CARTE + AUDIO Provizorat – Gabriela Adameșteanu 1


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Cînd am început să citesc „Provizorat“ de Gabriela Adameșteanu, mi-am dat seama că nu mă descurc în atîtea nume și relații de rudenie între personaje decît dacă fac o schemă pe hîrtie. Și după ce am citit vreo 200 de pagini, am zărit din întîmplare arborii genealogici și indexul personajelor de la sfîrșitul cărții. Pfui…

Adevărul este că universul personajelor lui Adameșteanu este halucinant. Narațiunea se desfășoară pe atît de multe planuri încît acest roman este unul care trebuie citit cu mintea limpede, cînd ești odihnit. În prezentul narativ, avem povestea Letiției, căsătorită cu Petru, cel pe care nu-l mai iubește din cauză că acesta a devenit violent și alcoolic. Ea se întîlnește de cîțiva ani cu Sorin, colegul care ocupă postul de secretar al propagandei (la Clădire, în Piața Scînteii, viitoarea Piața Presei), într-o garsonieră a lui Florinel, prietenul lui Sorin. Întîlnirile au ca principal scop relațiile sexuale (pe fundal muzical, cu o gustare și ceva de băut), dar evident că tinerii se atașează unul de altul.

  • Într-un alt plan avem amintirile Letiției;
  • în altul, poveștile lui Sorin și amintirile lui;
  • și în tot felul de alte planuri sunt evocările celorlalți, dar și fundalul istoric al instaurării și evoluției comunismului în România.

Ceaușescu, Elena și cei din camarila lor devin și ei personaje, dar alături de ei evoluează o mulțime de alte persoane importante ale vremii.

Autoarea vede totul, percepe totul, face previziuni, vorbește despre trecut. Textul romanului este un caleidoscop amețitor de istorie, personaje sensibile, o epocă a griului, vise sfărîmate, planuri pe termen lung etc. Dar pe alocuri autoarea ne liniștește cu unele pasaje emoționante, în care ne regăsim sensibilitatea:

Ca să adormi, trebuie să-l anihilezi pe celălalt, să-l desprinzi de tine și să-l arunci în mașina nocturnă a somnului care o să-l digere și o să-l amestece într-un vis incoerent, mascat sub chipul altor personaje din viața ta. Să-ți tragi încet brațele, picioarele, trunchiul amorțit într-o parte, să ți le eliberezi de el și apoi să-l uiți pînă la trezire. De obicei așa dorm cei care au în față o lungă viață de cuplu, în care vor rămîne deseori singuri. Cei din cuplurile noi dorm cu trupurile împletite, știindu-se prin somn alături, iar visele le readuc în somn partenerul.

Din cînd în cînd, ne oprim asupra jurnalului ascuns al Letiției, precursor al viitoarei cărți pe care intenționează să o publice. Frazele lungi, care spun ce se întîmplă, dar conțin și propoziții despre ce simt sau ce cred atunci personale, plus replici ale altor personaje, mi-au amintit de romanul „O după-amiază pierdută“, o altă creație de calitate a Gabrielei Adameșteanu.

Mi s-a părut de mare impact procedeul prin care autoarea ne explică ce se întîmplă în țară între 1940 și 1989 și ce se va petrece pînă în 2000, prin discuțiile în intimitate dintre Letiția și Sorin, de care ea nu se simte atrasă dar în care se implică uneori. Este poate un semn al autoarei de a ne arăta în ce măsură intraseră ideologia, cenzura, spiritul duplicitar în conștiințele românilor, în „Epoca de Aur“. Dar romanul este, înainte de toate, o cronică de familie pe mai multe planuri, aproape o monografie literară.

Cea mai mare nedreptate făcută morților este că nu mai află bucuriile celor pe care i-au iubit. Sau pe care încă îi iubesc, dacă, acolo unde se află ei, mai există iubire. Poate chiar morții noștri dragi ne ajută atunci cînd ne este greu și ei ne trimit bucuriile?

Totul gravitează în jurul Clădirii, parcă singurul element stabil în provizoratul în care trăiesc Letiția, Sorin și majoritatea cetățenilor de la acea vreme. De multe ori descrierea clădirii și a atmosferei din jurul ei mi-a adus aminte de blocul din Amintirile unui gentleman bolșevic de Cătălin Mihuleac:

Cînd se lasă noaptea, la fel ca și atunci cînd se luminează de ziuă, Clădirea împrăștie în jur mai multă încredere în puterea ei. Forma ciudată pe care Eleonora a văzut-o identică la Moscova și la Varșovia se estompează în violetul albăstriu și dens în care plutesc doar ferestrele iluminate. Vîntul răcoros al nopții curăță agitația dinăuntru, ședințele interminabile, oamenii ghemuiți în birouri, fumul țigărilor ieftine, cafelele, jocul de șah pe ascuns, conversațiile nesfîrșite, bufnetul apei în closete. Lumina violetă aruncă, peste alei și peste parcul întunecat, presimțirea altei vieți, neașteptată, imprevizibilă.

În acest fragment audio, Letiția caută într-o revistă literară o cronică despre povestirile ei proaspăt apărute, prilej cu care îl observă pe Ceaușescu într-o fotografie alături de președintele Franței:

Este un început de februarie rece, a început iar să fulguiască. În stație, lîngă rigole, oameni obișnuiți ale căror vieți normale n-au nimic de ascuns. Ei amîndoi, în întuneric, ca și cînd nu se cunosc, aerul care îi înconjoară încă îi unește. Așteaptă două tramvaie care vor merge fiecare spre alt capăt al orașului, privindu-și de la distanță siluetele, pîndind, fiecare, privirea celuilalt, fără să fie siguri de ea.

Acest roman este o frescă a perioadei comuniste cu lux de amănunte, zugrăvită în jurul poveștii unui cuplu mereu provizoriu: Letiția și Sorin. Ei sunt două elemente mici de tot într-un univers plin detcy intrigi, de cuvinte nespuse, de sentimente care se confundă cu altele. Cartea merită citită dacă vreți, încă o dată, să vă amintiți sau să aflați, cum se trăia și cum se iubea în timpul regimului ceaușist în România.

„Provizorat“ de Gabriela Adameșteanu, ed. a III-a, 2013, Editura Polirom, 440 pp.

Găsiți un fragment din carte la Observatorul cultural.

Cumpărați cartea de la:

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un comentariu la “CARTE + AUDIO Provizorat – Gabriela Adameșteanu

  • Bookish

    Îmi plac foarte mult romanele Gabrielei Adameşteanu. Eu am citit „Provizorat” după ce am lecturat „Drumul egal al fiecărei zile”, o carte ce vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa Letiţiei. Se pot citi şi separat, dar dacă te interesează evoluţia personajului e mai bine să începi cu „Drumul”.