Top 7 al cărților din 2014


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 9 min)

Sunt cărți citite în 2014, primite de la editură, autor sau traducător sau cumpărate. Pe hîrtie sau e-book. Despre comunism, autobiografii, de ficțiune etc. Este un top subiectiv, pur și simplu sunt cărțile care mi-au plăcut sau care m-au impresionat cel mai mult în anul care a trecut.


1. Demonul amiezii. O anatomie a depresiei – Andrew Solomon

Andrew Solomon a pus cap la cap peste 600 de pagini despre depresie, un subiect în care este implicat pentru că are această maladie de vreo 7 ani. A lucrat cam 5 ani la această carte, timp în care a avut căderi nervoase și reveniri. Prin cartea Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, un volum nominalizat la Pulitzer în anul apariției, avem în față o muncă titanică de documentare și o activitate susținută de redactare plină de sens și farmec. Andrew Solomon împletește admirabil confesiunea cu datele științifice și împarte subiectul în capitole bine delimitate.

Este o carte care vorbește despre tristețe, dar care evidențiază soluțiile foarte des. Autorul insistă foarte mult pe psihofarmaceutică (tatăl lui, care este alături de el în fazele depresive, a fost directorul unei companii farmaceutice), dar și pe cele două tipuri de terapie conversațională:

Citește recenzia integrală


2. Proiectul Rosie – Graeme Simsion

Personajul principal al cărții crede că-și poate găsi o parteneră compatibilă inițiind un proiect de cercetare: Proiectul Soția. Cu ajutorul unui chestionar realizat după cele mai riguroase norme științifice, Don se pune pe căutat și elimină, una cîte una, femeile incompatibile. Ajunge să-și rafineze filtrul atît de mult încît își poate da seama din primele 40 de secunde dacă o femeie este bună pentru a-și petrece viața alături de el sau nu. Într-o zi, în laboratorul său de cercetare, intră Rosie.

Te vor prinde de la început acțiunea fără stopuri, dialogurile iuți și mai ales ironia scriitorului care se va observa din autoironia personajului principal. Mi-au plăcut listele de reflecțieale lui Don, care apar o dată la vreo 30 de pagini și efortul ieșit din comun pe care-l depune el pentru a se schimba.

Citește recenzia integrală și ascultă un fragment audio


3. Dragul meu turnător – Gabriel Liiceanu

Liiceanu spune în cartea “Dragul meu turnător” că securiștii își pierduseră conștiința: ateismul și rutina îi transformaseră în scribi dezumanizați. Obsesia de a intra în gîndurile unui cetățean și de a-l “locui” a dus la o secătuire a rolului Securității comuniste. Schizoidia se manifesta în cuplul turnător – ofițer de caz, în acordarea unor porecle celor urmăriți (“obiectivele”), în numirea aparaturii de ascultare “sursa Teofil” ș.a.m.d.

Autorul a decis să scrie cartea după ce și-a consultat propriul dosar de urmărire, în urma cererii la CNSAS. Nu sunt lucruri extraordinare între copertele acestui dosar (cartea are o secțiune bogată de anexe), dar Liiceanu consideră că toți cei care au avut un dosar la Securitate ar trebui să vorbească despre asta sau să scrie.

Citește recenzia integrală și ascultă un fragment audio


4. Eroul discret – Mario Vargas Llosa

Personajul principal din cartea “Eroul discret” de Mario Vargas Llosa nu se teme și se ține de un sfat pe care i-l dăduse tatăl lui, acela de a nu ceda niciodată în fața celor care vor bani fără să muncească și care șantajează oamenii care au afaceri cinstite. Felícito este un erou discret, deși tot orașul aude la un moment dat despre problemele lui cu mafia, despre amanta pe care o întreținea de ani buni și despre faptul că însuși fiul lui avea o relație cu aceeași amantă. Este un erou discret pentru familie și pentru el însuși. Își păstrează calmul aparent, deși se liniștește cu adevărat numai atunci cînd o vizitează pe confidenta lui, o clarvăzătoare care ține un magazin în care nu intră niciodată nici un client.

Cartea mi-a dat senzația unui roman polițist. Acțiunea din oraș se împletește cu dezvăluirile despre cele două familii. În interiorul tramelor, se fac rememorări, se dau explicații, se descriu locuri. Llosa pictează Peru în cuvinte, cu o pană de maestru și reușește să pună în relație trăsăturile de caracter ale personajelor cu decorul și cu specificul social-cultural al locurilor.

Citește recenzia integrală și ascultă un fragment audio


5. Pas cu pas – Klaus Iohannis

Textul este ușor de parcurs, pentru că urmează stilul molcom cu care ne-a obișnuit Iohannis. Frazele sunt scurte, informative, fără prea multă emoție, aproape matematic construite. Capitolele cărții nu sunt neapărat cronologice, ci tematice, deci nu putem spune că este neapărat o autobiografie. Intertitlurile sunt adesea reveniri asupra unor teme dragi autorului.

Atunci cînd citești „Pas cu pas“, nu poți să nu te gîndești că este scrisă de omul care a devenit președintele României. Dacă am judeca volumul la rece, observăm mai ales spiritul cerebral al autorului. El face aprecieri uneori dure la ceea ce observă în jur, laudă faptele care-i plac, se referă la propriile realizări cu mîndrie. Totul este însă argumentat, totul este echilibrat. Atunci cînd critică, Iohannis lasă totuși o portiță deschisă, ca un gentleman care se teme de excese. Este o carte echilibrată din toate punctele de vedere, inclusiv ca spațiu acordat subiectelor predilecte.

Citește recenzia integrală


6. Dragoste n-are plural – Vladimir Drăghia

Dragoste n-are plural este o cărticică de poezii. Sunt 38 de creații, cu titluri atent alese, excepție făcînd două dintre ele, care nu au titluri marcate la nivel grafic. Încă de la început mi-au plăcut paginarea, ilustrațiile (de Andra Iulia Margină) și design-ul. Culmea e că acestea merg mînă în mînă cu versurile. Liricul lui Vladimir Drăghia provine foarte mult din cultura pop și se observă unele accente de autor frimeur, cum ar zice francezii. Nu-i bai, lui îi stă bine. Am apreciat cel mai mult poemele bazate pe jocuri de cuvinte, ca absolvent de liceu de filo ce mă aflu și cu ceva experiență universitară în științele comunicării.

Cam toate poeziile au rimă albă, dar autorul cochetează pe ici-colo și cu rima împerecheată și încrucișată. Nu prea multe îmbrățișate însă. În fond, chiar el propovăduiește într-un poem dormitul îmbrățișat ca unică formă de manifestare a iubirii în timpul somnului! Alte versuri sunt scrise de dragul foneticii și aici sunt chiar de acord cu Drăghia: există cuvinte care poate n-au nici un sens împreună, dar trebuie rostite, doar de dragul sunetului prin care sunt ele exprimate.

Citește recenzia integrală


7. The Edge of Hope – Alina Popescu

Într-o piață în care cărțile cu vampiri și ființe supranaturale nu prea mai aduc surprize, Alina Popescu lucrează mult la două aspecte care pot face diferența: personajele și dialogurile. Nu se poate să nu-ți rămînă în minte Alexa, personajul principal din acest e-book și sigur vei fi uimit de dialogurile bogate și pline de esență. Comparativ cu aceste două aspecte, acțiunea pare mai puțin importantă, dar ea este cea care potențează profilul personajelor și dă naștere dialogurilor.

Este clar că o mare parte din personalitatea autoarei se regăsește în personajul Alexa. Bănuiesc că, în mod similar, unele experiențe ale Alinei Popescu sunt și cele ale Alexei. Asta conferă autenticitate poveștii care se desfășoară în Malta, Olanda, Cehia. Mi-a făcut plăcere să parcurg textul mai ales pentru că o cunosc pe Alina și asta m-a făcut să înțeleg mai bine unele trăiri ale Alexei și unele situații.

Citește recenzia integrală


În rest, ce să mai zic… urmăriți tag-ul cărți pe acest blog și la anul, pentru alte mici recenzii subiective și ascultați toate fragmentele audio din cărțile citite de mine:

La multe pagini citite în 2015!

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *