FILM „Un pas în urma serafimilor” de Daniel Sandu


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

După ce ați terminat de citit „Spovedania unui preot ateu” de Ion Aion, puteți la trece la vizionarea filmului „Un pas în urma serafimilor” de Daniel Sandu, un alt film din seria pe care o recomandam acum ceva timp. Glumesc… de fapt, cele două creații sunt complementare într-o anumită măsură.

Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar.

În cartea lui Aion, preotul este blazat, deconcertat, gata să abandoneze totul, iar volumul este încărcat de o anumiă teatralitate care poate veni dintr-un mecanism de marketing premeditat.

Să revenim la „Un pas în urma serafimilor”

Îți va da senzația că este un film românesc bine realizat! Și încă ne mai mirăm de acest lucru, nu-i așa? Eu m-am bucurat că acțiunea este plasată în anii ’90 și am identificat simboluri, obiceiuri, nume și locuri din acea vreme – vezi tricourile tematice ale seminariștilor, muzica de pe fundal, publicațiile tipărite de la acea vreme, obiceiul de a-ți căuta prieteni prin scrisori adresate redacției etc.

Este o creație lungă, dar nu vei simți cele două ore și jumătate de peliculă. Totul este bine dozat, nu avem scene doar de umplutură, nu avem niciun „eseu” specific cinema-ului autohton de acum ceva ani. Este un film onest, alert, cu personaje bine definite și actori convingători (deși lui Ivanov mereu mi se pare că-i lipsește farmecul actoricesc), cu ceva suspans, cu emoție. Singurul lucru care parcă a lipsit a fost măcar un alt moment de îndoială privind alegerea carierei lui Gabriel – sigur, a fost scena cu colindul și diavolul, în ralenti, dar parcă mai mergea ceva…

Este unul dintre acele filme pe care le poți revedea după ceva ani, dar și pe care-l poți înțelege pe deplin dacă erai măcar elev în anii ’90. Îl poți revedea alături de părinții tăi care voiau ca și tu să te faci preot, alături de rudele care merg la biserică numai de Paști și eventual la o cununie, alături de copiii care poate încă studiază religia la școală sau alături de prietenii care acum au descoperit opera lui Eliade.

Și pentru că tot e „pe subiect”, mă voi spovedi: cînd cumpăram online biletele cu reducere de la Cinemagia, pentru Happy Cinema în Rahova, nu credeam că vom fi mai mult de 5 oameni în sală. Ei bine, cam jumătate de sală a fost ocupată și chiar au fost spectatori activi: s-a rîs, a fost tăcere cînd era cazul, iar, după proiecție, un spectator povestea că l-a avut pe pr. prof. Ivan ca dascăl un an, cînd a fost elev la acel seminar teologic.

Apropo, cu ocazia asta aflăm cu toții ce este un serafim: „înger de rang superior situat ierarhic între arhangheli și heruvimi”. Cu un pas în urma lor, este probabil mereu Gabriel, în acest film.

Doamne ajută și sprijină acest nou val de filme românești bine făcute!

Foto: Cinemagia
Nu-i așa că merită distribuit articolul?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *