CARTE Spioana – Paulo Coelho


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Chiar eram curios în legătură cu ce se mai poate scrie despre Mata Hari. După ce am citit “Spioana” de Paulo Coelho, mi-am dat seama că nu se mai poate scrie nimic în plus. Coelho a scris onest o poveste romanțată a vieții celebrei dansatoare și dame de companie. Nu este o biografie, după cum ține să precizeze autorul în spioana-copertacuvîntul final. Nu este nici un roman, nu sunt toate ingredientele necesare în text.

Cartea este o înșiruire de presupuse scrisori pregătite de Mata Hari pentru avocatul său, Édouard Clunet, iar la final avem o altă presupusă scrisoare a acestuia către ea, înainte să ajungă la închisoarea unde ea urma să fie executată. După cum știți, acuzațiile, procesul și execuția doamnei Margaretha Geertruida „Margreet” MacLeod (Zelle) rămîn un mister; din documentele făcute publice de MI5 în 2001, nu reiese în mod clar că Mata Hari ar fi spionat pentru nemți, așa cum a acuzat-o Franța. Așa cum a făcut și cu restul bărbaților din viața ei, s-a ajucat un pic cu ofițerii care o contactau și le-a păpat banii.

Aceasta era abilitatea cea mai dezvoltată a personajului: să seducă și să abandoneze, nu înainte de a încasa ce credea că i se cuvine. A fost și ea îndrăgostită, dar sentimentul nu i-a fost împărtășit. Poate aici e singurul clu al cărții: Coelho spune că nu te mai poți aștepta la iubire după ce toată viața aceasta nu ți-a fost decît un instrument.

Ştiţi ce voi face acum, înainte de a auzi pe coridor paşii care anunţă sosirea mesei de dimineaţă? Voi dansa. Îmi voi aminti fiecare notă şi îmi voi mişca trupul în ritmul muzicii, fiindcă asta îmi demonstrează cine sunt eu – o femeie liberă!
Asta am căutat dintotdeauna: libertatea. N-am căutat iubirea, deşi aceasta a venit şi a plecat şi din cauza ei am făcut lucruri pe care nu ar fi trebuit să le fac şi am călătorit în locuri în care oamenii mă voiau.

Mata Hari a fost asimilată de unii cu feminismul, deși existau figuri mai proeminente în epocă. A fost descrisă ca incredibil de frumoasă, deși mulți cred că nu însușirile fizice au fost cele care i-au asigurat succesul. A avut un oarecare succes pe scenă, dar spectacolele ei au fost doar o modalitate facilă de a cîștiga banii de chirie și țoale. Cert este că a fost o victimă a prejudecăților societății conduse de bărbați și că unii dintre ei o voiau dispărută din cauza legăturilor ei periculoase cu înalți demnitari ai statului.

Sunt o femeie care s-a născut în epoca nepotrivită, şi nimic nu mai poate schimba lucrurile. Nu ştiu dacă lumea îşi va aminti de mine, dar dacă aşa va fi, mi-aş dori să mă ţină minte nu ca pe o victimă, ci ca pe o persoană care a luat hotărâri curajoase şi a plătit fără teamă preţul ce trebuia plătit.

Și o scurtă scenă de “seducție”:

Să mă întorc? O vreme m-am luptat cu mine însămi, ştiind că îmi va fi greu să găsesc locul în care trebuia să dorm. În clipa aceea, a intervenit destinul: s-a pornit un vânt puternic şi un joben s-a lovit direct de picioarele mele.
L-am luat cu grijă şi m-am ridicat să i-l dau bărbatului care alerga spre mine.
— Văd că v-aţi ales cu pălăria mea, a spus el.
— Pălăria dumneavoastră a fost atrasă de picioarele mele, i-am răspuns.
— Pot să înţeleg de ce, a replicat fără a disimula intenţia evidentă de a mă seduce. Spre deosebire de calviniştii din ţara mea, francezii aveau faima de a fi cu totul şi cu totul liberi.
A întins mâna pentru a-şi lua pălăria şi eu am ascuns-o la spate, întinzându-i cealaltă mână, în care ţineam o hârtie cu adresa hotelului. După ce a citit, m-a întrebat ce era cu ea.
— Acolo stă o prietenă. Am venit în vizită la ea pentru două zile.
N-aş fi putut să pretind că trebuia să ne vedem ca să luăm cina, fiindcă îmi văzuse bagajul.
Nu spunea nimic. M-am gândit că probabil hotelul este sub orice critică, dar răspunsul lui m-a luat prin surprindere:
— Rue de Rivoli este exact în spatele băncii pe care staţi. Aş putea să vă duc eu valiza, iar pe drum găsim mai multe cafenele. Aţi accepta un lichior de anason, Madame…?
— Mademoiselle Mata Hari.

Volumul poate fi interesant pentru cei care n-au citit mare lucru despre celebra “spioană”. N-am remarcat însă abordarea lui Coelho, nu mi-am dat seama care i-au fost intențiile. Se poate să fi vrut să-i calce pe urme lui Pat Shipman, a cărui carte chiar o recomandă în postfață. Și a făcut asta onorabil, pentru că “Spioana” este o carte agreabilă, dacă pot spune asta despre povestea unei femei tragice care a sfîrșit împușcată și cu capul tăiat și conservat la Muzeul de Anatomie din Paris.

După ce am citit și cartea lui Shipman, și pe aceasta, rămîn uimit de lipsa probelor în procesul femeii și de ușurința cu care a fost condamnată la moarte. Pentru că, atunci cînd argumentația acuzării cuprinde idei precum aceasta, nu poți decît să oftezi și să te resemnezi:

Zelle este soiul de femeie periculoasă pe care o putem întâlni în ziua de azi. Uşurinţa cu care se exprimă în diverse limbi, în special în franceză, numeroasele sale relaţii din toate domeniile, felul ei subtil de a se insinua în cercurile sociale, eleganţa, inteligenţa ei evidentă, imoralitatea, toate acestea sunt argumente pentru a fi catalogată drept o potenţială suspectă.

„Spioana” de Paulo Coelho, 2016, Editura Humanitas, 200 pagini.

Cumpărați cartea de la:

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *