Cu ocazia galeriei de sîmbătă de la rugby, am aflat unde se va ţine concertul The Cranberries din 20 iulie. N-o să avem noi Live CD acolo, dar setlist-ul tot îl putem ghici. După investigaţii meticuloase care au durat vreo 5 minute, am aflat că ar fi cam aşa:

Evident, în cadrul turneului au fost variaţii faţă de această listă, dar cam la asta trebuie să ne aşteptăm. Am creat o listă pe Youtube cu piesele, în caz că vreţi un fond muzical bun la serviciu sau dacă vreţi să vă familiarizaţi cu melodiile.

Aveţi melodii preferate pe care nu le regăsiţi aici? Eu mă bucur că voi auzi Linger live, mi se pare o piesă perfectă din punctul de vedere al îmbinării melodiei cu versurile.

Apariţii la Bruxelles: Analyse, Desperate Andy, Time, Shattered, You and Me.

Instant Live CD înseamnă că se înregistrează întregul concert şi se ard cîteva mii de CD-uri chiar la locul unde a cîntat trupa, de obicei în nişte camioane doatate cu tehnologie de vîrf. Înainte de a pleca spre casă, îţi poţi cumpăra deja copia.

De ce nu se oferă serviciul ăsta şi la Bucureşti la concertul The Cranberries din 20 iulie, de pe Stadionul de Rugby?

Probabil producătorii s-au uitat peste cifrele cu rata piratării în România şi au zis “pas”. Vă daţi seama că CD-ul ar fi piratat şi pus la comun pînă la miezul nopţii în 20 iulie, iar a doua zi ar fi multiplicat la rîndul lui pe CD-uri pentru a fi vîndute la tarabe la Obor! Nici n-ar părăsi Dolores Bucureştiul că vestea se va fi dus de cîteva ore bune. Citeşte continuarea »

Cînd s-a anunţat că vor veni The Cranberries în Capitală, automat m-am dus cu gîndul la bilete. Pîndeam de mult timp un concert al lor din acest turneu la Paris sau Bruxelles, pentru că preţurile sunt accesibile acolo - între 25 şi 70 de euro.

Ba chiar m-am mirat că aceste preţuri sunt ceva mai mici decît cele la concertele unor artişti mai puţin cunoscuţi pe la noi (dau ca exemplu, la întîmplare, pe Renan Luce, la care era vreo 30 de euro biletul la Lille în tribună).

Diferenţele

La Paris, marile concertele se ţin la Zenith, o sală imensă unde cîntă cei mai mari artişti ai lumii. La Bruxelles, la Forest National, o sală cu un număr generos de locuri. La noi, The Cranberries vor veni pe Stadionul de Rugby de lîngă Arcul de Triumf, în lipsa unei arene sportive decente cum ar fi trebuit să fie Stadionul Naţional. Citeşte continuarea »

Două seri la rînd am fost la Atheneul Român, respectiv Teatrul Naţional de Operetă, la două spectacole de genuri diferite. Evident, sunt multe deosebiri între un concert simfonic şi o operetă. Dar oare e necesar să ridicăm sprîncenele a dispreţ în faţa celor care agreează un anumit gen muzical şi nu pe cel agreat de noi?

Nu sunt unul din ăia care au preferinţe muzicale ce exclud anumite genuri. Îmi plac anumite stiluri dar în nici un caz nu dispreţuiesc muzica ascultată de alţii. Am mers cu plăcere la concertul simfonic din 12 februarie, dar şi la “Silvia” din 13 februarie la Operetă. Aş merge tot cu plăcere la The Cranberries şi m-am bucurat că am ajuns la Budapesta la REM. Citeşte continuarea »

Sunt două exemple de apropiere de cultură în spaţii neconvenţionale, ceea ce poate contribui la crearea unei atmosfere mai propice receptării mesajului intenţionat de artist. Să explic:

1. Horaţiu Mălăele în Măscăriciul, la studioul Unesco

Cred că este a doua oară cînd îl văd pe Mălăele într-o piesă live. De vrut, am vrut de mai multe ori dar nu mai erau bilete. Graţie minunăţiei numite Internet, am prins bilete la Măscăriciul. Închipuiţi-vă că-l vedeţi pe Mălăele de la cîţiva metri, alături de alţi 40 de oameni (aproximativ). Cam ăsta este studioul Unesco de pe Magheru. Este ca şi cum Mălăele ar fi venit la voi acasă, să vă arate artă teatrală şi mai erau cîţiva prieteni pe acolo. În acest context, cei 50 de lei daţi pe bilet nu înseamnă mai nimic, comparat cu improvizaţiile lui Mălăele, cu pauzele lui studiate, cu gesturile lui expresive.

2. Alexandru Andrieş în concertul Craii de Curtea-Veche , la cinema Patria

El a spus că a vrut să ne invite la cinema cu ocazia acestui concert aniversar (30 de ani de colaborare cu Mitran). Sau poate a vrut să vadă cum arată un cinematograf românesc plin de spectatori. A ţinut peste 90 de minute, au fost melodii foarte vechi, vechi, noi şi inedite (de pe viitorul album). Andrieş a rîs copilăreşte, amuzat de modul în care sună chitara lui în acea sală şi de faptul că noi nu ne săturam să-l ascultăm. Nici în acest caz nu cred că biletul de 50 de lei a acoperit tot ce ni s-a oferit: poezie, acustic, ironie, emoţie.

Iată mai jos un fragment video din concert. Mai mult aşa, de impresie, pentru că e o calitate a înregistrării… îndoielnică. Citeşte continuarea »

“I feel Hungary tonight!”, a spus Michael Stipe în 16 august, la începutul părţii de bis care a cuprins 4 piese. Nu au cîntat Everybody Hurts, dar au cîntat Losing My Religion tot la bis, conştienţi că vor agita publicul.

A fost un concert “cum trebuie”, cu melodii de pe ultimul album şi cu best of, cu efecte vizuale şi coregrafie controlate, cu Stipe la costum şi cu gesturi angelice, cu un sunet excelent. Mi s-a părut totuşi nepersonalizat concertul, dar asta e o treabă care nu se întîmplă numai la REM, ci la mai toate trupele mari.

La Sziget a fost interesant să observ separarea publicului pe genuri muzicale şi o toleranţă clară faţă de genurile neagreate de unii sau de alţii. În timpul concertului REM, tiroliana era solicitată, terasele pline şi scenele mici nu sufereau de lipsa publicului. Biletul de o zi pe care-l luasem a fost însă dedicat lui REM şi, chiar dacă nu ar fi fost decît ei pe afiş în acea zi, tot aş fi putut spune că preţul a fost mic.