“- Spune-mi, sunt nebun?
- Da, ai luat-o razna rău de tot.
Dar să-ţi spun un secret: toţi oamenii buni sunt aşa”.
N-am mai avut loc la avanpremiera la care a fost invitat un public select, aşa că am decis să dau şi eu un ban grămadă ca să văd filmul mult aşteptat regizat de Tim Burton. Cartea Alice în Ţara Minunilor de Lewis Carroll este una de bază pentru cursul de Cyberculture (Cultura Internet) pe care-l predau la masteratul PMAV la FJSC, deci nu puteam rata ocazia de a urmări o nouă ecranizare a celebrului text.
Intro: cartea
Un copil care nu a citit “Alice în Ţara Minunilor” este un copil trist. Un adult care nu a recitit cartea la un alt nivel decît cel din copilărie este o persoană săracă spiritual. La prima vedere, volumul este doar o sumă de clişee narative, de imagini fanteziste banale şi lipsit de tramă. La prima vedere, pentru că pe măsură ce o reciteşti o construieşti.
Cartea a introdus imagini şi simboluri exploatate din plin de cultura populară. Îmi amintesc acum de iepurele tatuat pe DuJour, femeia din grupul care vine la Neo în Matrix pentru a cumpăra un disc cu vise digitale şi de întrebarea lui Morpheus către Neo: “Te simţi acum ca Alice în scorbura iepurelui, nu-i aşa?”.
Două momente din carte mi se par foarte semnificative şi sunt importante pentru mine. Iată-le mai jos. Apoi trec la un mic comentariu al filmului. Citeşte continuarea »
Inspirat de Rene Magritte şi regizat de Matei Stoicovici (care şi joacă în filmuleţ), producţia e un exerciţiu dintr-o serie, sper, asemănătoare cu cea de care m-am bucurat eu la “Scriitura pentru medii digitale”.
Alex Stănescu m-a anunţat că filmul lui documentar, Generaţia desenelor animate, va fi prezentat în cadrul festivalului Animest 2009. Proiecţia are loc joi, 8 octombrie, de la ora 12, la cinema Union.
Mai exact, la TVR2. Este un serial ceh pe care l-am văzut cînd eram mic. Era duminica dimineaţa parcă, atunci cînd încă se mai dădeau emisiuni pentru copii. Am revăzut cîteva episoade la Centrul Ceh mai de curînd.
Comunicatul şi alte poze:
Arabela începe la TVR 2 sâmbătă, 1 august, de la ora 12.00. Iubitorii serialului pot urmări câte un episod şi duminica de la aceeaşi oră.
Cînd bicicletele din oraş se supără şi dispar, nu e de bine. Ele sunt supărate pentru că oamenii nu respectă regulile de circulaţie cînd le folosesc. Un băieţel le ascultă cerinţele şi se ajunge la un compromis.
O bicicletă poate însemna viaţa pentru diverşi oameni. Asta am constatat în trei filme recente, de calităţi şi moduri de realizare diferite.
1. Ladri di biciclette
În acest film regizat de Vittorio de Sica (poate cel mai celebru film al său), personajul principal nu poate fi angajat dacă nu are o bicicletă. După ce o recuperează de la amanet, îşi începe treaba dar bicicleta îi e furată chiar a doua zi. Nu şi-o mai recuperează, deşi face unele încercări, ba chiar el însuşi se transformă în final într-un hoţ.
Iată aici secvenţa în care Antonio este ajutat de fiul său şi de cîţiva prieteni să-şi identifice bicicleta furată într-un tîrg popular din Roma. El cere ajutorul unui poliţist pentru a încerca să identifice un cadru pus în vînzare, pe baza seriei înscrise pe el.
2. African Odissey: The Red Bycicle
În acest scurt-metraj, un tată îi cumpără băiatului o bicicletă roşie din Nairobi. Băiatul are nevoie de ea pentru a merge la şcoală, a lucra, a se distra. Bicicleta îi e furată, revîndută, schimbată. Bicicleta călătoreşte mult şi este regăsită de către săteni. Pentru că tatăl decide că acum bicicleta aparţine satului, ea este dezmembrată şi fiecare piesă e folosită la cîte o activitate.
Este un film care foloseşte călătoria bicicletei pentru a arăta situaţia grea a Africii anilor 70. Iată-l mai jos, în două părţi:
În filmul One Got Fat din 1963, zece băieţi merg la picnic cu bicicleta, după ce-l roagă pe unul dintre ei să le care pachetele cu gustări. Nimic deosebit pînă aici, dar copiii poartă măşti de maimuţă şi au cozi. Unul cîte unul, ei dispar în urma unor accidente produse din cauza nerespectării unor reguli de circulaţie. Unul singur ajunge în parc, şi anume cel care ducea pachetele pe portbagajul din spate.
Filmul este narat de Edward Everett Horton, un actor american cunoscut şi pentru vocile pe care le-a pus pe mai multe desene animate. Vocea şi tonul lui creează o atmosferă, cum să zic, îngriijorătoare şi transformă acest film ce se dorea educaţional într-un thriller sau chiar horror.
Loading ...
