Eurovision 2012: Am fost în Camera verde 4


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Confirmat pe ultima sută de metri, am fost și eu blogger invitat în Camera verde aseară, la selecția națională pentru Eurovision 2012. Alături de cei patru bloggeri care și-au cîștigat locul prin concurs și de invitații Piticu și Teddy, am avut și eu o masă de bar și un scaun de frizerie în colțul bloggerilor oficiali.

Printr-o consolă de blogging, am încercat să transmit lucruri care nu se vedeau live la TVR, TVR HD sau TVRi sau în transmisiunea online (aveți înregistrările pe site-ul TVR). A fost complicat să mă deplasez prin mulțimea de artiști, tehnicieni, dar și printre cablurile și aparatele din studio. Dar tot am reușit să fac cîteva zeci de fotografii, de admirat, o parte, în articolul de aseară și o parte aici, mai jos (toate fotografiile sunt de tăguit pe Facebook).

Scurte observații personale

Am fost plăcut surprins de relaxarea care a dominat TVR-ul în interior. Se vede că ei fac acest show de zeci de ani și, deși angajații s-au mai schimbat, s-a păstrat un anumit spirit al transmiterii live a spectacolului. Bloggerii s-au putut mișca nestingheriți prin Camera verde, dar și pe holurile TVR-ului.

Artiștii se cunoșteau, se salutau, se încurajau reciproc. N-am observat animozități, n-am auzit bîrfe. Poate de aia jurnaliștii de la tabloide se cam plictiseau în tribună.

Momentul cel mai plin de emoții a fost cel în care au început să fie anunțate notele juriului. Artiștii au făcut grupulețe în jurul ecranelor și s-a făcut brusc liniște. Am făcut poze din față și am surprins momentele cînd își mușcau buzele, cînd închideau ochii de teamă sau din cauza dezamăgirii, dar și cînd li se lumina fața cînd primeau un punctaj mare.

La dezbaterea de după, atmosfera a fost ca aceea de la o discuție între prieteni. Au fost mici mușcături, dar nu s- produs vreun scandal și chiar au fost informații utile.

[nggallery id=44]

Din comunicatul de la TVR

Mandinga, cu melodia Zaleilah, este câștigătoarea selecției Naționale Eurovision 2012 și va reprezenta România la finala internațională a concursului din mai de la Baku. Cu un total de 22 de puncte (10 din partea juriului și 12 din partea publicului), trupa Mandinga a întrecut toți ceilalți 14 concurenți care au urcat pe scenă aseară, fiind urmată, pe locul al doilea, de Electric Fence cu melodia Șun-ta (care a obținut 12 puncte din partea juriului și 7 din partea celor care au votat) și Cătălin Josan cu Call My Name (8 puncte de la juriul de specialitate și 10 puncte televoting).

Finala internaţională Eurovision are loc anul acesta pe 26 mai, în capitala Azerbaidjanului, Baku.

httpvh://www.youtube.com/watch?v=ifXJEFXXTjc

[box style=”rounded” border=”full”]

Lucruri mai inteligente despre show găsiți la:

Elena Cîrîc

Piticu – Cristi Dorombach

Costin Cocioabă + Refresh

Florin Suciu + Eurovisionary

Irina Bărăgoi

[box type=”info” style=”rounded” border=”full”]Rămîne să vedem ce show vor pregăti cei de la Mandinga pentru finala de la Baku, pentru că se știe că și asta contează mult, nu numai calitățile vocale.

Foto: TVR

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

4 gânduri despre “Eurovision 2012: Am fost în Camera verde