(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
De o jumătate de an aştept să se cumpere markere în facultate. Mi se spune că nu avem voie să facem achiziţii, că e criză şi mi se dau ca argumente numere de legi. Cu toate astea, eu mă încăpăţînez să vreau să scriu pe tabla albă!
Am cumpărat două seturi de markere din banii de salariu, de care au profitat cu sălbăticie şi alţi profi care-mi calcă laboratorul.
Rămăseseră două markere săptămîna trecută. Cu părere de rău, vă anunţ că au decedat. Un student a încercat să-l resusciteze pe cel albastru cu puţină acetonă, dar procedura n-a funcţionat. L-am stropit cu apă, dar degeaba. Markerul albastru a murit alături de cel negru, împăcate cu ele însele.
Fac un apel pe această cale către Guvernul României: n-aţi putea introduce programul Un marker pentru fiecare prof? Vedeţi, sunt destul de scumpe şi din salariu deja mi-aţi luat mai mult decît aveam. Nu-mi mai permit să cumpăr markere din banii proprii. În mod similar programului „Cornul şi laptele”, daţi-ne, vă rugăm, cîte un marker din cînd în cînd! Promit să-l predau după fiecare zi de curs, sub semnătură, să nu existe suspiciunea că l-aş folosi în scopuri personale, de exemplu în locul morcovului care-mi stă în fund de cînd a început criza şi de cînd guvernul tratează profesorii cu dorsalul.
Dacă nu se poate, mai am o speranţă: mănînc bine înainte, să produc destul sînge şi scriu cu vena deschisă pe tabla albă. Mă sacrific, doamnelor şi domnilor, spre propăşirea sistemului educaţional universitar românesc!
„N-avem creta. Care esti de serviciu? Du-te si cere la clasa de-alaturi. Bai nici tabla nu-i stearsa! Ia scoatei voi o foaie de hartie!”