Oscilez între a abandona și a continua. Uneori vreau să-i fac să avanseze, alteori îi las să-și vadă de viață, pentru că nu ne simțim motivați nici unul dintre noi.
Anul I este anul șocurilor. De la mine, află lucruri îngrijorătoare despre o lume ideală, în care jurnalismul s-ar practica și la noi cum se face prin majoritatea țărilor europene spre care tindem.
În anul I, ei află de la mine:
- Deadline-ul e sfînt.
- Nu inventăm texte, ci le redactăm. Eventual, ne documentăm, verificăm informația etc.
- Nu scriem zvonuri, ci informăm. Verificăm zvonul.
- Folosim Internetul și pentru altceva decît check-in-uri și tăguiri. De exemplu, de pe net aflăm adresa de mail a profului.
- Ne facem propriile poze, dacă tot scriem despre lucruri din jurul nostru.
- Nu inventăm surse, ci identificăm surse și le contactăm.
- Încercăm să ne întîlnim cu sursa. Dacă nu se poate, vorbim la telefon. Dacă nici așa, vorbim prin email.
- O recenzie sau o cronică sunt altceva decît propriile opinii vehemente.
- Interviul ca gen de presă nu e totuna cu interviul ca mod de documentare.
- Nu plagiem, pentru că ne vede ăl de sus.
- Echipa lucrează pentru produsul final, nu există interese individuale în echipă.
Unii înțeleg, majoritatea nu. Dar eu le-am zis, să nu spună că nu le-am zis, nu? Voi ce ziceți?
Eu zic sa-l mai folositi pe D-zeu in ecuatia asta. Motiveaza de fiecare data masele/colectivele.
Da, punctele 1 și 10. Ar ajuta să-mi las barbă mai des?
Zic ca da.
La ce întrebare zici “da”? La cea din paragraful final din text sau la ultima întrebare a mea din comentarii?
Spune-mi, te rog, ca nu traiesc intr-o eroare totala!
Credeam ca doar copiii aia de intra la facultate fara examen, cum ar fi cei de la, sa zicem, cantemir, au probleme de-astea grave de acceptare a normalitatii din profesia asta. Dar daca mass media le darima constant orice imagine reala despre lumea din jur si despre normalitatea ei… Tre’sa fii idealist sa crezi ca poti contracara o asemenea ofensiva si ca un copil sanatos la cap o sa aleaga sa creada ce-i spune un prof, doi si nu ce “vede cu ochii lui” la televizor:(
Exagerezi. N-am zis multe lucruri din ce spui tu acolo. Iar de vină nu pot fi decît profii sau sistemul.
hmmm… acu’ stau şi mă gîndesc, despre ce lucruri vorbeai?!