A trecut repede timpul aici, am făcut destule lucruri. Aş fi vrut să scriu mai mult, dar asta nu se poate programa aşa de uşor, fiind o activitate intelectuală :-) M-am plimbat, m-am relaxat, am rîs mult.

A trecut repede timpul aici. Abia aştept să înceapă noul an universitar, acum aştept asta cu 25% mai mult faţă de anii trecuţi. Sunt fericit!

O constatare pe care o face orice român cînd ajunge pentru prima oară în străinătate: e curat! Sau aproape curat. Şi în Belgia, ca peste tot în lume, sunt zone murdare. Dar 85% din oraş cred că este păstrat curat în permanenţă, indiferent de ţara în care vei merge în Europa.

Managementul deşeurilor e un domeniu serios de studiu. Se pare că nu dispar aşa de uşor gunoaiele pe care le lăsăm pe planetă. De ce ne place să ambalăm totul în plastic şi în alte materiale nedegradabile? Răspunsul e simplu: din inconştienţă şi pentru că vrem să ne exterminăm specia cît mai repede.

La Louvain-la-Neuve e cam aşa: dimineaţa devreme, maşinile de la salubritate vin să strîngă gunoiul din tomberoane. Dacă nu e în tomberon, nu ţi-l ia, există alte proceduri pentru resturile aruncate aiurea.

Gunoiul menajer se strînge în saci mari de plastic şi se depozitează într-un fel de căbănuţe. Nu poate oricine să arunce gunoiul oriunde, ai nevoie de cardul de acces de la căbănuţa ta. Adesea sacii de plastic au culori diferite, în funcţie de zona în care stai. Dacă arunci în mod repetat gunoiul în căbănuţa altui cartier, eşti luat la ochi. Evident, se mai întîmplă să nu meargă acel card, dar asta e altă poveste.

În tomberoanele stradale nu încap decît gunoaie mici. În marile magazine, tomberoanele sunt împărţite pe tipul deşeurilor.

În fiecare cartier, există tomberoane de tip clopot, unde arunci sticla (albă sau colorată), plasticul şi cartonul. Mai există puncte de strîngere a hainelor care nu-ţi mai trebuie. Din cînd în cînd, mai vezi cîte un televizor sau un fotoliu aruncat pe stradă, dar nu rezistă mult acolo. Zilele trecute, a apărut o canapea destul de bună pe culoarul kot-ului în care stau, dar nimeni nu a fost interesat de ea pînă acum.

Ambalajul cel mai folosit aici este cel de sticlă, mai ales de la sticlele de bere. Se bea bere aici în draci, nu degeaba există vreo 400 de feluri de bere în Belgia. Rar am văzut însă pe stradă sticle de bere abandonate sau sparte. De ce? Păi fiecare sticlă are un consigne , adică vreo 20-40 de cenţi incluşi cînd o cumperi. Dacă eşti cuminte şi păstrezi sticlele şi le duci la un centru de recuperare, îţi iei mărunţişul înapoi. Aşa am făcut aici bani de spălat rufe în centru.

Centrul de recuperare cel mai amuzant este la Delhaize-ul mic, unde o maşină specială îţi “mănîncă” sticlele dacă o faci să le scaneze codul de bare. La sfîrşit, primeşti un bon valabil o lună. Îţi poţi lua banii sau îl poţi folosi la cumpărături.

Circuitul gunoiului în natură pare că funcţionează în LLN. Sigur, sunt şi oameni civilizaţi, nu aruncă precum barbarii tot ce le rămîne după ce au mîncat sau au băut. Ţine de educaţie. De fapt, multe ţin de educaţie aici.

În România, n-am auzit să se organizeze acea “bachelor’s party” de care ni se tot pomeneşte în filmele americane. Noi nu avem un Las Vegas, unde să mergi ca să bei pînă vomiţi, privind stripteuse şi mîncînd chicken wings?

Pariez că nici belgienii nu fac asemenea petreceri, dar ceva-ceva tot au ei tradiţional. Am văzut zilele trecute un happening taman la Mont des Arts în Bruxelles.

Iniţial, am crezut că e doar o gaşcă de băieţi care bea bere în public, cum se obişnuieşte în Belgia. Dar lăzile frigorifice, casetofonul şi faptul că toţi purtau un tricou negru inscripţionat m-au băgat la bănuieli.

Singurul îmbrăcat altfel, un tip în blugi rupţi şi o cămaşă deteriorată, oprea fete pe stradă, încercînd să le vrăjească.

Pe unele dintre ele le convingea să-i dea bani şi să-i taie o bucată de material textil din pantaloni. Am crezut iniţial că băiatul îşi ajută colegii de băutură cu ceva mărunţiş. Dar gluma se îngroşa şi cercul în jurul tipului se strîngea.

După ce am pus obiectivul 55-200 mm la aparat, am observat că unele fragmente din blugii băiatului erau delimitate cu un marker şi aveau pe ele preţuri în euro. Tipul urma să se căsătorească şi ăsta era un fel de ultim gest masculin pe care-l făcea în calitate de burlac.

Nu în fiecare zi ai atîtea fete la picioare, care-ţi umblă în pantaloni. Ba una dintre ele s-a rujat vreo 3 minute temeinic, ca să poată depune un sărut pe cămaşa celibatarului.

Toate acestea sub privirile admirative a cîtorva cetăţene românce. Au primit şi ele tradiţionalele bucate şi cutii de bere, după ce s-au rugat de băieţii respectivi, folosind limbajul trupului şi expresia magică: “Dă şi mii!”

Cînd mă pregăteam să plec, burlacii au trecut la a oferi pahare de şampanie şi prăjituri şi nu m-ar fi mirat dacă ar fi fost gata şi de un număr de dans stradal.

M-aş fi trezit de dimineaţă, pentru a mă pregăti de defilarea ogligatorie, omagiu adus conducătorilor noştri.

Mama mi-ar fi pregătit micul-dejun: ceai de tei (cu frunze de la ţară, adunate de tataia şi uscate pe ziar în camera de oaspeţi), o felie de pîine (din porţia mea de jumătate de franzelă pe zi) cu margarină (scoasă de mult din frigider, ca să se înmoaie) şi gem (făcut de mamaia, tot la ţară), poate biscuiţi şi poate (doamne ajută!) o felie-două de salam cu multe cercuri albe de grăsime care rămîne pe degete.

M-aş fi spălat cît de cît cu apă rece pe corp (da, e 23 august, dar e ziua cu nu la apa caldă) şi m-aş fi îmbrăcat cu uniforma de pionier din plastic (acel plastic care te face să mori de căldură în august). Pe cămaşă aş fi atîrnat insignele, tresele şi şnururile, semne de recunoaştere a valorii mele de pionier devotat patriei.

Aş fi mers pe jos pînă la şcoală, unde tovarăşa dirigintă ne-ar fi ordonat frumos în grupuri compacte şi ne-ar fi dotat cu pancarte din polistiren, prinse în furci de metal. Ne-am fi îndreptat spre Piaţa Dacia din Buzău sau poate la Poiana Pinului. Se va filma, trebuie să zîmbim. Nu trebuie să ne abatem de la lozincile scrise pe foile care le-au fost distribuite pionierilor (sau pionilor, oare cum se zicea?) şefi de detaşamente şi de unităţi.

Am fi stat în soare vreo două ore, pentru a aştepta startul, timp în care ne-am fi povestit unul altuia vreun film recent văzut pe video. Apoi tot în soare alte cîteva ore, executînd din mîini, picioare şi zîmbet gesturile patriotice regulamentare, pe fond muzical, spre bucuria camerelor de luat vederi de la televiziune (unica televiziune).

Părinţii m-ar fi anunţat că după defilarea lor (ei cu colegii de la muncă) şi a mea ar fi trebuit să ne întoarcem repejor acasă, pentru a face un grătar cu vecinii de la parter. Ei aveau acces la terasa de deasupra celor două restaurante de la baza blocului, aşa că grătarul nu s-ar fi văzut din stradă.

Am mîncat friptură. Tata a învîrtit carnea pe cuptor cu furca de metal de la pancarte (a luat una acasă ca amintire). Am mîncat şi cartofi prăjiţi. Am băut un Pepsi la 250 ml, pus deoparte de ceva timp de ai mei (au făcut rost de el pentru că aveau cunoştinţe la cele două restaurante).

A fost frumos de 23 august. Iliescu trăieşte şi în 2010.

Foto: Fototeca online a comunismului românesc, cota 503/1967.

Hergé este creatorul lui Tintin, legendarul personaj de benzi desenate care a depăşit de mult timp graniţele Belgiei. Un muzeu consistent în exponate îi este dedicat la Louvain-la-Neuve. A fost un pionier al BD-ului de aventură, documentat ştiinţific şi educativ. Oare a visat vreodată Hergé la anii 2000, cînd BD-ul este rege în Belgia?

Există o anumită voluptate în a citi benzi desenate chiar în magazin. Vezi asta zilnic aici: copii, adolescenţi şi adulţi, pe scaune sau pe jos, cu albumele lucioase deschise în poală. Două liniuţe pe frunte le trădează concentrarea, un braţ le susţine capul, cîte un surîs le înfloreşte uneori pe faţă. Nu le poţi distrage atenţia, se închid în lumea alb-negru sau colorată a autorului preferat şi stau ore în şir lîngă rafturile ticsite cu BD-uri.

Există un anumit farmec în cititul BD-urilor alături de BD-uri. Un fel de nevoie de fraternizare cu cei care le împărtăşesc pasiunea îi determină pe cititori să-şi aline setea de pătrăţele cu desene rămînînd în magazin pentru a parcurge pagină cu pagină un nou episod.

Albumele sunt organizate pe autori, pe personaje şi pe edituri. Cunoscătorii merg direct la rafturile care-i interesează, începătorii îşi aruncă privirea pe cotoarele publicaţiilor. Există BD-uri pentru copii, BD-uri pentru adolescenţi, dar şi BD-uri erotice, rezervate adulţilor.

Evident, mai există un motiv simplu: un album este destul de scump, cred că media este de vreo 15 euro pe volum. Colecţiile de albume sunt însă un alt hobby al belgienilor, deci să nu credeţi că librăriile dau faliment din cauză că nu se cumpără benzile desenate.

Cititul pe loc este încurajat, există scaune, spaţii amenajate. Nu este doar un spirit mercantil, este o cultură (poate chiar o subcultură, în sens sociologic), ea trebuie cultivată sistematic. E nevoie de iniţiere, de educaţie şi de puţină pasiune.

Foto 1: Urchicago / Foto 2: Simcute

Rămîn ca variante restaurantele, braseriile şi magazinele arabilor. Dacă te ispiteşte o şaorma sau un kebab, le poţi avea pînă pe la miezul nopţii.

Ce-i cu belgienii ăştia, nu le place să facă shopping la supermarket pînă noaptea tîrziu? Ei nu mănîncă duminica? Nu caută ei o bluziţă prin mall dimineaţa, la prînz şi seara?

Belgienii sunt şi ei oameni, poate de aceea programele de lucru sunt adaptate la stilul de trai. Ei nu muncesc pe brînci numai ca să acumuleze, ci se gîndesc şi la propria sănătate. Programele de lucru sunt create în aşa fel încît să ai timp şi de un film după aia, de stat cu familia, de mers la o plimbare în parc. Asta face ca unele orare să pară preţuri la medicamente la farmacie (vezi exemplul supermarketului Aldi).

O altă explicaţie ar fi implicarea sindicatelor, foarte active şi puternice, spre deosebire de România, unde adesea liderii au prejudecăţi politice. Drepturile angajaţilor sunt respectate cu sfinţenie şi, atunci cînd, în conversaţii, am făcut aluzie la munca la negru, mi s-a răspuns cu ridicarea sprîncenelor a mirare.

La ora 20, mall-ul din Louvain-la-Neuve se închide, în zgomotul storurilor trase la magazine de angajaţi, o adevărată simfonie marcantilă. Oamenii au destul timp să ajungă acasă, să-i pupe pe copii pe frunte şi să meargă la un film la Cinescope de la 22.30. Înainte de asta, pot trage o plimbare sau pot sta la o terasă în micul oraş.

Un student este plătit cu 10 euro pe euro la supermarket-ul Delhaize (mai mult în cazul în care închide casa) şi nu poate lucra decît în timpul vacanţelor universitare. De asemenea, impozitul pentru el este foarte scăzut. Programul de lucru pentru el este de 6 ore pe zi. În afară de duminică (atunci cînd totul e închis în oraş), mai are dreptul la o zi liberă. Practic, într-o vacanţă şcolară, un student poate cîştiga minimum 2.500 de euro. Cu banii ăştia, poate trăi, fără să-şi înjure ţara.

Poate cînd voi ieşi la pensie şi voi primi 300 de lei minus 15%, voi auzi bucureşteni care vor spune că sunt mîndri de oraşul lor, fie că acesta va fi Bruxelles, Paris sau Stockholm.

Et les paroles, pour ceux qui s’y connaissent:

————————————————

Le quart d’un quart temps
juste pour nos quartiers
venu pour représenter
bruxelles doit briller
passe vers matongé
un crochet par rogier
les gens voient comment savent comment faire pour palper
du foot locker au fresh kicks
du mac do au snack frere
nos gens investissent élargissent dans le biz frère
visent tous la streetwear l’events ou la zik freres
les groupes s’organisent un seul but fuck la misere
jkiffe place de la monnaie
de brouckère ou grand’ place
le mont des arts en août
des souvenirs que rien ne remplace
rouler dans la ceinture
exploser le carbu
cotiser chez le paki vers un annessens ou porte de namur
un hector à p.de nam
surtout en terrasse
les femmes savent comment voient comment elles peuvent nous terrassent
et bien sur mon hip hop les battle et mes street games ma street life les live act never back down bx (…) come on

AZIZA

In Brussels
Concrete jungle where dreams are made of
There’s nothing you can’t do
Now you’re in Brussels
These streets will make you feel brand new
The lights will inspire you
Let’s hear it for Brussels, Brussels, Brussels

DADDY-K

On kif quand quand le kiff passe
nos zik dans les Audi
les street ball et les concerts
vers palais du midi
les cris dans les night clubs
pubs et irish pubs
les étés à bx Tour et Taxis sous les gros sub
les spotlights du centre frère
flashent night quand je mix frère
le hip hop capte pas qu’on fais partie des précurseurs frere
les années ‘80 frère
on étaient les premiers frère
le rap est bruxellois et laisse la concurrence parterre
du heysel à stockel en passant par bizet
les jeunes nous connaissent tous quand ma platine tourne mon business
donc j’place un pass pass
cut mon crossfader
fait tourner bx sur serato comme un godfather
jkiff trop ma ville frère
du nord à la gare du midi du quartier maritime pour mes barons on pousse le son frère
loin d’être en mode thug daddy reste cool frère
normal des bling bling grosses comme l’atomium bordel bx

————————————————

Din comunicatul de presă:

Numit Trojan-SMS.AndroidOS.FakePlayer.a, acesta a infectat deja mai multe dispositive mobile. Programul se instalează pe dispozitivele smartphone care rulează Android sub deghizarea unei aplicaţii media banale. Utilizatorilor li se solicită să accepte instalarea unui fişier de 13KB, cu extensia standard .APK a aplicaţiilor Android. Odată instalat pe telefon, troianul începe să trimită SMS-uri către o listă de numere cu suprataxă, fără acordul sau cunoştinţa utilizatorului telefonului.

Soluţia ar fi să fii atent cînd apeşti pe diverse YES-uri la instalarea unor aplicaţii care pot părea legitime, cum ar fi acest media player despre care este vorba în alertă. Pentru că dacă se lipeşte troianul de tine cînd eşti în roaming, te-ai ars la factură!