(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Ehei, dacă cineva a intrat ieri trist în sala de la Teatrul Masca şi a ieşit la fel, minte. Nu există aşa ceva! A fost o supradoză de optimism, joc bun actoricesc, desăvîrşire în mişcări şi dans şi cîntesc. Am rîs, am fost serios, m-am rugat în gînd să le iasă săritura, să cînte bine notele, să ne fie aproape actorii.
Nişte superactori m-au făcut să rîd alături de copii. Două publicuri au fost în sală: cel al copiilor sinceri şi entuziaşti şi cel al adulţilor obosiţi de job dar care s-au deconectat în mod sigur în timpul piesei.
Am fost şi eu invitat aseară, alături de o mulţime de bloggeri, twitterişti şi online-işti, la un spectacol de gală al Teatrului Masca, la piesa Slugă la doi stăpîni de Carlo Goldoni, în regia lui Mihai Mălaimare. Uitasem commedia dell’arte şi mă bucur că am regăsit-o. Şi serios că voi mai merge la Masca atunci cînd voi avea timp!
M-am pus în locul actorilor de aseară şi m-am simţit bine, pentru că mi s-a părut epuizant în acel sens al oboselii mulţumite. Ca atunci cînd ai dat o tură foarte lungă cu bicicleta, prin vînt, dar ai ajuns acasă repede şi ţi-ai pus repede de-un ceai fierbinte.
Mulţumesc Vlad, Chinezu şi Mihai Mălaimare, pentru deschidere şi comunicare!
Mai multe poze, pe Facebook.
Pana la urma ma vad nevoit sa incep sa merg si eu la teatru. Chinezu pe de o parte, Bodgan pe de alta si tot asa. Ma bucur ca a fost frumos.
Imi pare rau de faptul ca nu ne-am vazut, macar sa ne salutam. :)
Da, păcat, dar eu am mai stat şi după spectacol la un pişcot şi o vorbă pe acolo. Eu însă nu cred că te-aş recunoaşte, tu pe mine cred că e mai uşor.