(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
La consiliul de ieri s-a votat: proba de limba română revine la admiterea la FJSC. S-ar putea ca examenul să fie în iulie la anul şi să constea într-o probă scrisă, cu următoarea structură:
– Creativitate şi expresivitate: Naraţiune (cu elemente de descriere şi portret)
– Creativitate şi expresivitate: Argumentare
– Limba română (lexic, în principal)
Cică studenţii din anii I şi II au cerut reintroducerea probei. Nu ştiu motivele, dar bănuiesc că nu mai suportau modul barbar în care vorbesc şi scriu ei înşişi sau vor pur şi simplu să limiteze numărul de candidaţi, ceea ce nu poate decît să mă bucure. La micşorarea numărului de locuri nu pot spera, deşi ar fi soluţia supremă pentru a filtra.
Partea proastă este că se va adopta DOOM din 2005 ca bază pentru proba de limba română, ceea ce înseamnă că trebuie să mă pun la punct cu romglish şi să mă dedublez, ca să pot considera că e corect massmediei şi niciun.
Mi se pare o idee foarte bună. Înainte de a avea pretenţii de jurnalişti- mari sau mici- ar trebui să ne punem la punct cu lexicul limbii române, pe care îl vom folosi intens după absolvire.
Nu am înţeles de ce s-a renunţat la probele -proba orală şi cea de lexic- care se dădeau cu ani în urmă. Probabil că procesul de selecţie al viitorilor studenţi era mai corect şi mai obiectiv.
Sigur că ideea e bună, dar dacă ne vom baza pe DOOM din 2005 vom avea o limbă stîlcită, contra originilor ei. S-au scos acele probe pentru că proba orală necesita multă muncă din partea unui grup mic de profi şi cea de gramatică pentru că universitatea nu ne permitea să-i plătim decent pe profii din afară care veneau la corectare.
Imi doresc ca si generatia ma sa fi dat proba de limba romana.
Dai proba asta zilnic, cînd scrii teme şi pe blog, cînd vorbeşti şi cînd îi atragi atenţia iubitului că a scris „voi ştii”. Dar dacă vrei, poţi da iar admiterea, să fii împăcată cu tine însăţi.
Ma refeream la toata generatia. Cred ca v-ati saturat sa auziti in laborator sau pe holuri „mi-ar place”, „am decat doua” etc. Cum am mai spus, orice padure are uscaciuni.
Ne puteti da mai multe detalii despre aceasta proba? Va fi grila, ca in anii precedenti?
@Laura: procesul de selectie a fost la fel de obiectiv si anul trecut sau acum doi ani. S-a tinut cont de un barem, nu de impresiile subiective pe care le-au avut profii corectori vizavi de textele candidatilor. Dar, cu siguranta, proba de limba romana va face o selectie mai dura!
Încă nu am detalii, dar va fi grilă. Pregătim broşura de admitere şi acolo ar trebui să fie informaţiile oficiale.
Nu m-am săturat să aud limbă română incorectă, mă amuz şi-i compătimesc pe acei oameni.
Nu cred că se va face o selecţie mai dură pe baza acestei probe.
OH MY GOD! Tocmai m-am îndrăgostit din nou de FJSC :) Serios, deci e chiar bună ideea cu limba română. Eu aș fi propus o probă de gramatică, una de punctuație (deși aici pot exista interpretări), cea de creativitate și expresivitate (însă un singur text), și o probă de sinteză (în care candidaților li se prezentau diverse materiale, iar ei trebuiau să facă o știre – evident, nu într-un mod profesionist, însă așa s-ar fi văzut oarecum cine are condei, cine știe să extragă esențialul și cine cam știe ce vrea să ”audă” publicul).
La fel ca și dyna, aș fi avut un orgasm continuu dacă colegii mei ar fi dat o probă de gramatică (și una de IQ, de altfel), dar nu s-a putut.
În fine, curiozitatea mea era dacă testul de limba română va fi în stilul celui de acum 5-6 ani (da, am înțeles că e grilă).
Sper să nu-ţi revii :-)
Nu se poate o probă complexă de gramatică, pentru că nu suntem la Filo. Cum se dădea pe vremea mea nu se va mai da niciodată, pentru că piaţa s-a schimbat şi moravurile s-au denaturat. Nici nu se pot da probe de profil – redactarea unei ştiri etc., pentru că ele se referă la abilităţi care vor fi căpătate în facultate.
Universitatea ne obligă la minimum 3 subiecte la proba scrisă, ca să iasă o medie obiectivă.
O mică observaţie: „ei trebuia să facă”, nu „trebuiau”.
OK. I got it.
Scuze de greșeală, eram mult prea entuziasmat de veste :)
Cât despre proba de gramatică, eu zic că ar trebui să fie de tip admis/respins (admis doar dacă are peste 70% din punctaj). Dacă nu știe să scrie corect, atunci nu văd ce caută la jurnalism. Dacă ar fi pe acest sistem (admis/respins) atunci și profesorii ar avea mai puține texte de corectat. Așa s-ar face cea mai corectă selecție, să zicem.
Este bine, dar eu cred ca mai bine ar fi daca proba de gramatica ar fi eliminatorie. Pana una-alta, un candidat poate gresi toate subiectele de limba, dar prinde un loc la buget, nu?
Senseless, nu suntem Filo. Nici acolo nu cred că e eliminatorie şi nu a fost niciodată la FJSC aşa. Pe vremea mea, eliminatorie era limba străină oral. A, de fapt, româna e limbă străină, pentru că în România limba oficială e acum romglish.
Mihai, mai bine facem proba de bun-simţ obligatorie, e la fel de relevantă, nu?
Pai atunci ar fi si mai putini studenti :))
Mi se pare idioată ideea cu limba straină obligatorie (bine că s-a scos) deoarece poți scrie foarte bine fără să fie foarte bun la engleză, franceză sau germană. Plus … la ce engleză facem noi la facultate … :|
Sunt curios să văd cum arată testul de gramatică.
Off-topic oarecum: Dacă la Drept cunoașterea temeinică a limbii române, la noi de ce să nu fie gramatica probă eliminatorie?
Senseless: Pentru că poate exista un candidat care are talent la scris, idei şi argumentări bune, dar are lipsuri la gramatică, din diverse motive (nu i-a plăcut profesoara, a fost leneş în gimnaziu, prea mult internet). Făcând media celor trei probe acest candidat ipotetic poate intra, iar apoi, mai devreme sau mai târziu, îşi va cizela şi limba română.
Păi ideea examenului e să iei unul bun și la scris și care să cunoască si limba română ca lumea. La noi la facultate nu se fac cursuri de gramatică, profesorii nu-ți vor înapoia referatul cu greșelile gramaticale corectate, deci explică-mi și tu cum își va cizela el ”limba” dacă nu are unde. Come on … Nu știe să scrie corect, atunci să meargă la Hyperion sau la Spiru ! Sunt locuri destule :)
Ioi, s-au adunat la FJSC ăia care vorbesc corect româneşte! Hai să fim serioşi…
eu cred ca nu trebuia niciodata sa se scoata examenul de limba romana si punct. Ar trebui sa fie si scris si oral. Si sa nu fie grila, sa nu fie numai lexic… sa fie tot! ce inseamna limba romana si sa conteze mai mult decat celelalte probe.
Clar, sunt de acord cu proba de limba si literatura romana :) Consider ca nu este de ajuns sa ai idei bune, sa iti argumentezi punctul de vedere si sa ai ceva condei, atata timp cat te exprimi dezastruos din punct de vedere gramatical. In plus, in acest prim semestru de facultate s-a demonstrat ca un student nu isi poate „cizela” limba…Tot „decat doua” spun, lucru care ma scoate din sarite. Sunt unii care nici macar nu stiu sa scrie. Credeti-ma pe cuvant, pentru ca am vazut astfel de lucrari.