CARTE+AUDIO Personalitatea nevrotică a epocii noastre – Karen Horney


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Cartea a apărut în 1937, din dorința autoarei de a contracara puțin pansexualitatea și dependența de biologic a teoriilor lui Sigmund Freud. Karen Horney vrea să demonstreze că nevrozele de astăzi (acel prezent al apariției cărții este încă actual) sunt determinate în mare măsură de presiunile impuse de societate asupra individului, de la spiritul permanent de competiție la nevoia de a lupta pentru supraviețuire.

Nevroza este definită astfel în carte: tulburare psihică caracterizată de spaime și mecanisme de apărare împotriva acestor spaime, cît și tentativa de a găsi soluții de compromis pentru tendințele aflate în conflict. O mare parte din studiu este dedicată deci anxietății, dar anxietății nevroticului, aceea de o intensitate mai mare decît cea a persoanei „normale“ și avînd caracter permanent.

Atenție, nevroză la orizont!

Caracteristicile permanente ale nevrozei sunt:

  • Rigiditatea în reacții (și de aici rezultă incapacitatea de a lua decizii, mai ales pe termen lung)
  • Discrepanța dintre potențialitate și realizări (de aici, stima de sine scăzută dar și nevoia de afecțiune)

În viziunea autoarei, anxietatea la nevrotic este generată de condiții sociale și este amortizată prin procedee de protecție, cum ar fi tabuurile, ritualurile etc. Persoana normală are însă capacitatea de a fi fericită deși își activează aceste procedee de autoapărare și trage profit de pe urma vieții; în schimb, nevroticul nu se poate bucura de aproape nimic, suferă permanent și are simptome greu de observat pentru el și pentru cei din jur (și uneori nici psihanalistul nu le poate detecta cu ușurință). Concluzia în conceptualizarea nevrozei moderne este că persoana normală are stări care intră în modelul social, pe cînd nevroticul se îndepărtează de modelul social.

Printre presiunile exercitate de societate se află:

  • spiritul de competiție între indivizi
  • teama de eșec
  • izolarea emoțională
  • neîncrederea în noi înșine și în ceilalți

Cu toate acestea, o persoană normală se descurcă, dar un nevrotic nu. La acesta din urmă, apare un cerc vicios de stări autoinduse sau care apar ca urmare a determinanților externi, pe care eu le-am reprezentat grafic astfel:

Ca să recunoaștem mai bine o persoană nevrotică din jur sau ca să vedem în ce măsură noi putem fi astfel caracterizați, iată o listă de atitudini marker:

  • Nevoia de afecțiune din partea tuturor, fără a oferi însă mereu afecțiune
  • Sentimentul de inferioritate („știu sigur că sunt prost“)
  • Inhibiții în afirmarea de sine (el nu poate lua decizii)
  • Agresivitate, hiperexigență (el se simte dominat și dator să lupte)
  • Inhibiția sexuală sau, din contra, sexualitatea compulsivă (eventual cu nevoia de a fi dominat de parteneri sau de a domina partenerii)

În acest fragment audio, iată cîteva explicații despre nevoia de afecțiune:

Cum ieșim din impas

Care ar fi însă soluțiile pentru a scăpa sau a ține sub control anxietatea, caracteristica permanentă a nevrozei? În societatea modernă, se conturează patru metode:

  1. Raționalizarea stărilor (încercăm să ni le explicăm conștient, intelectual)
  2. Negarea stărilor (dar manifestările rămîn)
  3. Narcotizarea organismului (prin alcool și/sau droguri, muncă, somn, sex)
  4. Evitarea cauzelor (ca și cum ai ascunde problema sub preș)

Împotriva anxietății fundamentale, există tot patru metode de apărare:

  1. Afecțiunea („dacă mă iubești, nu mă vei lovi“)
  2. Supunerea („dacă mă predau, nu voi fi lovit“)
  3. Puterea („dacă am putere, nimeni nu mă lovește“)
  4. Retragerea („dacă mă retrag, nimeni și nimic nu mă poate lovi“)

Așa cum am precizat mai sus, aceste faze sunt ciclice și sunt cuprinse de cercul vicios al stărilor nevrotice reprezentat grafic.

Karen Horney consideră că, în cazul nevrozelor vremii noastre, impulsiile de ostilitate sunt principala forță psihologică generatoare de anxietate. Nevroticul este o persoană contradictorie: el îi va descuraja pe ceilalți în a-l ajuta, pentru a le arăta că nu sunt capabili. Nevoia de a umili nu este mereu conștientă, ea ține de spiritul concurențial al societății, care afectează și relațiile interpersonale. Situația de a fi prins între ambiție și afecțiune este unul dintre conflictele definitorii din nevroze.

Această carte este indicată mai ales celor care, prin natura profesiei, au de-a face cu persoane nevrotice sau sunt dispuse ele însele la asemenea stări: profesori, jurnaliști, judecători etc. Atenție însă, volumul necesită cîteva lecturi preliminarii despre anxietate și depresie (aici recomand din nou cartea lui Andrew Solomon, dar și „Scurtă istorie a anxietății”) iar o cunoaștere minimală a tipurilor temperamentale este indicată. Precizez din nou că, în acest volum, autoarea a dorit pur și simplu să pună în context sociologic ceea ce Freud analizase exclusiv din perspectivă biologică (și implicit sexuală).

Se pare că individul înclinat să devină nevrotic este acela care a trăit într-o formă exacerbată dificultățile socialmente determinate, în special în copilărie, devenind prin urmare incapabil de a le rezolva sau rezolvându-le numai cu prețul exorbitant al personalității sale. L-am putea numi copilul vitreg al civilizației noastre.

Aș vrea să menționez că este prima carte în care traducătorul presară prin text sintagme din original, între paranteze. Nu întotdeauna ar fi fost cazul, pentru că traducerea este impecabilă, iar pregătirea de doctor a traducătorului este evidentă și ajută foarte mult.

Personalitatea nevrotică a epocii noastre de Karen Horney, 2010, Editura Univers Enciclopedic Gold, Colecția Mica Bibliotecă de Psihologie, traducerea – dr. Leonard Gavriliu, pp. 214

Cumpărați cartea de la:

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *