CARTE Copilăria lui Kaspar Hauser – Bogdan-Alexandru Stănescu


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Kaspar Hauser din titlul cărții face referire la o legendă urbană din Germania secolului al XIX-lea, dar nu are legătură cu numele tînărului din acest volum. Se spune că, în 26 mai 1828, un tînăr apare pe străzile din Nürnberg, având asupra sa o scrisoare din care reiese că el ar fi trăit, până atunci, în perfectă izolare.

Cartea asta este “mizerabilă” și Bobiță, personajul principal, apare și el de niciunde și se pierde cu bună știință, asemeni lui Kaspar Hauser. Este o carte scrisă în ritmul vieții, deci conține durere multă, foarte puțină bucurie, dar mii de regrete. Acest Bildungsroman este presărat cu imagini dezgustătoare, mult sex, alcool care sapă organisme, toate astea într-o țară aflată în degradare continuă.

Probabil cel mai mult te va șoca limbajul la acest volum. Este frust, fără ocolișuri, totul este pus pe tavă. Descrierile sunt elaborate, pitorești, ai putea spune că uneori abundă în elemente care pot provoca dezgustul. Toate acestea pentru a contura o atmosferă veritabilă, dar dureroasă, în care se formează un băiețel și, mai apoi, un adolescent.

Îi găsesc la masă, la Local Familial, o terasă de pe Calea Moșilor, unde coteşte tramvaiul dinspre Sf. Gheorghe. Mesele din tablă sunt ferite de stradă de un gard viu comun, în care cresc fructele alea cornoase, albastre-verzui, cu multe colţuri, rămăşiţe ale unui imens fruct din pleistocen din care probabil se înfrupta un dinozaur erbivor cu gâtul lung şi capul mic. Podeaua e cimentată şi în centrul unui pătrat format de patru mese aşezate simetric se află o gaură de scurgere înspre care se varsă un fir lichid, întunecat, care vine dinspre buda turcească. Pute a căcat, a pişat şi a micii care sfârâie pe grătar. Lângă mici e un borcan mare, de zece litri, cu murături şi lângă borcan stă rezemată o pungă înaltă cu chifle. Nenea Matei e la aparate, cu o spatulă în mână şi-un halat care pe vremuri fusese alb, probabil. Toate mesele sunt ocupate şi în general fiecare ţine în faţă binomul fericirii, un păhărel cu vodcă şi o halbă cu bere. Sava și Mircică stau la masă alături de un tip enorm, bărbos, care poartă atârnată de-a lungul pieptului un fel de borsetă din piele maro. După cum arată toţi trei, lucrează de cel puţin o oră.

Din cînd în cînd, ne tragem sufletul în somnul lui Kaspar, singurul refugiu; este lumea creată de el, prin împletirea gîndurilor sale:

Profit de vânzoleala din jur (doamna Colonel și Tante Nuţi se agaţă fiecare de câte un braţ de-al lui, Grasu se repede să-i ia din faţă paharul cu vin, Tătuţu se face că strânge ceva de pe podea) şi mă strecor sub masă, mă încolăcesc ca un câine înainte de culcare şi închid ochii, cad într-un somn adânc, cu vise frumoase. Înainte să-nchid ochii însă, văd capul de pui chiar lângă nasul meu. Ochiul clipeşte şi cumva ciocul ăla-mi rânjeşte amical, complice.

Narațiunile urmăresc firul gîndurilor autorului, așa că nu te mira dacă vei porni să citești o anumită întîmplare și pe parcurs ea se va ramifica în vreo trei sau patru. De fiecare dată însă el va reveni la povestea principală. Sunt multe rememorări, multe flashback-uri, majoritatea din copilăria lui Bobiță.

Numai că Grig nu are legătură cu povestea care urmează. Sau are, dar încă nu-mi dau seama dacă ceea ce mă interesează aici sunt coincidenţele de tot soiul sau dacă nu cumva vreau să lepăd imagini, ca un şarpe care se strecoară pe sub stânci şi se freacă de ele, lâsând în urmă fâşii prăfuite de piele solzoasă. Ce ştiu însă este că şobolanul ăla al lui Grig este din acelaşi tablou panoramic care înghite şi vara pe care vreau s-o istorisesc. Nu mai sunt chiar sigur dacă vara aia a existat cu adevărat, am înghesuit-o atâţia ani într-un colţ întunecat al creierului, încât acum cred că a fost doar o lungă noapte care a funcţionat după propriile reguli, după o sintaxă pe care am pierdut-o.

Băiețelul de atunci, ajuns acum matur, se psihanalizează, își dă seama că toate întîmplările nefericite din acea vreme, toate rupturile din viața lui s-au așezat una peste alta, ca niște cărămizi, pînă i-au format personalitatea.

Am apreciat în mod deosebit partea în care personajul principal este jurnalist și este nevoit să participe la manipularea publicului prin materiale scrise și video despre activitatea candidatului agreat de trustul de presă la care lucra. Mi-am dat seama că uneltele de propagandă de astăzi și năravurile participanților la circul politic sunt cam aceleași, doar persoanele s-au mai schimbat.

Astăzi candidatul a vizitat spitalul Colentina tocmai la timp pentru a inaugura lucrările la o nouă secţie de pediatrie. A făcut-o însoţit de primarul de sector, care e din Partid. Amândoi, inclusiv doamna Candidat, plus tot staff-ul de campanie poartă căşti galbene. Momentul culminant este acela când Candidatul, în costumul lui scump, va trebui să toarne profesionist şi degajat un cancioc de mortar la fundaţia viitoarei clădiri. La prima încercare îşi dă pe pantofi cam jumătate de cancioc. La a doua nu nimereşte gaura deloc. E ca la parcarea în lateral de la examenul auto: prima îţi iese decentă, dacă te pune să repeţi te îndepărtezi de bordură din ce în ce mai mult. Când se pregăteşte de a treia, se aude din fundal:
— Gigi, fuji mă răpidi acasî, că ţi-o murit puii la căţea!

Cele 12 povestiri din acest volum aduc progresiv în prim-plan situații și personaje pe care le știi sau despre care poate doar bănuiai că există. O carte pornită de la un joc din timpul sesiunilor de terapie ale autorului, un volum acum terapeutic pentru noi, cititorii.

„Copilăria lui Kaspar Hauser” de Bogdan-Alexandru Stănescu, 2017, Editura Polirom, 256 pagini.

Cumpără cartea de la:

Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *