CARTE + AUDIO Lumea dispărută a comunismului – Peter Molloy


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)

Ce m-a frapat cel mai mult la volumul Lumea dispărută a comunismului este asemănarea dintre experiențele celor care au trăit în România, Germania de Est sau Cehoslovacia. De asemenea, am fost surprins să constat că, dacă STASI în Germania domina prin cantitate (era cam un informator la 20 de persoane), Securitatea din România a produs adevărate drame prin „calitatea” torturilor și varietatea metodelor de persecutare.

Peter Molloy a adunat mărturii de la oameni politici, artiști, sportivi, scriitori, din țările comuniste. Din România, avem povești de la Andrei Duban, Divertis, Phoenix, Vasile Paraschiv, Dan Voinea ș.a. La mijlocul cărții, există cîteva pagini color cu fotografiile celor intervievați și aici este surprinzător faptul că parcă și trăsăturile fizice ale celor care au trăit și/sau suferit în comunism sunt asemănătoare.

Cartea este organizată pe capitole specializate pe domenii ale vieții în comunism:

  • oamenii partidului
  • procese și pedepse
  • distracții cetățenești
  • poliția secretă
  • disidenții ș.a.m.d.

Amintirile persoanelor intervievate sunt detaliate, dar rămîn bucăți dintr-un mozaic imens care a constituit viața chinuită, plină de drame, a oamenilor care au trăit pînă în 1989. Introducerea cărții este o foarte bine realizată sinteză a modului în care comunismul a ajuns să domine aproape întreaga Europă și o mare parte din planetă, după Al Doilea Război Mondial. Aceste pagini pot fi integrate cu succes în manualele de istorie actuale.

Iată cîteva dintre bucăți de mozaic de care aminteam mai devreme:

  • descrierea Zidului Berlinului, avînd mai multe straturi de siguranță și metode de a captura pe oricine ar fi încercat să treacă în Berlinul de Vest; sute de persoane au murit împușcate sau aruncate în aer după ce au încercat să fugă spre libertate;
  • eforturile absurde ale angajaților de la Televiziunea Română, în frunte cu Nicolae Melinescu, de a șterge din înregistrările cu cuplul Ceaușescu tot ceea ce ar fi putut afecta imaginea imaculată a celor doi: scobitul în nas, scărpinatul, bîlbîitul, semne ale nerăbdării, picioarele Elenei etc.;
  • elita comunistă avea locurile ei de viețuit și de distracție: dacă Nicolae Ceaușescu avea cîte o vilă de protocol cam în orice oraș și stațiune din țară, cei din Germania de Est aveau propriul lor orășel – Waldsiedlung Wandlitz – cu propriile străzi, magazine, școli, locuri de agrement;
  • ca și în România, unde, în timpul vînătorii conduse de Ceaușescu, trăgătorii erau plasați în tufișuri și omorau animale care erau apoi atribuite ca trofee marelui Nicolae, în Germania de Est existau vînători de elită care făceau același lucru pentru Honecker.

În timp ce „aleșii poporului“ (o ironie sinistră) se distrau ucigînd animale, cetățenii erau torturați în închisori, pentru vini pe care nu le aveau:

„[…] Interogatoriile aveau întotdeauna loc noaptea. Ţineau ore în șir și nu înţelegeam despre ce era vorba. Trebuia să stau pe scaun; nu mi se permitea să vorbesc ori să mă mișc. De câte ori îmi întorceam capul într-o parte, eram pocnită peste faţă sau lovită în spate. Întotdeauna îmi puneau exact aceleași întrebări. Dacă nu primești ore în șir nimic de băut sau de mâncat ești foarte obosit și ajungi la punctul în care adormi, dar trebuia să continui să stai drept. Toate astea te aduceau pe punctul de a ceda nervos. La sfârșit am mărturisit totul, chiar dacă nu făcusem nimic. A trebuit chiar să admit că făceam parte din rezistenţa nazistă. Mărturisești tot ce vor să audă, pentru că tot ce vrei este să te întorci în celulă și să dormi puţin.“

Instantanee ca acestea sunt multe în carte. Am fost impresionat de multe dintre poveștile din acest volum, dar mai ales de cea despre preoția secretă din Cehoslovacia, în vremea cînd biseria era interzisă și de sistemul de „amprente olfactive“ inventat de STASI, prin care aveau astfel un dosar complet al persoanei, alături de fotografii, date, amprente digitale etc. Pe panta comică, a fost interesantă povestea celor de la Divertis, nevoiți să evite cenzura prin aluzii și jocuri de cuvinte și a celor de la Phoenix, care au emigrat ascunși în cutii mari de boxe de concert.

În fragmentul audio de mai jos, aflați despre cîteva metode de avorturi empirice, la care româncele erau nevoite să apeleze din cauza Decretului 770, menit să sporească populația României:

Continuarea poveștii Anuței Timiș, cea care a fost separată în mod brutal de fiica ei:

Timiş a fost judecată şi condamnată pentru rolul ei în avorturile ilegale. Însărcinată în trei luni pentru a doua oară, a fost condamnată la închisoare. Acolo şi-a născut copilul, care i-a fost luat cu forţa, lucru care o doare şi în ziua de azi. „Am stat în închisoare un an şi zece luni. M-au dus la spitalul Jilava din Bucureşti şi acolo am născut o fetiţă. La trei luni după aceea mi-au spus că voi fi trimisă, de la Jilava, într-un lagăr de muncă pentru femei. Le-am cerut să mă lase să-mi văd fata. Am sărutat-o şi n-am mai văzut-o niciodată.

Când am ieşit din închisoare, am întrebat: „Dar fetiţa mea? Unde să mă duc să o iau?” Iar ei mi-au spus: „Întrebi când ajungi acasă”. Dar, după ce am ajuns acasă, nu am putut afla nimic. Toţi oamenii pe care i-am întrebat au ridicat din umeri. Au luat-o fără ştirea mea. Nici astăzi nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea.

Dacă puneți mîna pe carte, citiți cu atenție capitolul despre sexualitate în comunism, pentru a observa două aspecte:

  1. diferența de moștenire culturală și nivel de educație dintre Germania de Est și de Vest și dintre prima și restul țărilor comuniste;
  2. modul în care comuniștii au folosit sexualitatea ca mod de propagandă, arătînd că plăcerea sexuală este mult mai mare în comunism, unde cetățenii nu au grija zilei de mîine, deoarece statul le asigură toate necesitățile.

Vă recomand această carte pentru momentele în care vedeți hibe în democrația, cînd vă enervați că viteza la Internet este mică sau că nu ați găsit hîrtie igienică portocalie la supermarketul cu 8-10 feluri de hîrtie igienică. Volumul se încheie cu două idei care transpar din întregul text al cărții: solidaritate și regret.

Lumea dispărută a comunismului. O istorie orală a vieții cotidiene în spatele Cortinei de Fier de Peter Molloy, 2012, Editura RAO, traducerea: Cristina Vîlceanu, 251 pp.

Cumpărați cartea:

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *