(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Nu a fost uşor. Credeam că e ubicuu şi gratuit. Ei bine, este aproape ubicuu dar în nici un caz gratuit. Da, hotelul din Paris avea acces wireless, dar nu gratis. Avea pentru că Orange instalase o antenă în apropriere. Celelalte reţele deschise aveau semnalul prea slab.
Pentru că nu puteam să cred că nu găsesc o legătură la reţea decentă la două staţii de Luvru, am ieşit, cu laptop-ul în braţe, pe strada cu hotelul şi m-am aşezat pe scările de la intrarea într-un imobil. Am găsit! Am început rapid să citesc, să sălvez, să răspund la e-mail-uri, dar tocmai atunci s-a trezit la femme de menage din curtea interioară din spate să măture. Asta nu ar fi fost o problemă, dar s-a apucat şi să ude curtea. Rafala de apă rece de pe spate m-a lecuit de Internet.
M-am instalat la o cafenea mică, unde am luat şi micul dejun şi unde laptop-ul abia avea loc pe măsuţa rotundă.
Starbucks are acces la Internet, dar tot pe bani: 2 euro jumătate de euro, 4 euro o oră. Sigur, poţi folosi timpul în mai multe rînduri în maxim o lună, dar oricum cei de la bar nu te pot ajuta cu nici un fel de sfat tehnic. Şi în nici un caz nu se întîmplă cum au precizat în pliantul lor – „deschizi browser-ul şi site-ul Starbucks se va deschide automat”. Dar, în fond, de ce să dai bani pe acces la Internet? Apropo, la Starbucks am băut cea mai proastă cafea din viaţa mea, excluzînd-o pe cea pe care o fac eu. Puteam vedea fundul paharului de carton, aşa de limpede era licoarea!
Pînă la urmă, lipsa accesului la Internet în Franţa a fost un lucru bun. Altfel nu m-aş fi putut trezi dimineaţa pentru a vizita locurile pe care le ştiam dar pe care mereu îmi place să le redescopăr.
Hmm…mie cafeaua de Starbucks imi place, dar nu am baut niciodata Starbucks ”frantuzesc” (se presupune ca au standarde, dar se poate sa nu fie asa). Cea mai proasta cafea bauta de mine a fost cea de la Gregory’s (Good Coffee)