(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)
Scriu acest text pe micul Mac, la o bibliotecă județeană. Dintre cei 10 „cititori” din sala de lectură, patru au o carte în față. Cinci au laptop și unul o tabletă. Doar doi din cei patru care citesc au alături un carnețel de notițe și un pix. De la cei care scriu pe laptop se aude un zgomot asemănător cu cel făcut de o armată de furnici din desenele animate cu „Tom și Jerry”, care patrula ritmic. Un fel de clipocit al tastelor… Oare cum s-ar fi auzit zgomotul de la cinci mașini de scris acționate simultan?
În general, îmi iau notițe pe telefonul mobil. Dacă nu nimeresc aplicația Notes, scriu repede o ciornă de SMS. Nu țin minte mare lucru din ce notez pe mobil, trebuie de fiecare dată să mă uit.
Acum vreo lună însă, am profitat de o conferință la care am participat șparlind de pe masă carnețelele de notițe lăsate de participanții plecați în grabă. Vreo sută de foi albe care se dau peste cap, știți tipul acela de carnețel… Abia așteaptă să fie scrise foile albe. Am în rucsac mereu un pix, pentru că în capăt are un stick USB de 2 GB. Am simțit o nevoie aproape biologică de a începe să scriu ceva pe acele foi albe. Așa că am tras niște linii ca să formez un tabel și mi-am făcut o listă cu lucruri de îndeplinit pentru următoarele zile. Am scris din nou de mînă după mult timp. Parcă nu era scrisul meu.
Alt fenomen pe care l-am observat: țin mai bine minte dacă scriu pe carnețel. Mă lovește inspirația, de cele mai multe ori în tren. Scot carnețelul, de care am agățat un pix, ca să fie procesul mai ușor. Scrijelesc rapid și parcă atunci îmi vin alte idei pe care le notez la rîndul lor. Ei bine, cînd scriu textul respectiv pe laptop, nici nu mai e nevoie să arunc o privire pe carnet, îmi vin ideile cursiv, așa cum le-am notat.
Liniuțe și bastonașe
I-am întrebat ieri pe Facebook pe friends-ii mei cînd au scris ultima oară de mînă și cum a fost experiența de a relua această îndeletnicire. Am primit răspunsuri intime, fiecare frumos în felul lui, din care reproduc aici cîteva:
Am avut de dat o declaratie la politie ca martor la un accident. A fost o adevarata incercare sa mentin liniile paralele pe foaia alba Am umplut 4 file. La sfarsit mi-am admirat hieroglifele si am zis – saracu MS Word, cum stie el sa faca randurile drepte! (Siv Gaby)
In sesiune. Mi-am facut un rezumat al bibliografiei citite pe calculator. La un moment dat m-am oprit si am avut senzatia ca trebuie sa dau „Save”, ca sa nu pierd cumva ce am scris. Pe urma mi-am dat seama ca nu sunt in Word. Un sentiment f ciudat :) (Ana)
Pe 26 aprilie, am scris o felicitare prietenului meu de ziua lui. Am simţit aer de copilărie când am pus rezerva în stilou (că n-am găsit cu călimară în timp scurt). Iar când am simţit cum alunecă peniţa pe foaia cu „The Little Mermaid” (Disney stationery), nu m-am mai putut opri din scris. Din păcate, s-a terminat foaia. (Flavia)
Coincidenţă! Aseară am scris o scrisoare către mine, cea care voi deveni în 6 august 2014. Caligrafie de nota 10 şi multe emoţii pentru ceea ce sunt şi ceea ce voi fi. Emoţii pentru că am scris în jurnalul abandonat din data de 1 februarie 2013 cu un pix dăruit de o persoană specială. Gândurile s-au odihnit, au avut timp să dospească în faţa rândurilor şi a pastei negre. (Elena)
Chiar acum compun o scrisoare. De aproape un an am reluat obiceiul de a coresponda astfel cu cateva persoane si pot sa spun ca e ca o gura de aer curat. Sunetul de stilou/pix pe hartie e mult mai placut decat sunetul tastelor. Scriu cu drag. (Alexa)
In fiecare zi scriu pagini intregi „de mâna”! De altfel, nu suport scrisul la o tastatura și la telefon prefer sa folosesc funcția de recunoaștere a scrisului de mâna. (Alexandru)
Elegie pentru scrisul uman
Nu trebuie să deplîngem scrisul de mînă. Sigur, este al nostru, ba chiar eu cred că este un act foarte intim, dar importantă este creația. Pînă la urmă, poți scrie genial și la calculator, și cu pixul, și pe pereți cu creta. Sau poți eșua lamentabil de fiecare dată cînd încerci să legi cuvintele, indiferent de instrumentele de scris folosite.
Îmi dau seama cît de greu îmi e acum să scriu de mînă atunci cînd am de scris cîte ceva cu markerul pe tablă, la școală. Mă aștept la completări automate, sublinieri cu roșu ale cuvintelor scrise greșit, sugestii de sinonime și reveniri reflexe la capăt de rînd. Dar nu, nu se întîmplă nimic din toate astea. Eu singur trebuie să mă corectez, eu singur scotocesc prin minte să găsesc cuvintele potrivite, eu singur trag linia de despărțire la capătul rîndului. De fiecare dată mă simt obosit cînd scriu de mînă pe tablă, dar mă și felicit în gînd: uite, dom’le, am rămas om, eu singur îmi produc scrisul, eu sunt cel care-l stăpînește, datorită mie s-au înșirat frumos acele idei, pentru ochii studenților!
Probabil că se va rupe ceva în noi iremediabil, ca oameni, atunci cînd vom abandona total scrisul de mînă. Va fi ca și cum ne va lipsi ceva sau cineva drag.
Asta-mi amintește de un prof belgian (preda tot multimedia) care, după trei tentative eșuate de a scrie un cuvânt pe tablă, s-a scuzat că n-a mai scris de mult de mână, a zis ceva de tipul „înțelegeți voi ideea” și s-a întors la prezentarea ppt. În orice caz, acum patru ani, când lustruiam băncile facultăților, foarte puțini profesori mai scriau la tablă.