(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)
Parcă abia am fost la lansarea site-ului Cosmote, că am ajuns și la rebranding-ului celor două companii, în urma achiziției lui Cosmote de către Deutsche Telekom. Firma se va numi Telekom România și de acum vom vedea tot mai des celebrul „T” pe magenta, cu cele patru pătrate albe.
La evenimentul de lansare de ieri, reprezentanții firmei germane i-au felicitat pe românii care au lucrat la rebranding, pentru rapiditate și eficiență. De mîine, sunt pregătite magazinele, site-ul, numărul unic de asistență și întregul sistem verificat în familia Deutsche Telekom.
În mapa de presă, am descoperit o broșură cu ofertele de telefonie, Internet și TV și mi-a sărit în ochi oferta pentru familie: 444 de lei pe lună pentru 3 abonamente de mobil, telefonie fixă, Internet și tot felul de alte lucruri, plus trei telefoane și o tabletă incluse. Toate ofertele sună bine, dar aștept lansarea site-ului, ca să pot analiza mai bine prețurile.
Ieri la lansare mi-a reținut atenția o mică demonstrație a asistentului ViTO. Este o aplicație pe telefonul mobil, care scanează aparatele din casă care au probleme, de exemplu un set-top-box care s-a oprit brusc din funcționare. Aplicația detectează problema și sugerează soluția. Astfel, cîștigi timp și nu mai apelezi la numărul de asistență tehnică.
Campania de rebranding mi se pare veselă, animată și pare că i-a prins pe utilizatori în joc. S-au cheltuit mulți bani, în mod clar, dar brand-ul „T” este hotărît să rămînă mult timp pe piața din România.
Înregistrarea video a evenimentului de ieri:
httpvh://www.youtube.com/watch?v=JYxt4ygb_k8
Cele 10 motive să alegi Telekom România
Agățate din mapa de presă:
- Una dintre cele mai mari comunități telecom din lume. La nivel internațional, Telekom este deja prezent în aproximativ 50 de țări, cu peste 142 milioane de clienți de telecomunicații mobile, peste 31 milioane de clienți cu servicii telecom fixe, cu mai mult de 17 milioane de clienți de internet în bandă largă și 5,8 milioane de clienți de televiziune.
- Prima alegere pentru servicii integrate de comunicații care te conectează la tehnologie. Telekom Romania își propune să devină prima alegere ca brand de telecomunicații care te conectează la tehnologie, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Mai mult, Telekom Romania vizează să se dezvolte pornind de la poziția de lider pe segmentul business, oferind cele mai bune soluții IT&C la cheie.
- Cel mai bun raport calitate-preț de pe piața românească. Serviciile comunicate sub brand-ul Telekom Romania țintesc să ofere cel mai bun raport calitate-preț de pe piața românească. Suntem hotărâți să livrăm cea mai bună experiență de comunicare, prin produse inovatoare și servicii ușor accesibile, la cele mai înalte standarde de calitate.
- Pachete de servicii all inclusive, de 4 ori nelimitat. Oferta de pachete all-inclusive sub brand-ul Telekom Romania înseamnă de 4 ori nelimitat pe o singură factură: comunicații mobile, internet, comunicații fixe și televiziune, toate pe o singură factură.
- Serviciu TV unic pe piață. Telekom TV înseamnă începutul unei noi ere în televiziune – inovație și calitate pe piața din România, sub brand-ul „T”. Acest serviciu de televiziune oferă o experiență personalizată, bogată și interactivă, pe toate tipurile de ecrane fixe și mobile.
- Conceptul One Stop Shop. Pentru clienții persoane juridice, brand-ul Telekom Romania va aduce o nouă experienţă, construită în jurul conceptului One Stop Shop – un punct unic de contact pentru toate nevoile de comunicare ale unei companii: soluții complete fixe și mobile, aplicații și soluții IT integrate, plus cea mai variată ofertă de echipamente IT&C.
- Inovație, Simplitate, Competență și angajament personal. Valorile brand-ului Telekom Romania sunt Inovația, Simplitatea, Competența, iar angajamentul personal al fiecărui angajat este “Sunt Telekom, poți conta pe mine!”. Fiecare dintre noi este dedicat identificării celor mai bune soluții pentru solicitările clienților – fie că aceștia sunt utilizatori, colegi, parteneri de afaceri sau alți colaboratori ai companiei.
- Cele mai semnificative investiții. Companiile care comunică sub brand-ul Telekom Romania cumulează cele mai semnificative investiții în dezvoltarea rețelei de telecomunicații, atât pentru internetul în bandă largă prin fibră optică, dar și pentru tehnologia mobilă 4G; acestea sunt reflectate într-o expansiune continuă a rețelei.
- Servicii complete integrate. Oferim servicii cu adevărat integrate, pentru milioanele de experiențe care merită împărtășite și conectivitate fără limite, atât în viața personală, cât și în cea profesională.
- 10. Siguranță deplină și acces ușor la informații, oricând, de oriunde. Serviciile și tehnologiile sub brand-ul Telekom Romania permit conectivitate rapidă, în condiții de maximă siguranță. Indiferent de tehnologie, fie că este vorba despre broadband fix sau 4G ori cloud, indiferent că este vorba despre persoane sau organizații, cu toții avem acces la ceea ce ne interesează, oricând, indiferent unde ne aflăm.
Mai multe detalii tehnice și financiare, la Computerblog și la Piticu, iar Chinezu oferă unui cititor geanta cu bunătăți primită la eveniment. Plus un articol nostalgic la Marian. Diseară, marea petrecere „Aprinde Magenta”, în București, Iași și Cluj!