Eminescu, bloggerul de rangul doi 1

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Anul ce ‘ncepe nu inspiră multă speranţă, nu anunţă multă bucurie. Poporul nostru este aşezat între furtuna ce vine din apus spre a întâmpina pe cea de răsărit. Starea noastră nu depinde de noi, va fi determinată de alţii, şi totuşi guvernul se ocupă cu chestiuni care au menirea să agite opinia publică. E păcat şi nedemn că ‘n situaţia gravă în care ne aflăm, să mai jucăm comedia luptelor lăuntrice.

Articol de fond fără titlu publicat în Timpul (VII) 1883, 1 Ianuarie.

Zilele astea ne întrebăm ce s-ar fi întîmplat cu Eminescu dacă ar fi trăit în zilele noastre. În primul rînd, mă bucur că n-a apucat aceste timpuri, pentru că ar fi fost mai nefericit decît a lăsat să se înţeleagă din creaţiile sale antume, postume şi din corespondenţa către părinţi şi către Veronica Micle.

I s-ar fi părut fascinant blogul, o unealtă de publicare instantanee. Zilele în care el ducea singur în spate ziarul Timpul i s-ar fi părut ridicole, cînd acum, la un click distanţă, o mulţime de oameni l-ar fi citit.

Ar fi avut un public foarte de nişă, un număr de vizitatori atît de mic încît nu i-ar fi permis să trăiască din asta.

Ar fi colaborat la ziare mari, pe bani puţini. N-ar fi putut ceda presiunilor managerilor şi ar fi abandonat pe rînd aceste colaborări.

Cărţile de poezii nu i s-ar mai fi vîndut – cine să mai cumpere poezie în 2011?

Ar fi încercat să intre în politică, ar fi apărut la TV şi treptat ar fi devenit un nene amuzant, cu o mulţime de citate şi aluzii literare în discurs, care ar fi făcut uneori audienţă, dacă Nikita nu ar mai fi născut vreun monstrocopil şi Realitatea TV n-ar fi intrat în Breaking News.

De la Viena sau de la Paris, ar fi scris pe blog despre cum trebuie să se schimbe poporul român, despre cît de coruptă e clasa politică. Le-ar fi trimis e-mail-uri părinţilor şi Veronicăi, rugîndu-i să-i mai trimită bani.

În anul I de facultate, am aflat că biblioteca FJSC are colecţia ziarului Timpul de pe vremea cînd Eminescu singur ajunsese să facă întregul ziar. Am fost la bibliotecă numai ca să ating acele ziare. N-am simţit nimic metafizic, dar am fost uimit de cantitatea de texte pe care a lăsat-o în urmă. Texte încă actuale, analize pertinente, o lume total diferită de cea creată în poeziile sale, mai mult sau mai puţin originale.

Fragmente audio:

[soundcloud]https://soundcloud.com/george-hari-popescu/mihai-eminescu-proza-literara[/soundcloud]

Într-o notă mai optimistă: îmi e dor de biletele misterioase expediate de Blue Air pe numele meu, adică Mihai Eminescu.