CARTE + AUDIO „Scriitor în comunism (niște amintiri)” – Ștefan Agopian


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

După „Confesiunile unui cafegiu”, este a doua carte consistentă cu amintiri din comunism pe care am citit-o, în care se conturează cîteva portrete de oameni celebri ai epocii. Dar, dacă Gheorghe Florescu trece razant pentru întîmplări și oameni, Ștefan Agopian zăbovește mai mult, mai ales asupra unor figuri de vază precum Nichita Stănescu și Marin Preda.

scriitor-in-comunism-niste-amintiri-copertaAutorul încearcă să ne explice mărirea lui ca scriitor zugrăvind atmosfera anilor ’70-’80, o perioadă de efervescență culturală în România, în ciuda regimului politic totalitar.

Așa cum îi stă bine unei cărți de memorii, Agopian conduce cititorul prin poveste adresîndu-i-se familar, folosind un limbaj colocvial (și vulgar pe alocuri). Există multe „divagații” în volum, dar toate savuroase și pline de informații, mai ales pentru un cititor nefamiliar cu acea epocă. Firul roșu este însă modul în care Agopian a devenit scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor și prieten cu Nichita și cu alți autori mari ai țării. Pe ici-colo, autorul face mici plimbări în copilărie și în viața de familie, pentru a ne explica un context sau a ne da lămuriri de fundal.

Agopian a debutat în anii ’80 și a devenit un exponent important al acelei generații de scriitori și al curentului optzecist românesc. Însă drumul pînă acolo a fost lung și presărat cu ciudățenii specifice comunismului. Poveștile despre cariera de scriitor sunt condimentate cu episoade hilare și chiar grotești, referitoare la relațiile cu colegii de breaslă, cu reprezentanții partidului și ai statului, la deplasările în străinătate, lupta pentru supraviețuirea de zi cu zi ș.a.m.d.

O parte consistentă îi este dedicată lui Nichita Stănescu. În descrierile lui Agopian, poetul este un alcoolic amuzant, pe alocuri genial, irezistibil (în mod inexplicabil, chiar și pe baza standardelor de frumusețe general acceptate) pentru femei, cu pasiuni fugitive, cu gesturi absurde și cu o filosofie de viață destul de inconsistentă comparativ cu imaginea pe care o proiecta în public.

Nu știu cum era înainte, dar atunci cînd l-am cunoscut eu, în primăvara lui ’77, în casa lui Nichita era un du-te-vino mai rău ca în Gara de Nord. Veneau tineri poeți de prin toate colțurile țării, încărcați cu damigene și cu de-ale gurii. Veneau vechi prieteni, iar unii, precum poetul Grigore Hagiu, nu mai plecau cu zilele sau chiar cu săptămînile. Nichita, care toată tinerețea stătuse pe unde apucase, nu crîcnea, ba chiar aș putea spune că se lăsa înveselit de situație.

În acest fragment audio, Nichita se dovedește un seducător fără voie și un bărbat care lua relațiile cu femeile care un joc:

Mi-a plăcut mult partea în care Ștefan Agopian povestește modul în care se lucra la revista România literară, la Casa Scînteii. Este o adevărată lecție de jurnalism cultural pe vremea comunismului, cu detalii practice, care evocă lumea dispărută a tiparului. De altfel, este revista pe care eu i-o duceam periodic profului de română din liceu (părinții lucrau la poștă), spre liniștea colegilor mei, pentru că profesorul se punea uneori pe citit și ne ignora.

Un alt portret frust și ironic îi este creat lui Nicolae Manolescu, care la acea vreme era zeul criticii românești, cel care te putea promova sau distruge cu un simplu text publicat.

Manolescu părea nemuritor, la fel ca și comunismul pe care îl ura. Pe vremea aia nemuritorul era un bărbat uscățiv, cu un zîmbet ambiguu pe față din cauza buzelor subțiri care nu reușeau să-și impună singure voința. Ca bărbat habar n-am cît de fericit era. Trăia oficial cu Dana Dumitriu, o prozatoare frumoasă pe vremuri, dar care se cam trecuse atunci cînd am cunoscut-o eu, atunci cînd m-am angajat la revistă. O înșela cu o studentă de-a lui, așa că dacă mă gîndesc acum trebuie să fi fost un bărbat fericit: nimeni nu-i sufla în ciorba critică și nici nu strachina sexului nu stătea tocmai rău.

Dacă ați citit măcar o parte din literatura optzecistă românească, cartea „Scriitor în comunism (niște amintiri)” de Ștefan Agopian vă va oferi detalii despre ce se întîmpla în spatele scenei. După ce o citiți, este posibil să vă schimbați un pic părerea despre cei care au creat cultura acelei vremi sau să puneți într-un alt context ceea ce știați deja despre autorii din acea perioadă.

„Scriitor în comunism (niște amintiri)” de Ștefan Agopian, 2013, Ed. Polirom, 378 pagini

Cumpărați cartea de la: 

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *