Studenții fotografiază 11


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Cu săpuniera compactă, cu telefonul sau D-SLR-ul, nu contează. Important este să vadă realitatea și prin obiectivul foto, nu numai prin propriii (da, trei de „i” cînd adjectivul e antepus substantivului) ochi analogici. Lumea se vede altfel prin metodele digitale pe care ni le pun la dispoziție cu generozitate magazinele online.

Iată o selecție a primelor lor încercări foto de studenți în anul al doilea:

[nggallery id=20]

Problemele cele mai frecvente

  • Lipsa clarității. Ei nu așteaptă ca aparatul să identifice ce merită să fie clar și ce nu, ci apasă bezmetic pe buton.
  • Contre-jour. Soarele trebuie să fie în spatele tău, pentru că este reflectorul natural. Cu soarele în spatele lor (adică în fața ta), oamenii ies negri și obiectele capătă o aură nefirească.
  • Lipsa contextului. Vrei să faci la un tîrg culinar poze? Foarte bine, să văd oameni care învîrt cu lingura în mîncare, nu doar afișul tîrgului.
  • Lipsa oamenilor. Cam la orice eveniment și în orice loc sunt oameni. Oamenii prezenți în fotografii conferă dinamism pozelor și îmi atrag privirea.
  • Fotografii pe lumină slabă. Dacă ai o săpunieră, nu face poze în parc noaptea, că nu vor ieși, oricît ai înjura. Mai bine la asfințit, cu aparatul pus pe un obiect fix, cu temporizator la vreo 3 secunde.
  • Teama de a se apropia. Oamenii sunt buni din oficiu, vă spun eu, numai că trebuie să le dăm posibilitatea să arate asta. Cere-le voie zîmbind și vei obține poze minunate.

Vă țin la curent cu modul în care vor evolua creațiile fotografice ale studenților.

Pozele sunt de tăguit pe Facebook.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

11 gânduri despre “Studenții fotografiază