CARTE + AUDIO Să creștem mici – Laura Grünberg


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 19 min)

Cartea Să creștem mici de Laura Grünberg este o pledoarie candidă și ironică pentru reîntoarcerea la copilărie a adulților români. Da, români, pentru că este un volum profund ancorat în societatea noastră, cu destule referiri la obiceiuri și metehne autohtone și la tipuri de români.

Autoarea ține să precizeze că este o carte „pentru cei mici care trebuie neapărat citită de cei mari“. Nu știu cît de mici sunt copiii din mintea autoarei, dar mă tem că publicul țintă nu e format chiar din persoane de vîrstă preșcolară, ci de pe la clasa a IV-a în sus, poate chiar pînă la liceu.

Volumul este structurat logic în trei părți:

  1. tipologia oamenilor de astăzi
  2. încercările grupului de inițiativă de a combate omarita
  3. manualul de crescut mici

Laura Grünberg jonglează cu anumite cuvinte, inventează cuvinte noi și nu-și pierde deloc autoironia și ironia pe parcursul cărții. Experiența de profesoară, cercetătoare și activistă feministă are un impact major asupra tonului, conținutului și structurii cărții. Din cînd în cînd, autoarea ne propune un tabel sintetic cu informațiile prezentate, un test de autoevaluare sau un chestionar ce poate fi aplicat adulților, evidențiază în text cuvinte care i se par ei rare sau mai greu de înțeles, inserează citate, referințe istorice și culturale ș.a.m.d.

Cheia volumului este tipologia din prima parte. Laura clasifică oamenii după alte criterii decît cele sociologice, dar nu ignoră anumiți parametri socio-demografici folosiți de obicei la segmentarea publicurilor în marketing. Iată categoriile de oameni evidențiate (descrierile sunt citate din carte):

Comunii (oamenii-medie)

Sunt oamenii despre care se tot spune la televizor că, în medie, preferă cutare fel de mâncare, se uită în general la anumite programe de televiziune, merg la medic de atâtea ori pe an, au un salariu mediu de atâția lei. Sunt indivizi și individe care-şi văd în general de treabă: fac un pic de şcoală, au o meserie, o familie, copii, se duc şi vin de la serviciu, mănâncă regulat, merg uneori la biserică şi în concedii, mai beau câte o bere, mai citesc câte o carte, dar mai ales se uită regulat la televizor. Ei și ele pur şi simplu trăiesc de azi pe mâine fără să se întrebe (în medie!) care este rostul lor pe pământ, care este sensul vieţii, ce înseamnă fericirea.

Avuții

Sunt persoane care trăiesc pentru a achiziționa, pentru care cumpărăturile sunt un mod de viață. Avuţii sunt uşor de depistat. Trăiesc şi muncesc pentru a putea să-şi pună în bucătărie faianţă cu cristale Swarovski, să-și cumpere televizoare cu plasmă, iPad- uri sau maşini 4 x 4. Sunt oameni care-şi schimbă ceasul de la mână în fiecare an şi sunt obsedaţi de haine cu eticheta de firmă la vedere. Avuții femei cumpără toată ziua bună ziua mai ales genți, pantofi, bijuterii, haine.

Oamenii-codiță (paraziții)

Oamenii-codiță sunt în general acei oameni leneşi şi comozi care trăiesc ca paraziţii pe spinarea altora, de obicei a avuţilor, profitând de bogăţia acestora. Profitori de felul lor, ei reuşesc să se menţină în formă pe spinarea avuţilor care le plătesc câte un abonament la sală sau bilete de avion pentru a călători împreună cu ei prin vacanțe (este de amintit aici faptul că avuții nu prea au prieteni).

Ofuscații

Aceştia una au vrut şi alta au făcut în viaţă, motiv pentru care sunt mereu încrâncenaţi, plini de regrete, mofturoşi şi cam pesimişti. Mulţi artişti, sportivi ratați sau femei casnice sunt astfel de oameni ofuscați care ar fi putut să fie altceva decât sunt și acest lucru nu le dă pace. Ei cântă, poate, în orchestra Ateneului, dar nu sunt prim-solişti. Fac eventual parte din ansamblul Operei, dar nu în calitate de prim-balerini. Sunt profesori de desen, dar nu au ajuns pictori cunoscuţi. Sunt profesori de sport, dar nu membri în lotul naţional de baschet. Fac mâncăruri excelente și spală rufele foarte bine, dar nu au carierele la care au visat și nu pot uita că au fost şefi sau şefe de promoţie la facultate.

Plutitorii

Aceștia, mai puțini la număr, sunt în general savanți, poeți, dansatori, pictori, sculptori, muzicieni. Mulți dintre tocilari ajung plutitori. Pentru acest fel de oameni nu are așa mare importanță cum se îmbracă, ce mănâncă, unde dorm, dacă plouă sau e soare, dacă pică guvernul unei ţări sau începe vreun război. Aerieni, zăpăciți, mereu cu gândurile în altă parte, ei fac lucruri importante pentru omenire, dar în viața cotidiană trebuie ajutați să se descurce.

Pufoșii

Aceştia sunt oameni care au citit multă literatură pentru copii, plâng la filmele cu final trist (pufoșii exagerați plâng și la fiecare reluare a lor), au animale de casă şi flori în apartamente. Ar putea fi numiţi şi „cool” sau „ţiplă”. Sunt cei care nu se încheie niciodată la ultimul nasture de la cămaşă, evită servietele şi costumele gri, preferând blugii şi sunt de obicei cu zâmbetul pe buze. Pufoșii sunt în marea lor majoritate oameni care te privesc în ochi atunci când vorbesc cu tine.

Omarii

Este vorba de oamenii crescuţi prea mari – pentru simplificare, o să le spunem omari. Aceştia sunt oameni periculoşi care s-au înmulţit îngrijorător în ultima perioadă. Mulţi ofuscați devin omari pentru că frustrarea este un sentiment care duce rapid la o creştere excesiv de mare. Mulți avuți pot deveni omari pentru că obsesia pentru bani este direct proporțională (ai învățat despre asta la matematică? Dacă nu, întreabă un profesor pufos de la școală) cu pierderea copilăriei. Pufoșii, în principiu, nu pot deveni omari. Comunii pot deveni omari doar dacă se întâlnesc cu cine nu trebuie la un moment dat în viață sau dacă urmăresc prea mult emisiuni TV care îi îndrumă greșit.

Omicii

Omicii sunt într-adevăr mici de înălţime, dar compensează prin inocenţă, lipsă de cunoştinţe inutile sau periculoase, nonconformism şi un râs molipsitor. Toți copiii sunt omici, adică niște pufoși mici. Chiar și cei care mai fac prostii, nu ascultă, nu iau mereu note bune. Sunt omici cu unele defecte care se pot remedia ușor. Indiferent de greșelile pe care le fac, cât timp sunt copii, vârsta bate omarita, pentru că tinerețea nu lasă boala să apară. Copiii sunt deci imuni la omarită, fără să fie vaccinați de cei mari în acest sens.

Nu-i așa că v-ați recunoscut într-una dintre categorii? Tocmai asta este frapant: luciditatea cu care autoarea reușește să surprindă tarele societății, prin oamenii care formează această societate, dar și să exprime aceste lucruri pe un ton glumeț, fără a părăsi cheia comică a volumului. Un exercițiu interesant ar fi ca, după ce citiți cărticica, să încercați să deduceți în ce categorie s-ar încadra Laura însăși, numai după informațiile din carte și poate din site-ul ei de autoare de cărți pentru copii.

Este clar însă că Laura are o problemă cu omarii. De fapt, nu ea, ci trei omici – Simon, Dany și Emi – care, într-o joi seară, s-au hotărît să pună bazele Grupului de Iniţiativă privind Combaterea Omarilor din Lume – filiala România (GICOL-RO), pentru a stîrpi sau reduce omarita din țara noastră. Autoarea se declară secretara grupului, povestitoarea modului în care au decurs acțiunile grupului.

Metode de combatere a omaritei

Partea a doua a cărții este o cronică a încercărilor celor trei copii (sau omici). Iată cîteva dintre acțiunile lor (descrierile sunt citate):

Lupta cu bigudiurile

S-a făcut un studiu rapid. S-a intrat inopinat în case căutând mame fără bigudiuri. Nu prea au fost găsite. Mai toate mamele erau pur şi simplu conectate la bigudiuri şi umblau aiurea prin casă – fie că făceau, fie că nu făceau treabă. Bigudiurile ajunseseră o a doua natură pentru femei.

Lupta cu omarii însemna şi o luptă cu bigudiurile. În acest sens, grupul de iniţiativă privind combaterea omarilor din lume (GICOL-RO) a decis suspendarea fabricării bigudiurilor în România şi sistarea importurilor de bigudiuri din alte ţări.

Până în acest moment însă rezultatele sunt slabe. Femeile se pare că nu vor să renunţe la aceste obiecte purtate pe cap, dorm prost şi cresc excesiv de mari. Femeile omar apărute prin folosirea în exces a bigudiurilor au o caracteristică aparte: sunt „îmbârligate” şi, prin asta, foarte periculoase.

Ziua capetelor sus

Incredibil câtă lume nu te priveşte în ochi, merge pe stradă cu privirea în pământ, nu se uită la copaci, la stele şi nori şi… cu atât mai puţin la ceilalţi oameni din jurul lor – ofuscați, oameni-codiță sau pufoşi.

Toţi cei cu tendinţe de privit în jos au fost dotaţi gratuit cu apărători de privit în jos (cercuri din carton colorat, asortate la ţinute, cu diametrul de un metru, băgate pe cap).

Din cauza unor asemenea probleme şi a unor cârcotaşi care tot comentau pe la televizor despre spiritul de turmă care face ca toată lumea să fie cu capul în nori în loc să vadă băltoaca de sub picioare, iniţiativa a fost abandonată. Astfel vremea rea a revenit şi străzile s-au umplut din nou de oameni cu priviri în pământ.

Cursuri intensive de amintiri din copilărie

Omarii trebuiau să-și reamintească cât mai multe din copilăria lor: ce prostii făceau, ce jocuri practicau, ce prieteni aveau, la ce filme se uitau, cum erau îmbrăcați, cum se vedea lumea de la înălțimea și mintea lor de atunci. Pentru asta, grupul de inițiativă a organizat cursuri intensive de amintiri din copilărie. Omarii erau expuşi la propriile lor amintiri din copilărie extrase sub hipnoză.

Câțiva omari au reuşit, prin cura de amintiri din copilărie, să-și țină sub control creșterea prea mare. Foarte mulți însă n-au reușit nici sub hipnoză să beneficieze de tratament. În cazul lor amintirile au fost pur şi simplu şterse din memorie din dorința, conştientă sau inconştientă, de a deveni maturi cât mai devreme.

Cuvinte interzise și reciclarea gîndurilor negre

Gândurile negre accelerează creşterea – faptul este stabilit ştiinţific. Nu numai că accelerează creşterea, dar produc chiar unele dereglări de creştere.

Bănuind că ar exista o legătură între cuvinte şi gânduri, s-a încercat iniţial interzicerea anumitor cuvinte care ar fi putut sta la originea formării gândurilor negre. Oamenilor li s-a montat în jurul gâtului câte un dispozitiv special de identificare a cuvintelor sau a expresiilor de pe lista neagră: nefericire, tristeţe, sunt plictisit, nu mai pot, mi-e silă etc. De câte ori pronunţai un cuvânt sau o expresie de acest tip, aparatul piuia şi nu se oprea până când respectivul nu rostea cu voce tare de cinci ori: e bine, e bine, e foarte bine…

După un timp, gropile de arhivat și stocat gândurile negre au fost suprasaturate. La primele ploi mai mari, izolaţia a cedat şi multe gânduri negre s-au infiltrat din nou în pământ, apoi în plante, în mâncare şi din nou în mintea oamenilor, iscând o bulibăşeală şi mai mare, căci gândurile pesimiste ale unuia au devenit ale altuia şi tot aşa… Confuzia creată a determinat suspendarea ordonanţei şi concentrarea mai curând pe metode de prevenire decât de pedepsire.

După cum observați, nici una dintre metode nu a fost infailibilă. Se simte aici un pesimism anume al autoarei, dar acesta nu este copleșitor, concluziile sunt oferite ca niște pastile amare amestecate cu miere.

Ghidul de crescut mic

În partea a treia, suntem avertizați că avem de parcurs două faze:

  1. evaluarea gradului de omarită (pe baza unui chestionar)
  2. practicarea unor exerciții de dezinhibare și de dat în mintea copiilor

Dintre exerciții, amintim:

  • Uită-te în oglindă dimineaţa şi schimonoseşte-te. Dacă poți mai mult, ascultă o melodie care îți place și fă un karaoke în fața oglinzii de la baie cu föhnul pe post de microfon. Lasă-te purtat de muzică, de stare, nu te jena, nu uita că ești doar tu cu tine cel din oglindă.
  • Rupe o bancnotă de cel puţin 100 de lei.
  • Imită-ți cățelul sau pisica: tolănește-te, întinde-te, ridică „lăbuța”, toarce, fă pe mortul etc.
  • Mănâncă haotic. Începe cu o banană, treci la supă și con- tinuă cu friptura.
  • Plouă? Dansează până când ţi se pleoşteşte de tot coafura proaspătă. Ninge? Prinde fulgi de zăpadă cu limba.

O observație tehnică: ai nevoie mai curînd de o foarfecă dacă vrei să rupi o bancnotă românească.

Agendă politică pentru copii

Citind cu atenție, nu poți să nu observi că Laura Grünberg are și o mică agendă activistă printre rîndurile cărții: pledoaria pentru natalitate, promovarea egalității de șanse, combaterea consumerismului, rezistența la stereotipare etc. Astfel, Să creștem mici capătă valențe educaționale, dar această educație este subtilă, de bun gust, amuzantă și ușor de digerat de către copiii care poate, uneori, se plictisesc la orele de la școală.

Volumul se încheie cu o listă de lecturi care te pot ajuta să rămîi omic sau să scapi de omarită și cu un glosar de termeni (aceștia sunt încercuiți pe parcursul cărții). De asemenea, cartea conține un supliment cu o bandă desenată realizată de Adrian Ciubotariu (Pisica pătrată).

Iată un fragment audio din carte:

Să creștem mici de Laura Grünberg este o lectură agreabilă în orice moment și o recomand mai ales adulților care au copii (sau care plănuiesc să aibă). În comparație cu celelalte cărți ale autoarei, aceasta pare o sinteză a întregii sale experiențe de mamă, profesoară, cercetătoare și observatoare a societății. Sub aparența glumei, Laura spune adevăruri emoționante și pe alocuri dureroase. Fiți omici și citiți cartea cu mintea deschisă, apoi spuneți și altora cum să se ferească de omarită!

Fiți la curent cu noutățile despre carte și citiți despre celelalte cărți ale Laurei pe site-ul Vești despre povești.

Cartea poate fi cumpărată de la Elefant.ro, de aici.

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *