Cursul de la Jeg

Cînd am intrat în laborator, un miros de închis m-a lovit în plex. Cînd sunt răcit, ori nu miros prea bine, ori miros prea mult. Mă întrebam cum voi rezista patru ore acolo, în timp ce-mi instalam aparatura şi-mi întindeam firele. Am umplut trei batiste de hîrtie cu… şi m-am pregătit.

Propunerea din partea celor trei studente din grupa cu care urma să am curs a venit la fix: să ţinem cursul la terasă, la Jeg. M-am codit eu puţin dar mi-am amintit că afară respiram mai uşor şi nu mai strănutam aşa de des. Mi-am înhăţat laptop-ul şi am purces.

A fost bine. N-am mai putut proiecta prezentarea, dar asta m-a stimulat să explic prin vorbe unele lucruri care ar fi fost pur şi simplu afişate pe ecran. Am dat exemple, am atras atenţia, am dat sfaturi şi am răspuns la mici întrebări, toate astea în timp ce Tomiţă se plimba printre mese. Am enunţat tema pentru data viitoare cu mare elan, în timp ce ni se strîngeau de pe mese sucurile şi berile fără alcool (abia ce luasem Humex!).

În final, am aflat şi cum se mai distrează studenţii mei în timpul liber, cum unii dintre ei merg la teatru, cum alţii nu se pot trezi dimineaţa pentru curs ş.a.m.d.

În laborator n-am fi socializat la fel de bine. A fost jumătate curs, jumătate întîlnire între amici. Aud cu stupoare că este de neîntîlnit o astfel de situaţie în Franţa sau în Belgia. Că studenţii de acolo şi-ar dori cursuri în spaţii neconvenţionale, dar că profii lor gîndesc universitatea ca un spaţiu sacru. Deci fără glume, fără zîmbete, cu catedra între tine şi ei. Nu este prima oară cînd ţin un curs sau un seminar în altă parte decît sala de curs, dar a trecut mult, mult timp de cînd am făcut asta ultima oară.

Nu ştiu, nu sunt teoretician în pedagogie, nici practician în universităţi europene, deci nu mă pot pronunţa. Cert este că a fost o zi agreabilă, pe care o voi ţine minte şi le mulţumesc acelor studenţi pentru ideea asta genială.