Admiterea 2006 la Jurnalism (FJSC) – Perle nepreţuite… din nou 4


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

Culese tot de la contestaţiile la proba scrisă, dar de mine, de data asta. Pînă la anul, sayonara! Un sfat pentru viitorii candidaţi: citiţi măcar etichetele de pe sticlă, ajută mai mult decît aţi crede!

Premiul „Born to ride the horse”

După câteva zile de antrenament, instructorul a hotărât că era momentul să învăţ să călăresc în adevăratul sens al cuvântului.

Restul colecţiei:

Aflându-mă în excursie cu părinţii mei, la munte, la radio din living se anunţă o ştire de ultimă oră prin care satul Tămădău a fost grav afectat de o furtună puternică, urmată de ploi torenţiale.

Petreceam circa patru ore pe zi în compania noilor noştri prieteni cabalini.

Calamităţile naturii dezlănţuite au lăsat în urmă amprente catastrofale.

Peste tot se auzeau ţipete, copii plângând, animale râgâind.

Omul este cel mai dresabil animal, chiar dacă e mai animalic decât un mânz.

Încep să învăţ primii paşi în a şti să conduc o viitoare cabalină.

Satul era un mic buzunar de civilizaţie.

Voi încerca să fraternizez cu un animal stresat şi exploatat.

Atunci salcâmii miroseau ca niciodată a salcâmi.

Ca actriţă viaţa era mereu agitată.

Cerul era de un albastru pur, parcă lustruit şi spălat.

Îngrijitorul de cai ţipa în telefonul mobil. A închis şi a început să se scarpine ritmic pe burtă.

Casele oamenilor erau fără suflu, descompuse.

Casele erau îmbibate cu apă.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 gânduri despre “Admiterea 2006 la Jurnalism (FJSC) – Perle nepreţuite… din nou

  • George Hari

    Scoase din context, poate aşa ar părea. Cînd citeşti însă o descriere a unui sat lovit de furtună şi autorul spune că animalele „rîgîiau”, nu pare deloc umor.

    Iar cînd instructorul de echitaţie o învaţă să călărească timp de cîteva zile şi pe urmă îi anunţă intenţia de a o învăţa să călărească „în adevăratul sens al cuvîntului”, nu poţi decît rîde isteric, dar poţi şi depuncta pentru lipsa de proprietate a termenilor.

  • alexandra

    citeam, inainte de admitere, in faimoasa brosurica a FJSC cateva din perlele din anii trecuti…si am ajuns la concluzia ca omul nu a evoluat semnificativ..daca pana acum era „animal de ultima generatie”, anul acesta devine „cel mai dresabil animal…mai animalic decat un manz”…funny :))…sa fim mandri totusi ca suntem oameni! :))

  • George Hari

    Problema este însă mai serioasă: neavînd destulă cultură generală şi lipsindu-le lecturi elementare, candidaţii preiau din liceu şi din mass-media clişee, pe care încearcă să le varieze într-un stil propriu. De aceea reies aceste aberaţii lingvistice şi stilistice.