Oameni roşii, trişti, obosiţi 10


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

Asta am văzut azi pe străzi în Bucureşti. Români amărîţi, tîrîţi de şefii de sindicat, de şefii de la uzină sau pur şi simplu de frică, înarmaţi cu steaguri roşii pe care scria mare „DA” (cunoşteau ei aceste steaguri de pe timpuri, tot roşii erau şi atunci), cu şepci pe care probabil a trebuit să le predea la sediu, cu tricouri de aceeaşi culoare, dar transpirate sub braţ şi pe piept.

Mărşăluiau, nu ştiau unde, trebuia să li se spună. Un semn, o înjurătură de la „şefu'” şi micuţul nostru bizon masă de manevră se pune în autobuzul cu număr de Dolj, Brăila şi Ilfov (mai rar de Timişoara, Satu-Mare sau Arad), e transportat pînă i se întorc maţele în burta ticsită cu salam ieftin şi bere la PET, e dus în Capitală, i se pun vorbe în gură şi e plimbat să viziteze cartierul Vitan înainte de a pleca înapoi acasă.

Mi-a zis mama azi că le-au dat de la serviciu bonuri de masă să tacă din gură. S-a bucurat, dar peste cîteva zile a aflat că i s-a luat impozit din salariu pe ele.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

10 gânduri despre “Oameni roşii, trişti, obosiţi