În afară de a mă zgîi pe geamul autobuzului (dacă nu este acoperit cu oribilele reclame găurite, din ale căror profit călătorii nu primesc decît scumpirea biletelor), mai trag cu urechea. Nu folosesc dispozitive speciale, doar urechea.
Știți momentele alea cînd ospătarii n-au ce face și se sprijină de tejghea și toacă vorbele fără să le pese de clienți? Asta se întîmplă mai ales dacă sunt puțini clienți în local.
Dau să intru în lift, cărînd rucsacul tradiţional cu laptop şi accesorii şi trepiedul învelit în husă. Babeta: „A, vă ştiu, v-aţi uitat odată puşca în lift”. Eu: „Ce puşcă, (b…) doamnă?” Ea: „Aia din geantă”. I-am explicat că nu e puşcă, ci trepied. A început mamaia să rîdă cu lacrimi şi mi-a povestit că, în urmă cu „doi-trei ani”, cineva şi-a uitat arma în lift şi vecinii i-au luat-o şi l-au anunţat. Ideea e că ar trebui să umblu mai des cu trepiedul la umăr prin Rahova, dacă asta-mi garantează siguranţa în oraş.