(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Ştiţi de ce? Înseamnă că e natural, că nu au pus în el chimicale şi că a ajuns destul de repede de la vacă la mine. Am luat doi litri de lapte bun din piaţă, de la dozator. Astfel de dozatoare există în mai multe locuri din Bucureşti şi mă bucur că este unul şi aproape de mine. Auzisem de ideea asta pe la Arad şi Braşov şi mă gîndeam că şi fermele din jurul Bucureştiului ar putea prelua reţeta.
Se cunoaşte: cînd îl torni, pare o cremă, cînd îl bei simţi o anumită consistenţă şi-ţi face „mustaţă” albă ca în copilărie cînd beai un pahar cu lapte pe nerăsuflate. Nu este doar apă albă cum e laptele la cutie din supermarket.
Deocamdată, nu te poţi servi singur, e cineva care te serveşte. Este 3 lei litrul, dar ar putea să fie şi mai scump, pentru că tare bun.
Îmi place să cred că laptele ăsta a fost produs de vaci, pus în camioane şi apoi deşertat în dozatoare, fără alte prelucrări chimice şi E-uri. Iar azi, la 3 zile după ce l-am cumpărat, cînd am constatat că a început să se acrească, am zîmbit: da, e lapte bun!