Şocul primului supermarket 1

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Hai să vă mai zic una nezisă, despre cum am făcut cunoştinţă cu primul supermarket în străinătate.

Era în 1996, eram în Franţa, la Lille, la un curs de o lună despre multimedia. Căminul era într-o localitate apropiată, unde ajungeam cu autobuzul (iar din a doua săptămînă, cu bicicleta închiriată). Vizavi de cămin, minune mare: un supermarket Cora! Ţin minte că m-a amuzat faptul că magazinul avea nume de fată şi m-a surprins parcarea foarte mare dar foarte goală (niciodată nu erau mai mult de zece maşini parcate).

După ce am intrat cu colega mea, m-a şocat imensitatea locului. Brusc, mi-a venit în minte întrebarea: de ce ai nevoie de atît de multe mărci din aceeaşi categorie de produse? Evident, am ales cele mai ieftine produse, că banii primiţi ca bursă erau calculaţi la cent.

Am cumpărat brînză topită La vache qui rit, nu ştiu ce conserve şi pîine. Colega mea şi-a luat pantofi şi… un pachet de şerveţele!

Nu mi s-a părut nimic în neregulă să iei un singur pachet de şerveţele, dar casiera a făcut ochii foarte mari. S-a uitat pe bandă după celelalte presupuse pachete, dar nimic. A întrebat-o pe colega mea dacă e sigură că vrea să ia numai un pachet. După ce i s-a confirmat, casiera a făcut din buzele franţuzeşti o grimasă de dispreţ şi i-a făcut totalul.

În zilele următoare, a fost amuzant. Nu aveam frigidere în camere şi nici bucătărie comună, aşa că am agăţat brînza mea topită la geam, în afară, închizînd termopanele peste marginea pungii.

Din afara clădirii, dacă se uita cineva la faţadă, putea observa un zid uniform, cu ferestre identice, o armonie întreruptă de o fereastră cu nişte brînză topită atîrnînd liniştită, spre deliciul trecătorilor francezi.