sep 10 2008

Admiterea 2008 la FJSC - perle nepreţuite (ziua II)

MI-A PLĂCUT

O naraţiune în care autoarea comprimă procesul de comandare şi creează interes din partea cititorului (reproduc din memorie):

„Explorer. Google. Comandă. Card. Pin. Livrare. Curierul la uşă. Semnez. Curierul la uşă… M-am îndrăgostit pentru prima oară în viaţă” Ar fi fost bine, dar autoarea mărturiseşte că totul a fost rodul imaginaţiei sale. Păcat. Îşi numeşte curierul Don Juan de Curier Rapid.

M-A SURPRINS

O lucrare fără naraţiune, dar cu un eseu filozofic bine structurat, pe tema lucrului pe care-l comanzi dar nu-ţi e util. Autorul invocă diverse personalităţi în sprijinul afirmaţiilor sale: Freud, Platon, Nietzsche, Rousseau, Socrate, Martin Luther King, Bush, Madonna. Păcat că nu avea nici un pic de naraţiune.

E-BANKING-ul: o enigmă

Mulţi autori povestesc cum completează formularul de comandă cu codul PIN. Deci nu trebuie abandonate alertele băncilor privind divulgarea datelor despre conturi.

SITUAŢII ÎNTÎLNITE

Aparat Canon care nu funcţionează. La service, se descoperă o omidă păroasă în el.

Comandă un roman de Sartre. Primeşte unul cu autograful autorului – „Pentru Castorul”. Nu se poate bucura de el, că la uşă apare Simone de Beauvoir şi-l cere înapoi.

Dialog (cu liniuţe de la capăt şi tot tacîmul) între autor şi eul său, pentru a justifica alegerea produsului respectiv.

PRODUS COMANDAT / PRODUS PRIMIT

Telefon mobil / 3 cartofi
Modem / bici şi cătuşe cu puf roz
Căţel / maimuţă
Chitară electrică albă / bustieră
Seminţe de lalea / seminţe de marijuana (pe plic scria „Marijuana”)

PERLE DE LIMBĂ

Promt

Trotoar

Pe semne că…

Zeci de perechi făcuţi special…

Silueta ei scundă…

Comform

Obijnuiam

Bishon

Într-un final…

I-am cerut bani părinţilor…

Shoping

Aparat de luat vederi

Dispozitiv de luat vederi

PERLE DE MINTE

Te aşezi la rând şi înjuri în gând. „Uniunea Europeană – haida de!”

Graba, oboseala, stresul, toate şi-au făcut loc în programul meu, de altfel foarte încărcat.

Grosimea vocii şi duritatea vocii poliţistului m-am intimidat.

Mă aşteptam să-mi ofere o sufocare blândă în căldura lui. [comandase un cort]

Şi în final eroii acestei întâmplării sunt tot protagoniştii desenelor Simpson, pentru că am avut parte de amuzament, la fel cum are parte şi această familie trăznită, păcat că sunt doar desene!!!

Aluniţa de pe obraz i s-a mişcat iarăşi în sus.

Nu poartă decât o pereche de boxeri albi, mulaţi pe coapse, de care stă prinsă o coadă rotundă, tot de iepure.

Nu eram afabilă să fiu tristă.

Recunosc, stau în dubii.

Şi-a desfăcut ceva de mâncare.

Suntem guvernaţi de incapabili şi de calculatoare.

Atunci a început ţiganiada: conversaţie ce nu merită povestită.

El e singurul meu amic gay, deci singurul interesat de accesorii şi bijuterii.

Era superlativul între brăţări.

Am făcut întrecere pănă acasă – eu cu mine; n-am reuşit să mă depăşesc.

Munceam mult la editarea unor fotografi.

Unul dintre ei e extrem de agresiv dar o face doar verbal.

Deseori se întâmplă să stau pe Internet şi să privesc doar monitorul, însă azi e cu totul altceva.

Trece un minut, trec două minute, trei, patru şi tot şocată eram.

O nouă nominalizare la titlul…

PERLA COROANEI

Toamna ne pare de fiecare dată drept o văduvă părăsită de voinţa depăşirii şi căreia nu îi prezinţi şi nu îi acorzi nici o şansă, reuşeşte să te înăbuşe şi să te prindă cu pânzele compromisului şi ale incapacităţii, cărora la rândul ei le-a căzut victimă.

Gata! Dar mâine revin cu o răzbunare.

Referitor la comentariile la acest articol:
Accept comentarii care aduc conţinut şi nu agreez simplele exclamaţii, constatările de tipul “Până acum, nu am găsit din textele mele citate aici” sau şiruri de smiley-uri. De asemenea, îmi plac criticile dacă ideile sunt argumentate şi dacă acele comentarii nu conţin injurii. Voi şterge elementele de identificare ale comentatorilor-candidaţi, în cazul în care ele ar duce la identificarea lucrării.


24 păreri

  • Părerea lu' Oana din 10 septembrie, 2008 @ 22:10

    Interesanta ideea cu eseul filozofic. Pacat ca nu va fi punctata (cred). Ca sa nu mai zica lumea ca “tinerii e niste inculti”, ca nu e. Asta una. Si doua, citesc acolo “bici si catuse roz”, altcineva primise parca in episodul trecut Kamasutra…Eu zic ca e un pic cam previzibil. Zau daca nu mi s-ar fi parut mai interesanta aia cu Sartre, daca n-ar fi neverosimilul.

  • Părerea lu' Paula din 10 septembrie, 2008 @ 22:24

    Suntem guvernaţi de incapabili şi de calculatoare - putem sa-l contrazicem? Mergea si un eseu pe tema “Cand incapabilii opereaza calculatoarele”.

    Oricum e interesat de vazut cat de mult conteaza autorul. Daca un student ar fi scris la admitere ca iarna nu-i ca vara probabil ar fi iesit cam prost. :) Dar fiind vorba lui Basescu a avut o cu totul alta soarta si inca este parafrazata.

  • Părerea lu' Oana din 10 septembrie, 2008 @ 22:37

    Sa inteleg ca “intr-un final” nu e corect? De ce?

  • Părerea lu' Carina din 10 septembrie, 2008 @ 23:10

    Mereu am zis ca atunci cand o sa fiu mare o sa ma fac juriu… Pare interesant sa stai si sa evaluezi. Cel putin e mai usor decat sa fii tu cel evaluat. Si mai gasesti si cateva surse de amuzament.

    Unii dintre cei de la care provin perlele au circumstante atenuante. Nu la toti e vorba de nestiinta. Uneori sunt erori “de tipar”. Dar sunt amuzante :)

  • Părerea lu' Ramona din 11 septembrie, 2008 @ 0:56

    M-A SURPRINS sa gasesc perle “de minte” si “de limba” tocmai printre randurile scrise de dumneavoastra. Suntem in Romania, iar aici dubla negatie este permisa. Propozitia “Păcat că avea nici un pic de naraţiune.” nu suna foarte bine, iar acel “nici un” scris despartit cred ca ar fi aspru taxat de sustinatorii DOOM 2.

  • Părerea lu' marian_cc din 11 septembrie, 2008 @ 5:07

    Domnule profesor, sunt de parere ca nu trebuie sa punctati tezele dupa cum v-au placut dvs sau dupa cum v-au surprins.
    Nu vreau sa fiu impertinent, dar va rog sa apreciati lucrarile pe baza baremului.
    Va multumesc.

  • Părerea lu' George Hari din 11 septembrie, 2008 @ 9:13

    Oana: A fost punctată, că doar a scris omul. Dar nu a respectat subiectul. Nu-i nimic, la alte facultăţi eseul se potriveşte.

    Într-un final nu e corect pentru că nu există decît un final. Deci, “în final” sau, mai elegant, “în cele din urmă”.

    Paula: Cugetarea a fost apreciată, da. Mai ales că era în începutul naraţiunii, cînd mulţi candidaţi s-au simţit datori să facă introduceri, ceea ce i-a făcut să nu respecte enunţul - “Continuă naraţiunea”.

    Carina: Mi-ar plăcea să fiu în juriu la American Idol. Că mă pricep la muzică aşa cum mă pricep la corectat lucrări.

    Ramona: Ah, m-ai prins. Mă ascunsesem atîţia ani… Ei bine, da, recunosc, nu ştiam de dubla negaţie. De acum o voi folosi, graţie ţie. Vrei să zici că nici “am decît două mere” nu e corect. Shit!

    marian_cc: Sunt destul de mare să-mi dau seama că nu trebuie să apreciez lucrările pe criterii estetice, ci după barem (sau “de pe barem”, cum ar zice unii candidaţi. Dar îmi îmi pot exprima simpatiile şi antipatiile, că sunt om.

  • Părerea lu' Oana din 11 septembrie, 2008 @ 12:12

    De precizat ca “Oana” cu “Intr-un final” nu sunt eu. Asa, ca sa fie clar :P

  • Părerea lu' Dada din 11 septembrie, 2008 @ 12:14

    sa avem pareri despre parerile altora…perle din lucrari au fost publicate in fiecare an.si de fiecare data a fost distractiv sa le citim,nu? e interesant sa citesti viziunile oamenilor care viseaza la postul andreei esca…e doar un exemplu.si e si mai interesant , ca student , sa-ti sduci aminte cum gandeai cand ai dat admiterea.

  • Părerea lu' Senseless din 11 septembrie, 2008 @ 13:16

    :)) Interesant. În tabară, când ne-a întrebat Mândruță cine vrea să ia locul Andreei Esca, nimeni nu a ridicat mâna. Deci, Dana, ai o impresie greșită despre candidații la FJSC. Eu, de exemplu, vreau să-i iau locul lui Sârbu. Sunt sigur că are un scaun mai comod decât al meu =)) (și scump :P)

  • Părerea lu' Oana din 11 septembrie, 2008 @ 14:59

    Aha, am inteles! Multumesc pentru lamurire!

  • Părerea lu' mihai_ din 11 septembrie, 2008 @ 19:59

    Senseless,

    Eu cred ca tocmai Mandruta ar vrea sa-i ia locul Andreei Esca. L-am avut profesor un semestru si, cand venea vorba de stiri, vorbea cam 20% din timp despre Sandra Stoicescu si Observator si 80% despre PRO si Andreea Esca. Inteleg ca limbajul respectiv e opera lui, dar si la Observator depune destula munca. Sa-i fi ramas salariul de la Pro pregnant in minte? :))

  • Părerea lu' mihai_ din 11 septembrie, 2008 @ 20:04

    In timp ce supravegheam, mi-am notat cate ceva de pe o foaie anulata:

    “miscare care o fac”
    “pereti albii”
    “dormii”; “pescuii”; “oferii”
    “avea picioare scurte, dar era lunguiet in trunchi”
    “actrita mea favorita, Haly Bary”
    “rugamintea mea e sa ma sustineti prin ajutor fizic”
    “sa ne da-ti o mana de ajutor”.

    Si vorbind de ultima perla, sa ma anunta-ti cand ajungeti la lucrarea asta. :D

  • Părerea lu' Senseless din 11 septembrie, 2008 @ 20:10

    :))
    Se zice că Andreea Esca are nevoie de mașină ca să-și ducă acasă salariul. De ce nu ar fi Mândruță vrăjit de atâta bănet? Până la urmă, și eu dacă aș primi 18 000 de euro lunar, aș zice și meteo și sport.

  • Părerea lu' George Hari din 11 septembrie, 2008 @ 21:13

    Candidaţii sunt mai presus decît Esca, pentru că ei şi creează conţinut, nu doar reproduc textele altora, citindu-le de pe prompter.

  • Părerea lu' mihai_ din 11 septembrie, 2008 @ 22:16

    Sa nu fim rai. Poate ca Andreea Esca mai corecteaza/redacteaza si ea niste texte. Mandruta si Sandra Stoicescu asa fac, vin de la 17.30 sa pregateasca Observatorul.

  • Părerea lu' Constantin din 13 septembrie, 2008 @ 10:30

    Vreau si eu adresa site-ului cu seminte de lalea… :)

  • Părerea lu' George Hari din 13 septembrie, 2008 @ 10:45

    mihai_: Aşa e, se uită pe texte înainte puţin. Dar stilul ei de citit este inadecvat televiziunii. Ei au obsesia la ProTV să vorbească foarte repede, ca să intre multă reclamă, mult mai mult decît permite CNA.

    Constantin: Îţi trimit prin e-mail. :-) Cum facem, poştă sau curier rapid?

  • Părerea lu' Roxana din 14 septembrie, 2008 @ 0:39

    Nu inteleg de ce se generalizeaza asa mult? ( e adevarat ca poate multi candidati vin la examen prea optimisti,sa zic…dar asta nu inseamna ca vin cu gandul de a deveni ~Andreea Esca~…mai ales ca fiecare individ e unic in felul lui. Consider aceste afirmatii drept lipsa de respect si grandomanie din partea colegilor mai mari…si as avea un sfat ptr ei : `NU UITATI DE UNDE ATI PLECAT!!!`)

  • Părerea lu' esmeralda din 14 septembrie, 2008 @ 9:57

    stiam ca exista marea posibilitate ca naratiunea mea sa apara pe undeva pe la “perle”.sunt la fel de mandra de ea acum,cum am fost si cand am debitat`o.mai ales ca a venit de la “corazon” si eram presata de timp(motiv pentru care nici nu am reusit sa scriu finalul povestii de dragoste intre mine si tipul de la curierat) :)) mdaaa…a fost la fel de distractiv,pe cat a fost de riscant.
    subiectul de la creativitate mie mi s`a parut caaaaam…”piatra seaca”,dar asta nu mai conteaza acum pentru ca SUNT STUDENTA LA FJSC!!!
    imi felicit viitorii colegi!i pup you!
    plecaciuni.

  • Părerea lu' George Hari din 14 septembrie, 2008 @ 10:53

    Roxana: Stai lini, că la colegii mai mari nu mai generalizez, ci îi las restanţi, dacă merită. Aşa vei generaliza şi tu de multe ori în viaţă. Aşa e omul, are mîndria că poate extrage tipare din ce vede în jur.

    Esmeralda: Faptul că ai intrat demonstrează că o perlă în lucrare nu te trage în jos napărat, dacă e un fragment amuzant şi în context. Don Juan de Curier Rapid chiar sună bine şi acea povestire staccato te-a ajutat să scapi de “piatra seacă” din enunţ. Te aştept cu texte în presă!

  • Părerea lu' victor din 16 septembrie, 2008 @ 2:37

    La ce s-a referit atunci cand enumera ”Produs comandat/ Produs primit”? La ce l-a suprins placut sau la ceva ce a fost intalnit foarte des?

  • Părerea lu' George Hari din 16 septembrie, 2008 @ 7:50

    Am comparat ce produs comandase autorul şi ce a primit. Subiectele: http://etajul6.ro/fjscnews/?p=1665

  • Părerea lu' monica din 22 ianuarie, 2009 @ 18:44

    de cateva zile tot incerc sa aflu in ce consta proba asta de creativitate si expresivitate… si as vrea sa stiu mai exact…imi doresc mult sa fiu studenta la fjsc..su as vrea sa ma ajute si pe mine cineva!am incercat sa ma loghez.. dar inca nu am primit confirmarea prin email..as fi incantata sa discut cu un student de acolo id meu este pinch_monicha! multumesc anticipat si sper sa ne intalnim si personal

Feed RSS pentru părerile la acest articol. Link pentru trackback

Spune-ţi părerea