furtună.

  • Prima parte este ziua de vară frumoasă, atît de luminoasă încît nu poți ține ochii deschiși.
  • În a doua, încep să se miște necontrolat paginile revistei pe care o citești pe iarbă.
  • În a treia parte, se dezlănțuie potopul care crește în intensitate.
  • Partea a patra liniștește atmosfera, te mîngîie pe frunte și-ți spune să te liniștești.
  • Epilogul este lin, dar amenințător.

Cătălin Mihuleac este șmecher. Îți dă impresia, din primele pagini, că vei asista la niște evocări ale vieții unui artist în perioada comunistă, încrucișate cu amintirile unui activist de partid feroce. Emil Faure (Vasile Buliga) este surghiunit de către Ion Scutelnicu într-un bloc „de reeducare“, din cauza sfidărilor continue la adresa poporului și partidului comunist, prin picturile sale cu accente erotico-occidentale. Ți se pare că este vorba despre o metodă a Securității de a-i pune la punct pe artiștii rebeli ai acelor timpuri. La fel, ți se pare că șoarecele care apare brusc în casa lui Faure este un simplu incident domestic și că „fiara” va fi anihilată cu vreo otravă specifică. Constați că gluma se îngroașă atunci cînd Faure, ce se dovedește a avea și ceva accente depresive, este terorizat de micuța bestie, fără posibilitatea de a părăsi apartamentului. Șoarecele pune stăpînire pe apartament.

Nici blocul nu este un simplu bloc, ci pare un organism viu. Pasajele marcate grafic în carte în care ni se explică stările blocului sunt suprarealiste, dar se încadrează destul de bine în absurdul comportamentului uman din comunism:

Blocul îşi dormea primul ceas al noii zile. Fiecare palier aduna pe holuri contribuţiile sonore ale apartamentelor, reunite în cinci grămăjoare de sforăituri, demne de luat în seamă, atât prin zgomot, cât şi prin acreală.

De afară, admirând somnul namilei de cărămidă, cu greu s-ar fi crezut că, în fața apartamentului numărul unu, situat la demisol, se întindea suişul greu al unei nopţi de zbucium şi nesomn.

De aceea, oare, blocul de locuinţe de pe Strada 1 Mai, numărul 55, tresărea prin hăţişul de vise, bolborosind zecimi de cuvinte neînţelese?

Bănuielile ni se confirmă în partea a doua a cărții, în care blocul pune stăpînire pe apartamentul pictorului, așa cum șoarecele acaparase trupul lui Faure-Buliga. Blocul devine suprapersonaj, dar este și personaj colectiv, pentru că-i reprezintă pe locatarii săi docili, mereu prezenți la raportul de dimineață și seară.

Alegorii

Dacă stilul este unitar, partea a doua ne ia prin surprindere datorită fantasticului creat de autor din scene și personaje aparținând lumii comuniste. Întregul volum este presărat cu alegorii, dar partea a doua este culmea acestora. Personajul principal devine Ella (Mihaela Gârneață), o scriitoare de lozinci folosite la mitingurile tovărășești și „revoluționare“. Ea folosește un vehicul de transport salivar pentru a se deplasa prin oraș. Da, ați citit bine, salivar, adică un fel de skateboard format din saliva aruncată de oameni pe străzi. Există explicații ale alegoriei:

  • saliva este unul dintre singurele moduri de protest ale cetățenilor, un mod de exprimare frust și biologic;
  • dacă nu puteai deschide gura pentru a vorbi liber, măcar puteai scuipa liber;
  • era perioada raționalizării resurselor; cei 20 de litri de benzină la care avea dreptul un șofer nu te puteau ajuta la mare lucru.

Umor și comparații

Ironia și hazul acestei cărți sunt greu de încadrat. De fapt, despre comunism, nu poți vorbi decît în două registre: serios sau umoristic. Aici umorul vine mai ales din comparații, dar și din aluzii la situații, personaje, obiceiuri. Autorul pendulează la un moment dat între umorul direct, care-ți provoacă pur și simplu rîsul și hazul de necaz care-ți smulge un zîmbet triunghiular. Mai ales spre finalul cărții, acest lucru este mai evident.

Comparațiile folosite în acest volum sunt cele mai expresive și pline de sens din tot ce am citit despre viața cotidiană în comunism.

Pictorul deschise catifelat ușa de la baie: o liniște netedă îl întîmpină, din poienița de gresie și faianță. Din mijlocul poieniței, ochiul canalizării îl privea limpede și ușor mustrător, ca un izvor montan gata să ivească, din tremurul său cristalin, păstrăvi, brotăcei și alte vietăți pure. Nicidecum șobolani și alte rușini ale creației. Cu siguranță, scabrosul vizitator își luase, înfricoșat, tălpășița.

— Să uităm povestea asta neplăcută! — invita stăruitor clipirea ochiului limpede de canalizare. Să tragem aer în piept și să sărim peste ea!

Mihuleac are un debit al scrisului atît de fluent încît ar fi păcat să nu termini de citit fraza, apoi paragraful, apoi pagina, apoi cartea. Totul învelit în satiră și absurd, pentru a crea o distopie.

Un tablou cunoscut

Avem în carte scene de la Cenaclul Flacăra, de la ședințele de partid și de la mitinguri, de la cozi la alimente, ni se descrie modul în care se puteau procura „pe sub mînă“ tot felul de produse occidentale sau pur și simplu hrană, avem cîteva evocări ale muncii pe șantierele tinereții ș.a.m.d. Bineînțeles, la tot pasul, portrete: Păunescu, Cîrmaciul dar și fiul lui, Nicu Ceaușescu, puțină Leana Ceaușescu…

Ion Scutelnicu este arhetipul activistului care acum o duce bine mersi în România. Este cel care a supraviețuit prăbușirii comunismului, care s-a descurcat și care „s-a schimbat“. El trăiește confortabil, la fel o vor face și copiii lui, spre disperarea unor Emili Faure sau a copiilor acestuia, care vor trăi în frustrare și disperare.

Partea „Muzeul Comunismului“ este un exercițiu de imaginație formidabil, în care exponatele devin povești în sine (de exemplu, supozitoarele purificatoare pe care Ceaușescu se gîndise să le distribuie cetățenilor, pentru ca toaletele să miroasă bine și să fie mai plăcute la nivel cromatic), dar și închiderea cercului cărții, la nivel epic (de exemplu, paralelipipedul din cristal în care rămăsese încastrat un schelet de bărbat, lîngă masa de lucru, în interiorul căruia zace un schelet de șobolan).

Este o carte deosebită despre comunism, pentru că nu vorbește doar despre acea perioadă, ci realizează o transfigurare către democrația originală din România, dar face acest lucru apelînd la SF, alegorie, umor deosebit și o scriitură dinamică, plină de vervă.

Cartea Amintirile unui gentleman bolșevic de Cătălin Mihuleac a apărut la Editura Cartea Românească.

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *