(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)
N-am stat niciodată în străinătate mai mult de două luni și nici n-am stat mai mult de o lună în scop profesional sau academic. Dar nu m-aș da deloc în lături de la o ședere de cîteva zeci de ani, la început pentru studii și apoi pentru a face ceva util în țara respectivă.
O mulțime de studenți de la FJSC au plecat la studii prin schimburi Erasmus sau prin alte metode și mulți dintre ei nu s-au mai întors. Puțini dintre cei rămași acolo mai simt dorul de casă și, dacă pomenesc despre asta, este vorba despre mici plăceri de tipul unei plimbări prin Cișmigiu, nu de lucruri care țin de țară în mod profund.
Este bine să mergi la studii în străinătate măcar o dată în timpul facultății. Nici o sumă de articole și galerii foto nu se compară cu experiența la prima mînă. Am avut ocazia să vizitez cîteva universități din Europa și din SUA și mi-am putut construi astfel o părere cît de cît avizată despre cum se face școală prin alte părți.
Eu vă recomand Franța și Belgia sau țările nordice. Evident, mai depinde și de limbile srăine cunoscute, dar și de nivelul de cunoștere a limbii engleze în țara de destinație. Căci, oricît ai ști sau ai învăța limba respectivă, uneori tot engleza te scoate din impas cînd vrei să cumperi o pîine.
LLN
Am fost în mai multe rînduri în Louvain-la-Neuve. Unii spun că „n-ai ce vedea” acolo, că e un oraș artificial, că n-are identitate. Poate, dacă nu te documentezi destul sau dacă ai prea mult timp liber. E posibil însă să nu ai atît de mult timp liber, pentru că ai destule teme, majoritatea practice, de predat la termen.
Ce este de admirat acolo este atmosfera destul de relaxată, relațiile deschise dintre profesori și studenți, resursele puse la dispoziție de către universitate. Am scris la un moment dat despre cum se desfășoară examenul practic de la Școala de Comunicare din cadrul Universității catolice din Louvain (Belgia). Totul a fost „ca în realitate”: au constituit o redacție, au avut termene, au avut redactori-șefi. Au scris, au publicat poze și clipuri, totul pentru a se antrena pentru viitoarea profesie.
Dotările universității belgiene arată cam așa:
[nggallery id=15]
Universite Catholique de Louvain e în primele 100 din lume şi în primele 30 din Europa. Găseşti cam orice specializare, sunt zeci de institute şi un parc industrial unde companiile sunt obligate să angajeze cu prioritate absolvenţi ai acestei universităţi. Iar orășelul este fascinant tocmai prin faptul că a fost construit în jurul universității.
Louvain-la-Neuve este doar o sugestie. Dacă mergi la Romanian International University Fair, descoperi oportunități de la peste 100 de universități străine, prin sesiuni de informare, workshop-uri și vizite la standuri. Nu numai românii excepționali și bogați pot merge la studii în străinătate, acestea sunt doar mituri. Poți afla adevărul de la sursă în cadrul acestui tîrg, organizat pe 17-18 martie la Sala Palatului în Bucuresti, pe 20 martie la CRAFT în Timișoara și pe 22 martie la Hotel Unirea în Iași.
[box type=”note” size=”large” style=”rounded” border=”full”] Voi ați fost la studii „afară” pînă acum? Cum a fost?
Alex Săvulescu a făcut un comentariu interesant în pagina de Facebook a FJSC-ului. Îl reproduc și aici, pentru cei care n-au cont pe FB sau care nu sunt fani ai paginii facultății:
„Eu asa am plecat.
Indiferent de decizia (si posibilitatea) de a te reintoarce in Romania, o astfel de experienta nu poate fi decit benefica. Odata ce iei contact cu alte culturi, alte stiluri de viata, alte modele academice samd., iti dai seama cit de multe lucruri mai ai de invatat. Si cu ocazia asta unii mai pot, in sfirsit, sa-si dea seama ca Romania nu-i buricul pamintului, centrul spiritual al Universului, gura de rai si alte clisee tembele. Distanta iti da intotdeauna alta perspectiva. Asa se explica de ce generatiile (prea putine!) care au construit Romania moderna (incepind cu pasoptistii) erau absolventi de studii in strainatate.
Desigur, vor exista intotdeauna si exceptii pentru care vechea vorba „a plecat boul la Paris si s-a intors vaca” ramine valabila. Am intilnit romani care nu s-au putut niciodata adapta la mediul din afara. Am intilnit si romani care au adus cu ei obiceiuri proaste (ca de exemplu sa stea pe balcon si sa bea bere Budweiser, aruncind capacele peste balustrada) – acestora li se potriveste mai degraba zicala „mai degraba scoti omul din tara, decit taranul din om”.
Din promotia mea au plecat destul de multi. Daca exista interes pe acest subiect, putem oricind sta de vorba.”
Un alt comentariu vine de la Mihaela Carpea, în pagina mea de Facebook:
„Dupa ce treci de pasul initial dezolant al unui mediu strain (da, nici „acolo” nu sunt cele mai curate autobuze din lume dinspre aeroport spre centru), incepi sa realizezi ca totul este construit pentru tine: campus organizat dupa reguli logice, ergonomice, o retea de comunicare pentru studentii nou veniti, unde ghidajul este o profesie adevarata, servicii secretariale unde nimic nu este adus prea tarziu, cabinete cu usi deschise (si nu doar de ochii lumii), biblioteci cu spatii speciale pentru citit, cu nişe în care poti returna cartile inclusiv noaptea, pranzuri cu profesorii unde se pune lumea la cale, piste de biciclete (!).
Si, poate cel mai important si cel mai raspandit, aerul ca totul este posibil. Eu am avut parte de un oras intreg care arata asa – Cracovia. Si imi place sa cred ca experienta asta va continua.”
Poti sa faci un „Top 5” al universitatilor din Europa pe care le-ai vizitat, sau unde ai studiat?
Pentru cineva care ar vrea să facă jurnalism, științele comunicării sau domenii conexe, indiferent de nivelul de studii, ar fi așa:
1. Ecole Superieure de Journalisme – Lille, Franța
2. IHECS – Bruxelles
3. Universite Catholique de Louvain – Louvain-la-Neuve, Belgia
4. Central European University – Budapesta
5. Universite Stendhal 3 – Grenoble, Franța
Banda rulantă se tot învârte și pe ea se perindă zeci de bagaje. Îți înhați cele două trolere burdușite cât să le crape fermoarele și te grăbești să prinzi autobuzul spre oraș. Ajuns la gară, oamenii se împrăștie și, dintr-o dată, constați că în jurul tău nu se mai vorbește româna, ci o limbă străină pe care-o înțelegi pe jumătate și abia poți lega o frază să-ți cumperi biletul de tren. Îl întorci pe toate părțile. Un singur bilet dus. Abia atunci îți dai seama că nu pleci în vacanță, ci spre viitoarea ta casă pentru următorul an universitar.
Îți iei în primire camera de cămin, semnezi tot felul de acte și afli că ai vedere tocmai spre toaleta unui club. O vizită de câteva ore la Ikea și „nesting”-ul ia sfârșit. Acum ești ca acasă. Colegii de kot sunt atât de amabili să-ți laude nivelul de limbă franceză încât ești chiar tentat să începi să scrii poezii cu rimă în limba iubirii. Tot ei îți cumpără primul sandviș poulet și ești surprins când vânzătoarea îți varsă în baghetă o pastă rozalie și câteva frunze de salată. Nici urmă de orătanie, dar gustul nu dă semne de otravă, așa că se dă pe gât împreună cu o bere ieftină pe treptele din Grand Place, unde se adună toți studenții în pauza de prânz.
Vineri seara, zgomotul trolerelor pe pavaj e amețitor. Zici că pleacă păsările migratoare în țările calde. Toți studenții se întorc acasă la mami și la tati, la rufe spălate, la mâncărică gătită. Duminică seara, aceeași poveste. Trenurile vin din 10 în 10 minute pline până spre miezul nopții.
Doar studenții străini rămân în oraș în weekend. E o atmosferă dezolantă, un fel de I am legend. Nimic nu mișcă și te aștepți să te înhațe de picior vreo lighioană când faci turul lacului. Duminica e disperare maximă. Toate magazinele și supermarketurile sunt închise, așa că ori pleci și tu din oraș într-o mini excursie, ori te închizi în casă și înveți, că doar de asta ai venit. Sfârșitul săptămânii înseamnă de multe ori spălatul rufelor la Sec Shop, ping pong la masa în aer liber (mai ales atunci când bate vântul) și excursii cu trenul la jumătate de preț (c-așa-i în weekend).
Apoi urmează partea hardcore în care-ți alegi cursurile cu îndrumătorul tău Erasmus (de două ori mai multe decât ai fi studiat acasă) și începi să le frecventezi zilnic. Îți primești cardul de student, permisul de acces la bibliotecă, te înscrii la sport că-i ieftin și ești gata să absorbi toate experiențele.
Facultatea are o clădire proprie pe mai multe etaje. Biblioteca la fel. Orarul e publicat pe intranet și se verifică săptămânal în caz că apar schimbări. Te înscrii pe icampus la toate cursurile pe care le frecventezi pentru a păstra legătura cu profesorii și studenții și pentru a beneficia de materiale de studiu suplimentare.
Sălile de clasă și amfiteatrele au microfoane, sisteme de sunet și iluminare, videoproiectoare. Laboratoarele au mac-uri pe care le accesezi doar cu contul personal. Atunci când nu sunt cursuri poți folosi calculatoarele după bunul plac pentru a-ți face temele.
Profesorii sunt foarte diverși. Am avut parte de clasicul profesor doct, cu barbă și ochelari, îmbrăcat la costum de-ți venea să-l iei acasă ca bunic, profesorul foarte implicat și înțelegător cu studenții străini, profesorul care într-un curs de 3 ore preda Photoshop, Illustrator și Flash la un loc, profesorul care nu mai știa să scrie de mână și trebuia să facă vreo 3 încercări nereușite pe tablă până să scoată niște mâzgălituri, profesorul care dorea feedback și ne lansa invitații la cafea etc.
Notele sunt de la 1 la 20 și nu se trec în carnet, nici nu se afișează public, ci sunt înscrise în contul tău personal pe site-ul facultății. La finele anului ți se eliberează foaia matricolă.
Dacă ești student Erasmus faci parte dintr-un grup select care se reunește săptămânal la câte o petrecere tematică de socializare. Se fac excursii și tot felul de activități, chiar și dictare în franceză, la care participă și vorbitorii nativi… Ești cu aparatul foto în mână 24h/24h. Vorbești tot mai rar cu cei de acasă, netul oricum merge execrabil pentru că ai camera cea mai îndepărtată de router.
Și la un moment dat ești atât de bine integrat și te miști instinctiv pe toate străduțele, oamenii ți se par familiari, îi recunoști pe cerșetorul orașului, pe tipa cu tricicletă, pe bărbosul de la spălătorie, pe cutare și cutare și știi că acolo e locul tău și că e cel mai frumos an pe care l-ai trăit și pe care l-ai așteptat de când ai dat admitere la facultate. Atunci începi să te gândești că trebuie să te întorci și parcă n-ai mai vrea.
Unii se întorc doar pentru a pleca de tot, alții pentru că n-au încotro. Din experiență știu însă că nimeni nu-și uită a doua țară mamă și că toți se reîntorc cel puțin o dată, dacă nu definitiv.
M-am cam întins la scris, nu? :)
Ia, să ghicesc, LLN, nu-i așa? Unde mai găsești kot-uri ca acolo? Unde?
Cred că LLN e cel mai potrivit oraș pentru a efectua un stagiu Erasmus. După ce termini studiile te simți cam extraterestru pe-acolo, e totuși un oraș mic. Dar să fii student în LLN e cea mai tare experiență. Și probabil că fiecare student Erasmus va spune același lucru despre orașul în care a studiat..
Ce pacat ca in FJSC sunt multi profesori care sunt invidiosi pe studentii care pleaca, si de aceea ii evalueaza subiectiv. Cu toate acestea, cei ce reusesc sa plece si sa scape de sistemul corupt de invatamant din Bucuresti, ajung sa fie apreciati si chiar… sefi de promotie prin strainatate
Asta numai un student care a avut experiențe neplăcute cu un anumit profesor poate spune. Sau poate că nu toți profesorii merită atît de multe aplauze.
Daca obtii o bursa in strainatate e pacat sa te mai intorci…eu n-as mai reveni in tara decat in vizita, o data pe an.
Excelenta abordarea si mai ales comentariile!
Am facut in Germania, timp de 3 ani, doua scoli de specializare profesionala, care la nivelul anilor 95 concurau cu nivelul universitar din Romania.
Diferenta dintre abordare, conduita si sisteme este atat de „inalta si adanca”, ca te apuca plansul. Acolo m-am format din toate punctele de vedere, iar Romania a avut grija sa deformeze tot. Cel putin asta a fost tendinta, pornind de la cadre universitare lipsite de conduita, prezenta scenica si vestimentara, respect fata de studenti, ironice si frustrate, care uita ca se afla in sesiune si un amfitreatru de 80 de studenti stau 3 ore in ziua de examen, asteptand profesorul …. pana la tot ce inseamna sistem educational romanesc (cursuri care se tin in tara, cursuri cu denumiri pompoase, tinute de institutii acreditate direct de Ministerul Educatiei si Invatamantului, sub egida „sase luni de profesionalizare”, dar la care constati ca per total nu se preda decat in week-end, cateva ore, si nici macar in fiecare week-end. Dupa 4 luni de „curs intensiv” se intra in vacanta si dupa vreo luna jumate se simuleaza o examinare. Cam atunci cand se fac 6 luni de la inceperea cursului, ai si rezultatul. Si asta se cheama „curs de 6 luni”, platit cu bani grei. Cursuri din care in general „intri bou si iesi vaca” – scuzati expresia plastica :-)
Da, mi-a placut sa citesc acest material, George.