CARTE “Am fost sclava Daesh. Povestea unei fete kurde răpite de Statul Islamic” de Jinan împreună cu Thierry Oberlé 2


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 minute)

Despre grozăviile provocate de gruparea ISIS aflăm din mass-media. Dar o tragedie este cu atît mai profundă cu cît o cunoaștem prin mărturiile nemijlocite cum este aceasta.

Jinan este nevoită să plece în exod cu familia, după ce Daesh intră în sat pentru a face ce știe mai bine: să omoare și să chinuie. Se desparte de soțul ei și de ceilalți și este închisă aproape 3 luni într-o închisoare specială a teroriștilor, alături de alte femei.

Volumul începe abrupt, cu exodul, după care autorii rememorează copilăria și adolescența fetei, pentru a ajunge din nou în prezent.

În şcoală am învăţat araba, care este pentru mine a doua limbă după kurdă, limba mea maternă. În sufletul meu mă simt în primul rând yazidită, apoi kurdă şi, în fine, irakiană, naţionalitatea care figurează în cartea mea de identitate.

Încă de la început, cartea mi-a amintit de povestea lui Yeonmi Park. Punctul comun îl reprezintă teroarea, nesiguranța și deznădejdea. Din fericire, printr-o conjunctură fericită, Jinan reușește să evadeze alături de alte femei. Călătoria pe întuneric a grupului de femei ghidate de un prieten prin telefon, este asemeni celei pe care au făcut-o Yeonmi și mama ei, cînd au fugit din Coreea de Nord.

În satul nostru, până la şapte ani am locuit la „castel”, în casa bunicilor. La noi, un castel este o casă spaţioasă din piatră şi beton, care se deosebeşte de cocioabele din chirpici în care trăiesc cei mai mulţi dintre locuitorii districtului. Al nostru avea două grădini şi nu mai puţin de douăsprezece camere. Împreună cu părinţii şi unchii mei, noi, copiii, locuiam în ceea ce mi se părea a fi un palat. Apoi ne-am mutat în casa noastră, pe o stradă paralelă cu cea pe care se afla „castelul”.

Un alt “castel” este închisoarea în care fetele sunt transformate în sclave și sunt tratate ca niște simple accesorii sexuale. Multe dintre practicile teroriștilor au fost folosite și în timpul regimului comunist din România. De exemplu, faptul că somnul le era tulburat noapte de noapte prin bătăi mi-a amintit de celebrul “experiment Pitești”.

„Castelul” Statului Islamic trece drept ceea ce este: fosta locuinţă a unui yazidit bogat din Rasty. Clădirea roşie cu arhitectură extravagantă şi făloasă, cu turnuleţele şi ornamentele ei ciudate, nu prezintă nici un semn exterior că ar avea o întrebuinţare militară. Nu există nici steag negru pe fronton şi nici vehicule blindate în curte. Când am ajuns cu maşina, am văzut totuşi intrând şi ieşind oameni în ţinută de luptă. Iar dacă ciulim urechile, din curte, auzim portiere trântite şi zgomote de motor.
Seara, monştrii se întorc, iar tratamentul de şoc este reluat pentru rugăciunea de la apusul soarelui. Ceremonia se transformă imediat într-o goană pe holuri. Încercăm să scăpăm de agresori, care ne prind în cele din urmă în bucătărie sau în camere.
— Câtă vreme veţi refuza să vă rugaţi, veţi fi duşmancele noastre şi nu vom avea pic de milă, avertizează Abu Omar.
Noaptea, nu mă pot răsuci în pat din cauza contuziilor.
A doua zi, supliciul reîncepe. Dimineaţa şi seara, ne insultă şi ne bat cu sentimentul că şi-au făcut datoria islamică.

Cartea este de fapt mărturia lui Jinan, redactată cu ajutorul lui Thierry Oberlé, reporter pentru Le Figaro, cel care a făcut celebru cazul acestei femei și al altora care au trecut prin același calvar. Nu este volum care să exceleze prin artă literară, dar, oricum, acest aspect pică pe planul al doilea cînd avem de-a face cu o poveste terifiantă, despre lipsirea de libertate, abuz și crimă.

“Am fost sclava Daesh. Povestea unei fete kurde răpite de Statul Islamic” de Jinan împreună cu Thierry Oberlé, 2016, Editura Polirom, 232 de pagini.

Cumpărați cartea de la:

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comentarii la “CARTE “Am fost sclava Daesh. Povestea unei fete kurde răpite de Statul Islamic” de Jinan împreună cu Thierry Oberlé