FILM “Soldații. Poveste din Ferentari”


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

În multele mele peregrinări prin București, am locuit și în două locuri la granița dintre Rahova și Ferentari. Nu-mi sunt străine străzile murdare și pline de zgomot pe care le-am regăsit în filmul “Soldații. Poveste din Ferentari”. Atmosfera acestei creații de docu-ficțiune face toți banii, dar mai sunt și alte elemente care fac pelicula interesantă.

Povestea relației dintre Adi și Alberto se desfășoară în cartierul halucinant din capitala României europene, iar pretextul este documentarea pentru lucrarea de doctorat a primului personaj. Este un alt film din seria de creații românești pe care le așteptam de mult.

Despre tramă mai puteți citi și prin alte părți și tot acolo aflați că filmul este adaptat după cartea omonimă a lui Adrian Schiop. Tot el îl joacă pe Adi și asta nu este deloc un lucru bun.

Unde-i actorul pentru rolul principal?

La început, am crezut că stîngăcia și lipsa de nuanțe pe ecran a lui Schiop sunt cine știe ce tertip regizoral. Cînd colo, ce să vezi? Omul chiar nu știe să joace! Nu este actor și nici nu i-a plăcut experiența actoricească, după cum a mărturisit la Q&A-ul de după proiecție. Și atunci de ce l-a ales regizoarea Ivana Mladenovic? Ea a spus că a făcut casting cam un an și jumătate și numai Schiop în combinație cu Vasile Pavel-Digudai i s-a părut că ar merge. Schiop n-a vrut să joace, regizoarea s-a rugat de el pînă a aceptat. A fost poate un soi de masochism? Păcat, filmul ar fi crescut exponențial dacă beneficia de un actor cît de cît priceput în rolul lui Adi…

În fine, partea bună este că Digudai s-a descurcat excelent. Am aflat că replicile au fost scrise cu minuțiozitate și repetate îndelung. Cu toate astea, Digudai este firesc de la A la Z și adaugă nuanțe atît în partea de documentar, cît și în cea de ficțiune.

Din nefericire, scenariului îi lipsește substanța necesară pentru a justifica jocul de putere dintre cei doi. Pentru că, deși înțeleg că țiganul romantic fost deținut este atras de banii (puțini) ai lui Adi, nu pricep ce-l împinge pe Adi spre Alberto, în afară de puțină companie și cîteva discuții. Poate n-ar fi stricat un pic de poveste în plus în privința doctoratului pe care-l schița bărbatul în Ferentari. Unde-i fervoarea cercetării? Unde e preocuparea pentru mediul sordid al cartierului?

Murdăria vieții dă bine pe ecran

Lumea din film este un amestec de bucurie și mizerie, de muzică și tristețe, de sărăcie și destine fără speranță. Am simțit o undă de deznădejde pe parcurs, dar finalul nu este atît de pesimist pe cît m-aș fi așteptat. Ca să glumesc, aș spune chiar că filmul se poate încadra la musical, pentru că sunt destule momente în care diverși artiști de manele se dau în spectacol (și-și dau în petic, dacă țin cont și de petrecerile din stradă, cu tradiționalele corturi și stații de amplificare).

Este un film lung, dar nu trenează decît în foarte puține scene (de data asta, am scăpat de scena mîncatului ciorbei, deși Adi pomenește de ea la un moment dat). “Soldații” din titlu apar în două replici:

  • un personaj povestește cum își făcuse pe timpuri o trupă de copii pe care-i trimitea la furat, iar pe aceia îi considera soldații lui;
  • Alberto spune că-i plac foarte mult cîinii vărului său (interlop, evident), că nu se sfiește să doarmă cu ei în pat și că ei sunt ca niște soldați pentru el.

Pînă la urmă, “soldații” sunt o metaforă pentru semenii pe care-i poți controla, oricît de sărac sau de slab ai fi tu, ca parte a luptei pentru supraviețuire și ca simbol al unei vieți într-o țară perversă.

“Soldații. Poveste din Ferentari” intră în cinematografe în 2 februarie și vă îndemn să-l vedeți, pentru că e altfel: este ca o cană de apă rece aruncată pe față dimineața, înainte să ieși pe ușă și să-ți înfrunți soarta.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *