(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Poate, în acest moment, ar fi nevoie de un ministru al Educaţiei care să fi terminat o şcoală de arte şi meserii, cu specializare în bucătărie. Pentru că e nevoie de cineva care să facă o brînză.
Actualul Adomniţei a făcut construcţii şi este doctorand în domeniu (cum o fi să ai doctoratul în construcţii, asta înseamnă că recunoşti o cărămidă bună de la o poştă, nu?). Mă aştept, deci, în discursurile sale, să folosescă unele cuvinte precum „trainic”, „să sudăm relaţiile”, „eşafodaj”, „vom pune temelia” şi chiar „erectil”, pentru că e din familia de cuvinte. A, a făcut şi studii de apărare.
Acest ieşean este cu un an mai mare decît mine, dar nu ştiu ce mă face să cred că eu am făcut mai multe în viaţă decît el pînă acum (vă daţi seama, ajungem să fim invidioşi pe miniştri). Figura lui îmbătrînită timpuriu poate denota însă experienţă de viaţă.
Oricum, dacă descoperiţi publicaţiile sale ştiinţifice pe undeva, să mă anunţaţi şi pe mine.
Iar de ministrul Justiţiei nici nu mai vorbesc, pentru că, la cei 30 de ani ai săi, ar trebui să-mi zică „nene”.
–––––––––––––––––––––––
ACTUALIZARE:
Gheorghe a discutat în direct cu Adomniţei, vă daţi seama de ironia sorţii…
Ce am constatat:
– avem încă un ministru care spune „care” în loc de „pe care”
– are mania persecuţiei, i se pare că sunt toţi împotriva lui
– nu vrea să predea „la tablă” şi se observă un uşor dispreţ faţă de cei care fac asta
– vrea ca profesorii să „performeze” (cînd am zis că vom dansa din buric la seminar, nu m-a crezut nimeni)
Eu sunt mai optimista. Cred (sper) ca daca sunt tineri (dar fara prea multa experienta) se vor implica in ceea ce urmeaza sa faca… sper… cred… Acum, sincer vorbind, ce mai poti face in invatamant? E mort!
Ma abordase o reporterita azi dimineata acest lucru , in urma unei conferinte la care eu am ajuns tarziu si nu am mai putut participa. Dupa o zi oribila din toate punctele de vedere, ma intreaba o domnisoara care este noul Ministru al Educatiei si ce parere am despre el. (lasand la o parte ca noul Guvern nu fusese inca acceptat)
Bun in conditiile in care eu eram rosu la fata de oboseala si de nervi si in conditiile in care am rugat-o sa ma lase in pace pentru ca nu pot raspunde, ea a continuat sa ma urmareasca (desi mai erau vreo 5 persoane cu mine). S-a reprofilat pana la urma pe o colega care participase la conferinta si era in tema. Daca eram un individ mai agresiv reactionam altfel…aproape ca-i pot intelege pe unii care reactioneaza intr-un anumit mod. Aproape…
Iulia, exagerezi. Nu e mort, problema este că nimerim numai idioţi miniştri, nu prea ne putem cumpăra cărţi de pe Amazon din salariul de la universitate şi studenţii urmează mersul societăţii în timpul facultăţii. Dar bănuiesc că lucrurile stau mai rău în învăţămîntul preuniversitar. De curînd, mi-am adus aminte de „fondul clasei” şi am izbucnit în rîs.
Krossfire, violenţa verbală sau fizică nu este justificată decît din motive de autoapărare. La tine nu cred că era cazul.
Evident ca nu era cazul si in general violenta nu este justificata. Totusi, modul in care se tinea dupa mine reporterita aia imi amintea de modul de operare al ”baietilor duri de la colt”.
Cu toate astea, faptul că foloseşti diminutivul în calificarea meseriei ei arată ori că ea avea dimensiuni mai mici, ori că-ţi era dragă şi o alintai. Şi atunci, agresiunea din partea ei este ilogică.
Era draguta, e drept…si micuta. Problema a fost ca eu i-am spus ca nu sunt in tema si ca nu doresc sa comentez, insa a insistat. Daca eram persoana publica mai intelegeam..dar eram doar un student din …hmmm..10 !?!
Frumos ar fi fost sa o intreb cand anume s-a votat noul Guvern si cu ce procentaje, pentru a vedea cat de informata este :D
Krossfire, nu te agita. În România, e suspect să nu fii misogin, deci puţină ironie la adresa unei reportere pică bine în peisajul mioritic. Că nu pot crede că ai fi zis „reportăraş”, dacă era un băiat.
Mica si draguta, cum ne sta noua bine! :) M-am imbujorat si eu de emotie auzind complimentele la adresa cumva-colegei mele de breasla! :)
Ma molipsesc de la George de sarcasm!!
Cat despre ministrul cel nou, numai de bine!
Andressa, care sunt vorbele de bine pentru noul ministru? Oricum, eu l-aş scoate la bere pe el şi pe cel al Justiţiei, să le fur secretul de a ajunge în guvern la vîrstă relativ fragedă.
Ooo da, fondul clasei. Fondul scolii? Si asta se platea, nu? Da, plateam si fondul clasei si fondul scolii, dar mare lucru nu prea se vedea (ca doar se strangeau ceva bani).
Probabil ca ai dreptate George, invatamantul nu e mort, dar asa arata. Oricat de optimista as incerca eu sa fiu, nu cred ca in viitorul apropiat va veni cineva care sa faca ceva pentru invatamant, sanatate, justitie si altele. Asteptam degeaba o schimbare?
Iar la bere merg si eu (imi place sa fiu informata :P )
Iulia, nu e mort dar nici nu se poate face nimic pentru el. Din moment ce au pus doi sugari să conducă două ministere importante – Educaţie şi Justiţie, e clar că vor să-i joace Felicşii pe degete.
Stiu, sunt de acord cu tine, dar daca tot sunt sugari…. mai bine ii scoatem noi la bere (nu de alta, dar sa nu se adape din alte parti)
Stiu ca sunt nou pe acest blog, de fapt e prima sau a doua oara cand postez un comentariu, asa ca o sa incerc sa fiu scurt.
In primul rand nu sunt de acord cu remarca referitoare la varsta noului ministru al justitiei. Trebuie sa incetam sa judecam capacitatea unei persoane dupa varsta pe care o are. Fara suparare, dar asta e o gandire demodata, chiar comunista.
In nici un caz nu-i sprijin sau simpatizez pe cei doi ministri, dar de aici pana sa-i numesc „sugari” e cale lunga. I-as numi necorespunzatori sau stingheri prin minister, iar asta luandu-ma dupa ce pregatire profesionala au, in nici un caz dupa varsta.
Bineinteles, si eu sunt la fel de pesimist ca si tine, George, poate chiar si mai pesimist, in privinta urmatoarei perioade in care acest guvern va functiona. De fapt, cum as putea sa nu fiu din moment ce la educatie e un inginer constructor (macar de-ar fi construit ceva scoli), la agricultura e concitadinul meu Traian Remes, a carui singura legatura cu agricultura e ca are o ferma de porci in apropiere de Baia Mare, iar la transporturi e un rapsod, in persoana super starului de muzica de petrecere Ludovic Orban, care probabil a fost pus in aceasta pozitie in speranta ca va castiga ceva bani pentru constructia autostrazilor din cantat la nunti.
Mda, se pare ca nu am fost foarte scurt in comentarii. Oricum, acestui nou guvern i s-ar putea aduce pagini intregi de critici, dar cred ca cel mai potrivit comentariu ar fi : „No comment!”
Florin, aşa este, sunt un comunist nenorocit, dar ce-o să-mi faci? Nimic, o sa stai cu mîinile în sîni ca şi celelalte milioane de români. Pentru că, dacă-mi faci mie ceva, îţi mai dau eu o listă de nume…
Să fim serioşi, vremea revoltei a trecut. Comuniştii ne conduc, dar sper să moară în vreo 10 ani cei mai importanţi dintre ei şi poate rezolvăm ceva cu copiii lor. Atunci voi fi la pensie, dar mă voi sfîrşi liniştit.
Din „no comment” în „no comment”, am ajuns în situaţia asta. A fost un mic comment pri 1989, dar mi-e teamă că şi ăla a fost „no comment”.
:) nu te-am facut comunist, dar sper ca ai inteles asta si faza cu „comunist nenorocit” e doar o analogie
Ma bucur totusi ca ai incredere in noua generatie, desi e posibil ca ideile comuniste sa supravetuiasca mortii iminente a comunistilor, fiindca… na.. de taxe poate or fi scapat, dar de moarte ba.
Nu-mi prea dau seama ce ar avea incompatibil nenea adomnitei (dupa nume e un gingas, parand a fi de vita nobila) cu educatia (ministeriatu’):
– e tanar, deci, a priori, flexibil, neincremenit in proiect, deschis spre nou, reusind prin forte proprii, datorita competentei profesionale si probitatii morale (nici nu-mi pot inchipui altfel, nu cred ca se poate altfel in romania de azi);
– e scolit in domenii absolut necesare edificarii sistemului educational romanesc actual. Multa constructie sta la baza studiilor sale, esentiala fiind, dupa mine, acea specializare in nu-s ce cosntructii civile – deci, ar putea sa se intereseze „copetent” de lucrarile din teritoriu de „reabilitari” ale scolilor – hm, bani frumosi p-acolo!!!. Mai are si ceva aparare – foarte bine pica acu’ cu valu’ asta de violente din scoli si de pe langa ele – manusa e, nu alta!!! Buna si pregatirea in cai de comunicatie – acum se face saltu’ radical al invatamantului romanesc, printr-o pasarela, ceva acolo, pentru susrmontarea decalajelor de decenii fata de europa, america si altii!!!
– are si o activitate profesionala tare – sef, director – deci, n-are probleme in implementarea ideilor sale maiastre de surescitare a sistemului (mi-ti-i ia pe subordonati de vad (15) stele verzi)!!!
– nu-l inteleg pe posesorul blogului: ce va trebuie, draga, sa stiti despre publicatiile sale?! Mai bine sa nu aibe, decat sa le fi tehnoredactat plagiastic/plagiatoric de pe te-miri-unde!!! Deci, e fair-play, neicusoru’, isn’t?!
Băi Dragoş tată, ia învaţă, nenică, limba română, numără stele verzi cu ieşeanul tău şi vezi şi filmul „23” cu Jim Carrey….
Mă, după cum scrii tu, tu eşti unul dintre consilieri, dă-te pe faţă!
Apropo, ştii ce e aia argumentare? Şi mai citeşte cîte ceva din ce a scris autorul acestui blog, pentru că sunt lucruri care se pot găsi cu Google. Lucru pe care nu-l pot spune despre neica Adomniţei.
N-aş vrea să învăţ de la dvs limba mioritică (chiar dacă sincopele sintactice şi semantice apărute în posturile de pe blog(uri) nu sunt definitorii, relevante)!
Este, ca să zic eufemistic, extrem de ciudată hermeneutica dvs, făcută posturilor celor ce comentează pe blog (un alt motiv pentru care n-aş vrea să învăţ limba română de la dvs – cred că a fost o glumă faptul că n-aţi prins „spiritu'” zicerilor mele, rămânând doar la „carcasa” lor!)
Este angoasantă constatarea de mai sus, mai ales că este legată de un dascăl de jurnalism, care se mai ocupă şi cu multi-media, blogosfera etc. Este extrem de ciudat limbajul dvs, cu apelativele uzitate, cu presupunerile, cu invitaţiile făcute.
Cât despre argumentare, să ştiţi că am fost foarte-foarte slab la logică (şi argumentare), atât la Matematică, cât şi Filosofie, dar voi folosi, cu recunoştinţă şi, sper, „subcese” internaţionale, expozeurile dvs, pentru updatarea noţiunilor, cunoştinţelor. „Orişicumuşi de puţinuşi”, n-am vrut să argumentez nimic sau, cu atât mai puţin, să conving pe cineva! Comentariul de mai sus a fost doar expresia unei defulări emoţionale, făcută în registru’ hazului-de-necaz strămoşesc …
Dac-aş fi moldovean v-aş zice: „Eşti foarte tari, domnule Hari!” (îmi cer iertare pentru exprimarea la „pertu”, dar, v-aţi dat seama, este un „citat” din eloccinţa cu pricina …)
Oricum, să auzim numai de bine! (Nu este un import din retorica basesciană, ci un deziderat, ce s-ar vrea materializat măcar în domeniul educaţional!!! Mai ales că vine din partea unuia care s-a cam săturat de sistemul de încercări şi erori din învăţământul românesc de după ’89, mai cu seamă)