Forumul FJSC – un ajutor la admiterea 2009? 28


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

statistica_forum_2009_online-1024x768

Din nou despre Forumul FJSC şi mai ales despre secţiunea de meditaţii gratuite. O moderatoare cu spirit analitic şi-a rupt din timp şi a făcut o mică statistică. Ea i-a ales pe cei mai activi membri ai forumului, le-a căutat numele reale din fişele de înscriere pe forum şi le-a urmărit traseul, de la discuţii la examen.

Una dintre cele mai active utilizatoare ale forumului FJSC s-a clasat prima la examenul de admitere, cu nota 8,25. Utilizatoarea hopsieumicky este singura a cărei identitate o dezvălui, avînd în vedere că a intrat prima. Vom încerca să dăm de Maria Dumitraşcu zilele astea, să o întrebăm care a fost secretul ei şi poate acest tip de confesiune va deveni o tradiţie anuală a facultăţii.

Dintre sutele de candidați înscriși pe forumul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cei mai activi utilizatori, cu peste 20 de mesaje publicate, au obținut următoarele rezultate:

8 utilizatori au luat note între 5 și 6
18 utilizatori au luat note între 6 și 7
7 utilizatori au luat note între 7 și 8
1 utilizator a luat notă peste 8

Traduse în locuri la admitere, aceste cifre înseamnă:

15 utilizatori au obținut câte un loc la buget
7 utilizatori au obținut câte un loc la taxă
7 utilizatori au obținut câte un loc la ID
6 utilizatori au obținut medie de admitere, dar nu au loc deocamdată

Vezi şi diagrama de mai sus.

Evident, ideal ar fi să intre toată lumea la zi la buget, pentru că bănuiesc că ăsta e visul tuturor. Dar nu le poţi avea pe toate şi în viaţă trebuie să te mulţumeşti şi cu puţin, ca să nu acumulezi frustrări distructive pe termen lung.

A ajutat forumul? Nu ştiu. Şi nu spun că aceste statistici sunt relevante. A existat şi anul acesta o masă de cîteva sute de membri candidaţi care nu au postat mai nimic. Sper că au citit însă şi că le-au folosit sfaturile, mai ales cele mult blamate ale studenţilor şi ale celorlalţi candidaţi.

A fost greu anul ăsta cu forumul. Am încercat să-i motivez pe colegii profesori şi unii dintre ei au înţeles că ar face un bine dacă ar intra din cînd în cînd pentru a comenta. Mulţumesc mai ales Mădălinei Moraru, Rominei Surugiu şi Ralucăi Radu. Decanul a încercat la rîndul său să dinamizeze echipa şi a reuşit şi el într-o anumită măsură. Mulţumesc şi moderatorilor-studenţi şi candidaţilor-premium care s-au implicat.

Cert este că industria meditaţiilor particulare înfloreşte în continuare. Sunt convins că părinţii sunt cei care vor „să dea copilul la meditaţii”, chiar dacă el simte că nu are nevoie. În principiu, dacă ai citit nişte cărţi în limba română şi ştii că „locaţie” înseamnă „chirie”, ai şanse mari să intri. Departajarea se face la creativitate şi expresivitate, unde arta fiecăruia trebuie sesizată de către profesorii corectori.

Forumul este acum în repaus pînă la toamnă pentru că şi moderatorii au nevoie de vacanţă şi pentru că am scăpat de admiterea de anul ăsta. Nu ştiu ce va fi în octombrie. Mie mi se pare că dacă secţiunea de meditaţii gratuite a ajutat un singur om să-şi vadă împlinit un mic vis atunci merită efortul.

Tot despre admiterea la FJSC:

Cum trebuie să fie admiterea la jurnalism

Vreau să fac jurnalism deci inventez


28 gânduri despre “Forumul FJSC – un ajutor la admiterea 2009?

  • Cati

    Vreau să spun că mă bucur nespus de mult că am descoperit forumul FJSC. Am cunoscut mulţi oameni, unii dintre ei devenindu-mi prieteni,am învăţat ce înseamnă lucrul în echipă, mi-am dezvoltat anumite abilităţi. Îmi pare bine că am intrat la FJSC. Mulţumesc doamnelor profesoare, studentilor şi oamenilor care şi-au rupt puţin din timpul lor pentru a mă ajuta să îmi îndeplinesc visul. Vacanţă plăcută tuturor!

  • anny

    Sunt de acord cu ceea ce a spus Cati si vreau sa adaug ca desi am avut retineri la inceput in ceea ce priveste forumul, pe parcurs, cand am descoperit ce oameni minunati sunt acolo, mi-am schimbat parerea. Este extraordinar cum niste oameni isi pot rupe din timpul lor pentru a te ajuta pe tine, un simplu candidat, cu sfaturi fara sa ceara nimic in schimb. Sunt fericita ca am intrat la FJSC si stiu prea bine ca o mare parte din ajutor a venit de la forum. Va multumesc! Sa ne vedem sanatosi in toamna :)

  • Inanna

    „Mie mi se pare că dacă secţiunea de meditaţii gratuite a ajutat un singur om să-şi vadă împlinit un mic vis atunci merită efortul.”

    DA. Chiar merită efortul. Şi cred că am fost mai mulţi care ne-am văzut visul cu ochii :)

    Îmi pare rău însă că nu putem să îl folosim şi în perioada vacanţei, măcar zilele astea, să putem schimba între noi felicitări şi impresii „la cald” şi să mulţumim celor care ne-au ajutat să trecem de sita deasă a examinatorilor :)

  • samo cea puternică

    Cu toate că nu am fost o „utilizatoare activă” a forumului, ci doar o „vizitatoare constantă”, am învăţat multe de acolo. Abia aştept să ne cunoaştem în toamnă!

  • Corina

    Domnule profesor, eu cred că făcui o gafă.
    Mă duc mîine să-mi confirm locul la buget. E prea tîrziu, în condiţiile în care diploma de bacalaureat se află acolo, în dosar?

  • helianthe

    Buna seara! Sunt mama uneia dintre proaspetele admise la facultatea de jurnalism. Si pot sa spun k numai faptul k a scris si a avut feed-beck de la http://www.etajul6.ro i-a dat incredere fiicei mele. Efortul dv. nu a fost nicidecum in zadar, fiti convins! Felicitari pentru ceea ce faceti (gratuit si profesionist, deopotriva, intr-o lume a meditatiilor!!!). Succes in continuare, putere si… credinta! Nu neaparat (sau nu numai) in Dumnezeu, ci mai ales in dumneavoastra si in cei din jur.

  • fbogdan1988

    In cele din urma sunt total de acord cu citatul asta: “Mie mi se pare că dacă secţiunea de meditaţii gratuite a ajutat un singur om să-şi vadă împlinit un mic vis atunci merită efortul.”

  • Sorin

    „Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul!”

    Din comentariile astea reiese clar faptul de necontestat si irefutabil :) ca initiativa are merit! Faceti tot posibilul sa o mentineti si s-o „faceti mare” in anii urmatori. Luati-o ca fapt dovedit: e un instrument modern care trebuie folosit „in completarea” examenului de admitere, spre beneficiul ambelor parti: candidati si examinatori. De fapt, chiar trei parti: sa nu uitam studentii deja admisi si „in curs de dezvoltare” ca viitori „comunicatori profesionisti”.

  • Katy

    Inca nu imi revin din soc, dar cert este ca Da – forumul „face minuni”, si nu doar pentru cei care scriu, ci si pentru cei care prefera sa citeasca mai mult si sa invete din greselile altora. Nu m-am asteptat niciodata ca exercitiul acesta al scrierii, care la inceput parea banal, ma poate ajuta. Datorita forumului acum mai am noi amici! Abia astept sa inceapa cursurile sa imi cunoasc toti colegii!!! Sper ca viitorii candidati sa aprecieze forumul si sa isi acorde destul timp pentru exercitiu!

  • Urzica

    Da, cu siguranta forumul ajuta foarte mult. Au fost multi oameni mult mai destepti decat mine care au retinut doar lucrurile bune care s-au scris acolo. Felicitari celor care au intrat! Sincer. Ma bucur ca am fost parte din forum, ca i-am cunoscut mai bine pe unii dintre candidati, ca mi-am incercat norocul. :)
    Multumesc celor care au incercat sa ma ajute, Mihai_, Dyna, Cati, Anda, Aura, Misha etc. Bafta multa!

  • elena_dumitru

    cu siguranta meditatiile nu pot inlocui forumul. eu am intrat la buget si sunt convinsa ca nu reuseam asta fara ajutorul unui student care, dupa ce m-a „tras de urechi” pe forum, a avut rabdare sa-mi explice unde gresesc. am postat doar doua texte, m-am speriat si am renuntat,partial din cauza „gastilor” si a disputelor (sper ca pe viitor se va renunta la folosirea forumului drept hi5 sau mess). am citit constant textele celor mai curajosi ca mine, iar acest lucru m-a ajutat enorm. sfaturile studentilor si opiniile candidatilor sunt extrem de folositoare.

  • Oana

    Buna seara! Am fost sunata si eu in aceasta dupa-amiaza de o secretara a FJSC, care mi-a comunicat ca am intrat la buget, desi avusesem initial locul 130. Am publicat doar patru texte pe forum. Am fost descurajata putin, dar am primit sfaturile si chiar mi-au fost de ajutor. Am dat examenul cu intentia de a urma cursurile la ID, pentru ca am nevoie de serviciu, in conditiile in care deja am facut o facultate si ma intretin singura. Intrebarea mea este: prezenta la cursurile de zi este intr-adevar obligatorie, sau profesorii sunt indulgenti in acest sens? Intreb pentru ca nu mai este timp si trebuie sa ma dcid repede daca raman la buget sau optez pt ID. Multumesc mult!

  • George Hari

    Oana, nu trebuie să vii deloc la cursuri, dragă! Îţi dăm note pe ochi frumoşi. Nu ştii tu, profii sunt ăia care dansează pe mese, beau şi habar n-au despre ce predau, aşa scrie la ziar! Deci nu-ţi face probleme, nu da pe la cursuri de zi şi nici nu vei avea restanţe :-)

  • alecsys

    Am descoperit forumul FJSC cu doar 3 săptămâni înainte de examen și în acele 3 săptămâni ”l-am mâncat”. Dacă nu activam pe acel forum nu aflam că ”locație” înseamnă ”chirie”(a fost printre primele mele greșeli la care am luat aminte)și nu cred că aveam mari șanse să intru. După Dumnezeu, forumul m-a ajutat enorm. Le mulțumesc studenților și candidaților care m-au ajutat.

    Înainte de a da examenul, mi-am propus ca dacă voi fi student FJSC, să ajut cât de mult pot candidații de pe forum pentru că vreau să fiu unul dintre cei care îi ajută pe ”visători” să-și împlinească visul. Am intrat și doresc să mă țin de promisiune.

  • Dyna

    Etajul6 este de folos doar UNOR candidaţi. Acelora care ţin cont de sfaturi, care nu blamează atitudinea noastră (poate, unoeori, exagerată) şi care cred în critica constructivă.

  • ingrid

    Eu am aflat de forum cam cu 4-5 saptamani inainte, dar primul mesaj care mi-a aparu pe ecran a fost ceva de genul: „avand in vedere ca profesorii nu au timp si nu se ocupa si nici nu pot fi obligati sa faca acest voluntariat, activitatea forumului se suspenda deocamdata, cu parere de rau”. ACUM aflu ca de fapt a fost activ. Sper ca cei care se simt fericiti acum, sa nu isi uite promisiunile, si sa ajute, la randul lor, candidatii de anul viitor, care vor apela la acest forum. Eu nu am apelat, luand de bun mesajul de mai sus. Am intrat la ID, in primii 20. Imi doresc sa fim primiti cu blandete, sa ni se dea informatii complete si corecte, atat din partea secretariatului, cat si a tuturor profesorilor, sa nu fim hartuiti si sa nu fie nevoie sa mai scot prea multi alti bani din buzunar, caci taxa ma usuca deja! Oricum, faza cu plata taxei a inceput bine, se poate, nu se poate plati, este Credis-ul in concediu, noi ce facem bla-bla…. promitator, ce sa zic? ROMANIA si atat! SAu?

  • George Hari

    Ingrid, meditaţiile s-au suspendat în 13 iulie, forumul a intrat în read-only în 21 iulie, aşa zice la FJSC News. Cine ştie unde ai găsit tu acea informaţie şi cînd…

    Şi eu sper să fii tratată aşa, dar mai informează-te şi cu responsabilitate, că doar eşti studentă acum.

    Vor fi afişate azi detalii despre plata taxei.

  • tia

    As vrea sa atrag atentia ca cea care a facut aceasta statistica s_a inselat intr-o privinta. Contul cu numele „tia” este de candidat, dar posesorul sau nu a candidat niciodata la fjsc. Hmmmm…. ma cam ispititi sa dau la anu, dar nu, sunt prea batrana pentru asta!

  • tia

    În lista de mai sus există şi succesiunea asta de litere care formează numele contului pe care il deţin (nu ştiu dacă în mod absolut, dar aşa presupun). Şi e scris acolo că aş fi fost admisă la forma de învăţământ cu taxă, pe locul 170, cu media 6,33. O să încerc să-mi fac cont de student în toamnă, să văd dacă sunt acceptată! :))

  • eu

    ooooo, se pare ca cei mai activi si laudati membri de pe forum au cam dat-o in bara. noroc cu „norocul” fraierilor care posteaza texte proate, uite ca intra ei in locu alora mai buni.
    imaginatie draga, si cap, atata iti trebuie sa intrii.

  • eu

    io nu inteleg, domnule profesor, de ce scrieti CÎT CU Î din I. conform noului doom (oricum, din clasa intai am invatat asta) Î se scrie numai la sfarsitul cuvantului, sau inceput, si in interiorul doar celor care au prefixe in fata.

  • V. Barbu

    în 1993 s-a făcut o tîmpenie îngrozitoare prin schimbarea ortografiei. Limba română naturală, corectă şi logică este cu Î din I şi cu „Sînt”.

    Sunetul Î se numeşte în fonetică „I posterior” şi nu are nici o legătură cu A. Oricine poate observa asta pronunţînd unul după altul sunetele I, Î, A. La I şi Î gura se află în aceeaşi poziţie, doar limba fiind puţin dată în spate pentru Î. În cazul lui A gura este deschisă larg, ceea ce nu se întîmplă pentru I sau Î. Deci litera corectă din punct de vedere fonetic este Î şi nu Â. Litera  este o invenţie nefericită car enu a făcut decît să complice limba română, care a ajuns astfel singura limbă scrisă cu alfabet latin unde acelaşi sunet (I posterior) este redat cu două litere diferite (Î şi Â) în funcţie de poziţia în cuvînt.

    Sunetul Î este probabil de origine slavă (dar poate fi şi de origine dacă), iar mascarea lui în scris sub formă de  nu este decît o copilărie penibilă, un semn de imaturitate şi de neacceptare a adevăratei istorii a poporului şi limbii române.

    În ce-l priveşte pe „sunt”, acest cuvînt n-a existat niciodată în limba română, el a fost introdus artificial în secolul 19 de către Şcoala Ardeleană pentru a face ca româna să pară mai „latină” în ochii străinilor. Cuvîntul „sunt” face parte dintr-o limbă moartă (latina), nu dintr-o limbă vie (româna). Este deci un sculat din morţi, un moroi [zombie] şi asta se vede după faptul că e greu de pronunţat în vorbirea liberă, el nefiind adaptat limbii române. Mai mult, el nu are muzicalitate şi de aceea nu este folosit în cîntece, pentru că dă peste cap recitarea textului, încetinind-o. Folosirea lui „sunt” nu denotă decît necunoaşterea limbii române şi dorinţa de mutilare a ei în scopul prostirii străinilor.

    Cuvîntul adevărat pentru limba română este „sînt”, folosit dintotdeauna în vorbire de către populaţie şi prezent în toate scrierile vechi (cronicarii munteni şi moldoveni). Forma „sînt” este cea care a însoţit limba română de la începuturi, fiind derivat din latinescul „sint” (forma de conjunctiv a lui „A fi”). Cuvîntul „sînt” est ecetăţeanul de drept al limbii române, iar izgonirea lui din limbă este similară cu izgonirea unui român neaoş din ţară pentru a fi adus în locul lui un italian, care pare mai european. Aşa ceva admisibil şi în cazul cetăţenilor români şi în cazul limbii române. Un român sau un cuvînt românesc nu trebuie niciodată izgoniţi pentru a fi aduşi străini în locul lor.

    În concluzie, cine vrea să scrie în limba română adevărată, logică, naturală şi corectă trebuie să scrie cu Î din I şi „sînt”.

    Mai multe despre necesitatea scrierii cu „Î din I” şi „sînt”, ca şi dezvăluirea motivului secret (nelingvistic) pentru care a fost schimbată ortografia în 1993 se pot afla din discuţia recentă de pe forumul Softpedia:

    http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=454379

  • Aura

    Sunt si eu studenta in gradina domnului Coman. Da, forumul ajuta, nu cred ca exista loc de indoieli. Imi pare rau ca nu am avut cum sa mai public texte in ultimele doua luni, ca mi-am prins o sanda (cred ca asta e forma corecta, conform DOOM 2)in scara rulanta in dimineata examenului, ca am impartit compartimentul o noapte cu inca cinci pasageri si un caine (ciobanesc mioritic, rasa pura), dar totul a fost bine. Si asta… datorita voua! Va multumesc.

  • aspiranta la un loc in cadrul facultatii

    pot sa vreau id ul unora dintre voi pentru eventuale intrebari?:D multumesc anticipat

  • E

    Buna ! As dori si eu cateva sfaturi in ceea ce priveste examenul de admitere.. Imi doresc fff mult sa intru la aceasta facultate..8->

Comentariile sunt închise.