La repetiţiile din 31 iulie, nu era mai nimeni pe scaunele din faţa Operei Române din Bucureşti. Cu toate acestea, aseară la 21.30 n-am mai găsit nici un scaun liber. N-a fost bai, era cald şi loc pe iarbă destul. Cu mic, cu mare, pe jos sau cu bicicleta, au venit curioşii să vadă de ce urlă acei oameni pe scenă.
Arii comerciale, majoritatea din Puccini şi Rossini, să înţeleagă tot omul. Mici schimbări în program, dar tot a durat pînă pe la ora 23 şi ceva. Organizatorii puteau fi mai generoşi cu sunetul şi îndrăznesc să spun că n-ar fi deranjat pe spectatori oprirea traficului prin faţa Parcului Operei.
Un mic clip, să vă dea poftă de operă pentru stagiunea viitoare:
O iniţiativă anuală lăudabilă anuală a Operei Române, care ar merita mai multă promovare şi mai bune condiţii tehnice.
Două victorii azi, înainte şi după plimbarea spre Parcul Copiilor. Cu Piedone n-am imagini, dar chiar am dat mîna cu el, ca să spun şi eu că am cunoscut un primar de sector. Era pe un scuter şi supraveghea cu atenţie foişorul cu distribuitoare automate de la catarg. I-am spus că se vede o schimbare faţă de atunci cînd am făcut marşul bicicliştilor şi partea aia din Parcul Tineretului arăta jalnic. M-a îndemnat să văd şi fîntîna şi ne-am urat sănătate.
ÃŽn schimb, s-a nimerit să filmez tocmai cînd o blondă la volan voia să mă calce. I-am explicat prin cuvinte care sunt în DEX că nu e frumos să avanseze pe “piste” taman cînd e biciclistul pe acolo. Nu cred că ÅŸtia să vorbeÅŸte, dar a dat din volan ÅŸi mi-a facut loc. Se vede mai bine în acest frumos clip vesel:
Parcul Copilului, proaspăt inaugurat de Cristian Popescu, primarul sectorului 4, e de fapt Parcul Tineretului în partea dinspre VăcăreÅŸti, care arată mai bine acum. Au asfaltat, au pus bănci, există spaÅ£iu de joacă organizat pentru copii, există piste de karting, terenuri sintetice de baschet ÅŸi fotbal, mese de ping-pong, ba chiar ÅŸi un spaÅ£iu de grătare, cu vreo 15 grătare din beton din ăla, cu niÅŸte tomberoane generoase lîngă ele. Citeşte continuarea »
Dar povestea e puţin mai lungă. În dimineaţa asta, pe la 3:45, obosit de atîta efort intelectual, am decis să ies cu bicla, după ce mai făcusem două drumuri mici şi urcasem şi coborîsem în total 36 de etaje cu bicicleta în spate (dacă ei s-au decis să se mute la etajul 9 şi eu am greşit scara blocului, ce să fac!).
Mi-am pus accesoriile, am umplut bidonul cu apă, am aprins luminile pe dinam magnetic.
Nici nu ies bine din bloc ÅŸi dau de un tînăr care încerca să se hotărască pe ce alee să o ia, clătinîndu-se. I-am oferit ajutorul meu, dar a bîiguit ceva de tipul “Nu, omule, mă descurc”.
Oraşul pustiu. Numai taxiurile brăzdau străzile. Am băgat mare, în timp ce fredonam Billie Jean. O fi fost vocea mea falsă sau ora nepotrivită, dar cert e că s-au luat după mine vreo 5 haite de cîini. Parcă-şi predau ştafeta, terminam cu unii şi veneau alţii. Nu m-au deranjat, ba chiar m-au motivat să prind viteza de 36 km/h, maximă pînă acum. Oricum nu mă puteau prinde şi oboseau repede.
Pe la Eroilor, cînd am ajuns la un “hi-hi” din Billie Jean , maÅŸina poliÅ£iei s-a pus în miÅŸcare după mine, ca în filmele americane în care, pe autostrada pustie, goneÅŸte un bolid. Citeşte continuarea »
Miles nu e un tip obiÅŸnuit. Este ceea ce americanii numesc un “geek” ÅŸi are un portret în camera lui cu Lance Armstrong nud pe bicicletă. Poartă ochelari cu dioptrii mari pe bicicletă ÅŸi-ÅŸi Å£ine mereu casca pe cap. Dar cînd un străin îmbrăcat în costum începe să fure biciclete din oraÅŸ ÅŸi să omoare proprietarii care se nimeresc pe lîngă ele, Miles simte că are o misiune.
Episodul 1 al filmului The Bicyle Thief creează o atmosferă de tip thriller şi conţine intriga. Al doilea episod ne introduce în acţiunea dinamică, presărată cu momente tensionate punctate de o muzică originală. Asemeni clişeelor privind transformarea personajului ce devine erou, Miles devine un luptător. Antrenamentele fizice şi psihice îl transfigurează.
Va reuÅŸi Miles să-l prindă pe străinul hoÅ£ de biciclete? UrmăriÅ£i mai jos cele două episoade ale filmului creat de Sam Fuller ÅŸi Noah Posnick. Citeşte continuarea »
De cand a inceput anul 2009, americanii au cumparat 2,6 milioane de biciclete si 2,5 milioane de masini sau camioane.
ÃŽn text se amiteÅŸte de celebra subvenÅ£ie de 20 de dolari pe lună pe care angajatorul e obligat să o dea angajaÅ£ilor care vin la serviciu pe biclă în loc de maÅŸină. Citeşte continuarea »
Ultima dintre ele vorbeşte despre Turul Franţei şi are drept personaje trei figuri importante din ciclismul mondial: Lance Armstrong, Marco Pantani şi Jan Ullrich. Se folosesc fragmente biografice şi citate din interviuri pentru a se recrea cele trei personalităţi pe scena teatrului Delicatessen din Londra. Spectacolul se mai joacă pînă în 1 august.
Helen Pidd de la ziarul Guardian remarcă un lucru important: în cadrul reprezentaÅ£iei Pedal Pusher, nu se folosesc biciclete! Ar fi fost facil ÅŸi prea direct. Cursele sunt simulate în diverse moduri, citiÅ£i articolul ei pentru a vă lămuri. Citeşte continuarea »
Sunt cîteva oraÅŸe care mă uimesc în ceea ce priveÅŸte folosirea bicicletei: Copenhaga, Amsterdam, Freiburg etc. ÃŽn 2008, Copenhaga a fost numit “Bike City” de către Uniunea InternaÅ£ională de Ciclism.
Bănuiesc că oraşul este aşa cum se vorbeşte în clip despre el: simplu, curat, cu oameni care nu se feresc să meargă pe bicicletă, cu zîmbete şi bucurie: