CARTE + AUDIO Primul pas – Klaus Iohannis 1


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 13 min)

Am citit cartea lui Klaus Iohannis avînd în minte prima carte a președintelui țării, Pas cu pas. Voi începe cu cele mai importante asemănări și deosebiri:

  • tonul lui Iohannis este mai alert, pare că autorul are de împărțit vorbe unora și altora;
  • frazele sunt mai lungi, ba chiar am găsit fraze de cîte 4 rînduri, ceea ce e mare lucru pentru o persoană cu un stil laconic;
  • referirile la soția sa, Carmen, sunt mai numeroase; pare că a simțit în primul volum că nu a pomenit-o destul pe Prima Doamnă;
  • dacă prima carte era organizată pe tematici (deoarece, în mare parte, cuprindea programul său de candidat), aceasta este așezată cronologic.

Am avut tot timpul impresia că această carte a fost editată puternic. Stilul este mai cizelat, totul pică acolo unde trebuie, frazele sunt mai aromonioase. În plus, sunt unele imagini care în mod evident nu-l caracterizează pe taciturnul Iohannis: am zîmbit, de exemplu, cînd autorul spune că-i vede pe studenți așezați pe treptele Universității din Craiova și se gîndește chiar atunci la viitorul tinerilor din România.

Președintele din turnul de fildeș

Vă dau însă o veste proastă: avem un președinte căruia nu-i place dialogul, cel puțin nu mediat. Iohannis spune că-i place să vorbească cu oamenii, să-i vadă în mediul lor de trai sau de activitate, dar:

  • a refuzat să apară live din studiourile teritoriale ale televiziunilor, din cauza acelui „decalaj ușor caraghios, ca și cum [vorbitorul] nu ar înțelege întrebarea, cu toate că problema este strict tehnică”;
  • a refuzat să dea declarații live prin telefon, din aceleași motive tehnice;
  • inițial a refuzat să participe la dezbaterile TV din cauză că PSD-ul a impus regulile și nu a permis negocierea;
  • nu-i place să dea audiențe; la Sibiu, i-a lăsat pe viceprimari să îndeplinească această sarcină.

La toate acestea, adăugăm faptul că Iohannis nu dă declarații consistente (ci aruncă unele fraze după vreo vizită oficială), nu emite comunicate de presă pe teme care-i preocupă pe români, nu dă semne că este prezent. El argumentează acest comportament prin faptul că este introvertit, că-i place să arate numai prin fapte de ceea ce este capabil. Președintele nu înțelege însă că, într-o țară în care rolul șefului statului nu este doar simbolic (dacă eram republică parlamentară, mai ziceam), el trebuie să arate oamenilor în mod constant că este acolo, că-și urmează planul pentru care a fost votat, că este apropiat de poporul pe care-l conduce.

Există și o poveste simpatică legată de acest slogan. în timpul campaniei, m-au căutat doi montaniarzi, pasionaţi de căţărări, care mi-au spus că au dus mesajul “România lucrului bine făcut” pe cel mai înalt vârf al unui munte din Papua Noua Guinee. Au venit la mine şi mi-au arătat, satisfăcuţi, poza cu vârful cucerit şi cu bannerul pe care era scris sloganul. Pentru ei era un semn clar că se poate!

Un alt mesaj cu impact a fost lansat pe Facebook de echipa pentru online: „Au mai rămas X zile să facem România bine.” Sloganul „Lege. Nu hoţie./Fapte. Nu vorbărie.” a fost elaborat de echipa de creaţie outdoor şi a fost utilizat în bannerele stradale. Şi campania online, şi cea din teren au lucrat concomitent. În unele situaţii, echipele au avut sarcini să lucreze şi singure. Unele aspecte au fost lăsate în responsabilitatea echipei pentru online, de exemplu, iar altele au fost elaborate de echipele de comunicare de la partide, însă întreaga campanie a fost gândită în aşa fel încât toate acestea să fie corelate.

Cartea Primul pas pare că a fost scrisă în primul rînd pentru a plăti polițe. Dacă s-ar analiza densitatea de cuvinte, „Victor Ponta“ ar fi poate cele mai des întîlnite în text și ele vin de la o persoană care-i acuza pe fostul președinte și pe premier că-și pomenesc numele prea des în contexte negative. De asemenea, din volum transpare o anumită condescendență, un iz emfatic ce provine de la cel care știe că a cîștigat. De aceea, Iohannis își permite să dea destul de multe sfaturi lui Ponta și PSD-ului.

O carte ușoară ca aerul

Nu aflăm mai nimic nou din această carte, iar după valoarea literară nu poate fi judecată deoarece autorul nu-și propune să emoționeze, ci doar să informeze, de pe un piedestal ce pare de neclintit. Narațiunea cuprinde ascensiunea lui de la statutul de candidat la cel de președinte, condimentată cu ironii și critici la adresa PSD-ului și a reprezentanților lui. Nu aflăm nimic în plus despre omul Iohannis, nu există povești de culise de care să nu fi știut, nu intuim nimic în plus din planul președintelui față de ce știam deja.

Niciodată nu i-am atras pe oameni prin senzaţionalul conţinutului sau prin senzaţionalul apariţiei. Eu îi atrag pe oameni doar dacă au răbdare să mă urmărească la lucru suficient de mult timp, să asculte ceea ce am de spus şi, în consecinţă, să se convingă singuri. Fiecare politician primeşte o proporţie de electorat şi, în mare măsură, această proporţie se explică prin discursul pe care îl propune, prin comportament şi prin impresia generală pe care o creează prin combinaţia dintre acestea două. Lucrurile se schimbă când politicianul are un comportament incongruent cu discursul, când comportamentul excede discursul sau când discursul excede comportamentul, devenind astfel politicianist. În funcţie de aceste variabile, popularitatea politicianului creşte sau scade.

Ceea ce trebuia să fie inițial doar o ediție adăugită a volumului Pas cu pas s-a transformat într-o carte nouă. Sunt sigur că mișcarea aceasta a fost una sugerată de editură, îmbătată de succesul de vînzări al primei cărți. Drept urmare, unele tematici sunt supracomentate, autorul bate apa în piuă în legătură cu aceleași două-trei personaje din viața politică (Ponta, Băsescu, Antonescu etc.) și pe situații răs-analizate.

Șeful de stat “lasă-mă să te las”

În afară de lipsa apetenței pentru comunicare și dialog real, mă mai îngrijorează pasivitatea președintelui. Sigur, nu aveam nevoie de încă un șef de stat „jucător“, dar nici de unul care nu are reacții de nici un fel! Iohannis spune în cartea sa că nu-l ating nici laudele și nici criticile. Mai precizează că nu a răspuns atacurilor din campania electorală din cauză că el le-a considerat frustrări ale celor care le-au emis. Însă românii au acum nevoie de un șef de stat care să pară puternic, invulnerabil, dar și care se implică. De altfel, chiar Iohannis recunoaște că a fost criticat pentru pasivitatea sa de către Gabriel Liiceanu și de alți intelectuali, la o întîlnire la Grupul pentru Dialog Social.

Oamenii îşi iau informaţiile din mai multe surse, iar foarte mulţi apelează la internet în cazul căruia chiar nu se poate bănui că cineva deţine controlul. Rezultatul a fost că oamenii şi-au făcut o imagine mult mai bună decât dacă ar fi urmărit doar emisiunile TV. Având experienţa acestui mod foarte particular în care mijloacele de comunicare în masă s-au potenţat reciproc, cred ca ne aflăm într-un punct în care nu mai putem spune că unul dintre acestea a făcut diferenţa, ci că decisiv a fost mix-ul dintre ele. Cred că a fost prima campanie de la noi în care mediile de comunicare s-au influenţat unele pe altele, iar amestecul care a ajuns la electorat a fost unul atipic. În special mediile TV şi online s au întărit reciproc, dar pe un mesaj favorabil mie, şi nu lui Victor Ponta. Concluzia mea este că lucrurile au stat aşa inclusiv din cauza modului în care Victor Ponta şi PSD-ul au gândit abordarea acestei campanii, mod care, în final, a provocat în mintea electoratului nevoia unei schimbări. Iar această schimbare am fost eu.

Am fost încîntat însă de faptul că Iohannis reiterează ideea construirii unui muzeu al comunismului și amintește că nici un președinte de pînă acum nu a făcut vreun gest pentru înființarea unei asemenea instituții. M-aș bucura ca acest muzeu să prindă contur în mandatul său.

De asemenea, parcă e un pic de emoție în povestea momentelor de după aflarea rezultatelor parțiale ale alegerilor:

Nu există nicio exagerare în a spune că România a trecut, în toamna anului 2014, printr-un şir de scandaluri politice pe care campania electorală le-a făcut să se vadă în tot derizoriul lor. De la certurile ritualice, televizate, dintre fostul preşedinte şi premier şi până la pericolul real
ca o putere coruptă să-şi adapteze legislaţia pentru a-și menţine poziţia, tot acest şir de nereguli semnala că ne aflam într-un moment-limită. Lucrurile nu erau ireversibile, însă dacă în câteva zile, câte mai rămăseseră până la scrutinul final, oamenii nu înţelegeau că se ajunsese într-un punct critic, democraţia ar fi intrat într-o zonă minată de pericolul feudalizării şi al mutărilor discreţionare. Era esenţial ca oamenii să iasă la vot și o încredere proaspătă în propriul potenţial. Am fost întrebat de multe ori care este reţeta succesului meu, ce a surprins şi a intrigat multă lume. Afirm acum, la finalul acestui volum condus și de firul roşu al reuşitei mele, ca om politic, că această reţetă, dacă există aşa ceva, ţine de lucruri simple: adecvarea la moment, atenţia cu care m-am raportat la lumea din jur, buna-credinţă şi încrederea în oameni. Sunt convins că modelul în care am crezut eu este unul larg împărtăşit, alttel nu ar fi avut cum să dea naştere, când aproape nimeni nu se aştepta, unei povești cu final fericit.

Cartea Primul pas este un balon de săpun, un produs al unei persoane fascinante, dar care trebuie urgent să demonstreze că nu este doar o altă dezamăgire națională. Cartea așteptată cu nerăbdare de cei care au cumpărat-o pe prima nu vine cu elemente noi și nu face decît să accentueze starea de așteptare. Nu știu dacă Iohannis are în plan o nouă carte, dar ar fi momentul să pună piciorul în prag și să aducă povești despre fapte concrete, să folosească vorbe mai hotărîte, să creeze emoții care să reiasă din acte politice și de guvernare statală.

Șase luni de așteptare sunt suficienți, este momentul să-l cunoaștem mai bine atît pe președintele, cît și pe autorul Iohannis.

Primul pas de Klaus Iohannis, 2015, Editura Curtea Veche, 255 pp.

Cumpără cartea de la:


Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un comentariu la “CARTE + AUDIO Primul pas – Klaus Iohannis