(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Bunicul Dialup îl ține în brațe pe nepoțelul 4G. Copilul e înfășurat într-un pulovăr ce vrea să pară handmade. Bunicul are barbă, alură de boem, a fost muzician la viața lui, judecînd după instrumentele din cameră, după pozele așezate la oglindă și după felul romantic în care pică lumina în încăpere.
Bunicul old-school îi spune nepotului cum degețelele acestuia îl vor ajuta să se desăvîrșească în viață:
- unul îl va ajuta să descopere lumea
- altul să-și facă prieteni
- alt deget să compună muzică
- un degețel va fi pentru traversatul oceanelor
Culmea, bebelușul are deja un deget cu ajutorul căruia își va găsi sufletul pereche și un altul prin care va vizita muzee! Cel mai surprinzător este că există la mîinile micuțului 4G un degețel cu care va auzi vîntul și va putea opri tot, dacă va dori.
httpv://www.youtube.com/watch?v=U42zGUExWFo
Cyborg-ul intră în mainstream. Pentru mine, este prima reclamă în limba română care promovează anihilarea tuturor simțurilor în favoarea celui tactil și care laudă un mod de achiziție de cunoștințe care va duce la mutații genetice: pipăitul. Și astfel, ceea ce înseamnă la nivel primar bun simț se rezumă la un singur simț.
Frica de propria creație
Nu avem de ce ne teme. Dacă ni se ridică părul pe mîini în timp ce vedem acest spot, este din cauză că ne-am oprit din pipăit aparatele din jur și ne-a atras atenția cînd a fost difuzat la televizor. ÎNCĂ ne atrage atenția. Nu va trece mult pînă cînd asta va intra în normalitate. Copiii noștri sunt pregătiți pentru era uber-digitală. Dacă pînă acum au fost încercări, teste, mixuri de cultură veche cu digital, de acum încolo ne eliberăm: tactilul pune stăpînire pe educație, comunicare și socializare.
Nu cred că vor fi copii care vor trăi în bule cu oxigen, dar clar vor fi copii care vor prefera să stea cu privirea în jos, către aparat (consola de acces către lumea de dincolo) și cu cel puțin un deget întins: pentru a se informa, pentru a comunica, pentru a vizita lumea, pentru a-și găsi sufletul pereche. O rasă umană cu capul în jos și cu un deget supradimensionat întins.
Ceea ce simțim acum cînd vedem reclama este o frică ancestrală față de schimbare. Vom intra, dacă nu am intrat deja, în faza de acceptare și de abandon. Compromis după compromis, ajungem acolo: renunțăm la hîrtie, renunțăm la citit, renunțăm la scrisul de mînă, renunțăm la vorbitul unul cu altul, renunțăm la flirt și iubire. Reconfortant este să știm că avem însă un deget cu care vom putea auzi vîntul și vom putea opri totul. Oare mai putem opri totul în ziua de azi?
Varianta originală a reclamei:
httpv://www.youtube.com/watch?v=wRsJk1qSDT8
foarte fain textul tău. un adevărat eseu despre.
să ne amintim, totuşi, de reclama la ceva cartelă connex, acum un secol, aia în care tinerii îşi protejau degetul cu care răspund la telefon şi scriu semeseuri.
nimic nou sub soare.
A, da, mi-am adus aminte de aia! Se pare că nu e prima, deci. Mai uită omul… :)
pe aceea, însă, nu cred că o găseşte nimeni pe net. alte vremuri, alte medii de stocare.
E de căutat, dar sigur e pe undeva. Pînă atunci, uite un print din acea campanie:
(De la IQads)
da, e unul dintre printuri. eu am avut alta pe post de poster,
în camera de cămin.