Nu vreau să scot nimic din grila de programe TV


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

În 1990, am descoperit televiziunea prin cablu. A venit ca o continuare firească a pluripartitismului. Teleportați-vă ca să înțelegeți: înainte de decembrie 1989, mintea mea puțin dezvoltată nu concepea un stat cu mai multe partide și nici un televizor cu cenzuramai multe canale TV.

Grație televiziunii prin cablu, am putut vedea bune și rele:

  • Envoyé spécial și MTV’s Most Wanted;
  • filme XXX la nemți și Non è la RAI;
  • filme în franceză la TV5 și cursuri de limbi străine după-amiaza la TVR;
  • dezbaterile CPUN-ului pînă noaptea tîrziu și „Veniți cu noi pe programul 2” cu Tatulici.

Am urmărit aceste programe ani întregi și mi-am format propriile opinii, am început să văd ce e “bun” și ce e “prost”.

Dacă ar dispărea (printr-un absurd demers popular) România TV și Antena 3, de exemplu, aș fi dezamăgit. Sau Național TV, sau Bollywood 1-2-3 sau Taraf ș.a.m.d. Eu mă uit uneori la acele posturi, pentru că nu vreau să trăiesc într-o bulă în care informațiile sunt obiective non-stop, jurnalul de știri e plin de fapte bune și politica e văzută numai din perspectiva unuia (nu a celuilalt!). Îmi plac dimensiunile multiple, îmi place haosul informațional din care eu pot să aleg.

Ca să poți critica un film, trebuie să-l vezi. Ca să poți simți frigul, trebuie să ieși de la căldură. Ca să vezi ce e democrația, trebuie să citești despre comunism (sau să trăiești în el, dacă-ți permite un pic vîrsta).

Acum ceva ani, am organizat la FJSC o dezbatere despre faptul că CNA-ul interzisese, pentru prima oară în istoria instituției, un clip muzical despre alcool. Ne-am adunat acolo Petrișor Obae, tipul de la Paraziții care e acum în juriu la un concurs muzical, niște neni de la CNA. Am discutat decent, nu ne-am păruit, am cîntărit legile și am decis: nu, nu se poate cenzura nimic în democrația noastră, chiar și originală cum e ea!

Dimineața, mă uit la “Neața cu Răzvan cu Dani” în timp ce tastez. Uneori mă uit pe Youtube la reluări ale emisiunii “Garantat 100%”. Seara, dacă am timp, mă uit la filme turcești, norvegiene, românești sau poloneze. Le compar pe toate, le amestec în acest creier dezorientat care votează și pe alocuri spun și ce cred despre ce am văzut.

Cu cărțile, fac la fel. Imediat ce aud că o carte e considerată “proastă”, o cumpăr și o citesc. Scriu despre ea sau o țin în memorie, ca să ajung la vîrsta la care trebuie să o reevaluez la justa valoare.

Nu aș interzice niciodată, în nici o circumstanță, un post TV, un film, o carte sau purtatul unei basmale negre.

Foto: Wikipedia
Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *