(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Ca în fiecare an cînd se apropie sesiunile de admitere în facultăţi, am început să primesc e-mailuri de la necunoscuţi, posibili candidaţi la FJSC sau părinţi ai acestora. De la cereri de meditaţii (domnu’ Tariceanu-Da’ce,vrei-hotel-acuma?, i-auziţi ce zice, cică „meditaţii”!) cu ofertele de preţuri deja precizate, pînă la cereri de consiliere profesională. Răspund unui număr foarte mic de mesaje primite şi le exclud din start pe cele în care găsesc un „dar totuşi” sau un „Facultatea de Comunicaţii”.
Ajuns la o anumită vîrstă, mă întreb care sunt motivaţiile celor care vor să dea la o facultate de jurnalism. Cred că va dăinui stereotipul jurnalistului român justiţiar, dedicat adevărului şi dreptăţii, oprimat de clasa politică etc. La mitizarea jurnalistului român a contribuit într-o mare măsură cazul jurnaliştilor răpiţi în Irak şi eliberaţi. Nu este de mirare că, de curînd, o studentă care nu a scris în viaţa ei un articol pe o temă de relaţii externe, a anunţat solemn că vrea să devină corespondentă de război.
Pe un grup de discuţii specializat pe libertatea de exprimare, există un sondaj de opinie în care membrii grupului sunt întrebaţi care cred ei că sunt motivele unor produse media proaste. Printre opţiuni, există şi varianta „nu există o şcoală de jurnalism în ţară”. Trecînd peste ironia deloc fină, constat că majoritatea celor abonaţi la lista de discuţii au absolvit facultăţi de jurnalism, ba unii dintre ei i-au avut ca profesori pe Cristian Tudor Popescu, Robert Turcescu etc.
Ciudate sunt căile influenţelor externe asupra minţii omului…
Rezultatele de la concursul de admitere 2005 aici