Poveste tristă cu primul meu laptop 12


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

ibm_thinkpad

Cîr, cîr, pînă la victoria finală!

Era prin 2000, începusem să predau, era epoca în care nu auzisem de USB, în care laptop-ul era un accesoriu „de fiţe”, în care ne lăudam care are dial-up-ul mai rapid. Cu mari eforturi financiare mi-am cumpărat un laptop: era un IBM Thinkpad la mîna a doua, luat de la Okazii.ro de la un nene inginer.

Setea de informaţie m-a făcut să vreau să navighez şi eu, ca tot omul, pe Web. Sistemul avea Windows 95 şi nu prea accepta orice în materie de software. Singura metodă să bag date în laptop era prin dischete (nici vorbă de cititoare de card-uri sau de USB, după cum ziceam) sau prin infraroşii (o bătaie de cap şi nici nu erau prea multe aparate compatibile la vremea aia).

Procedura a fost următoarea:

1. Am descărcat kitul de Internet Explorer pe un calculator de la facultate.

2. Am tăiat fişierul cu un progrămel care făcea felii din fişiere .exe şi de alt tip.

3. Am comprimat fiecare bucată în parte.

4. Am pus cîte o bucată pe cîte o dischetă. Aveam o sacoşică plină cu vreo 12 dischete.

5. Am început să introduc pachetele în micul laptop, cu cîte o dischetă pe rînd. „Cîr, cîr…” şi laptop-ul îmi cerea de fiecare dată următoarea dischetă.

6. Procesul s-a întrerupt de vreo 3 ori, deoarece era discheta proastă sau fişierul corupt. Înapoi la pasul 4, folosind alte dischete.

7. A durat o săptămână, dar am asamblat fişierul. Am dat dublu click pe acel .exe.

Aici se încheie povestea, pentru că laptopaşul mi-a afişat un dezamăgitor mesaj: „Sistemul tău nu îndeplineşte cerinţele minime pentru a instala Internet Explorer”.

A urmat acelaşi proces, săptămîna următoare, pentru a instala Netscape Navigator pe micul şi primul meu laptop. Am plîns de fericire la final.

Foto: Mozbot


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

12 gânduri despre “Poveste tristă cu primul meu laptop

  • krossfire

    Simpatic textul, pacat de premiu in sine, un produs care ar fi putut sa fie putin mai bun. Sunt carcotas si pentru ca experientele mele cu Toshiba au fost mai mereu neplacute. Da, vorba unui amic…daca e ”moca” (ma rog, e pe talent scriitoricesc). Mult succes !

    http://tinyurl.com/28nsjgd (linkul poate zbura, daca deranjeaza restul articolului)

  • krossfire

    Pai clar, pe poveste sunt invidios (dar pe tabletul ala, clar n-as fi). Eu am facut ceva similar, dar nu cu un laptop. Avand calculator de la o varsta frageda, am simtit evident lipsa jocurilor in copilarie.

    Pe calculatorul unui amic, printre singurii care mai aveau, cineva ”deversase” vreo 300 mb de jocuri. Trei sute de MB si un baiat fara CD-ROM, adica eu. In total, au fost vreo 20 de vizite cu topul de dischete la respectivul amic, dar am reusit ! (chit ca din jocurile alea au mers vreo 40% cel mult, a fost o victorie)

  • one@one.com

    asa e, pe model cartarescian: ‘eram student, era studenta/ eram eminent, era iminenta’ etc. in preistorie laptopul ala locuia la favorit.

  • George Hari

    Cineva v-a informat greşit: laptop-ul de la Favorit era Mac şi nu era al meu, pe el am scris primul tutorat la ID. Cel despre care povesteam era la madam Chioveanu, aproape de capul liniei lui 69.

  • Meridor

    Mă gândesc la o poveste despre cum am învăţat cel mai important lucru din cariera mea de jurnalist – să fac Copy/Paste – la cursul tău şi cum mi-a schimbat asta viaţa :D Nu ştiu dacă intră în criteriile de concurs…

  • silviu

    nu era 2000, dar cred ca nici 97:) eu istoria instalarii nu o stiu, dar imi aduc aminte istoria licitatiei pe okazii. am fost de fata. de aici trag concluzia ca era undeva la mijloc intre 97 si 2000, dar cine mai stie… Subscriu la amintirile( placute) despre Navigator

    • George Hari Popescu Autor articol

      Da, cred că era undeva după 1997. Deja amintirile mi se învălmășesc în minte :) Am încercat să-mi amintesc cît am dat atunci la Okazii pe acel laptop…