(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Cînd ştii că ai trecut graniţa dintre amator şi profesionist? Cînd ştii că eşti un ageamiu sau cînd ştii că eşti specialist într-un domeniu? Dacă m-ar întreba cineva la ce mă pricep cel mai bine, n-aş şti să spun. O dată ajuns în străinătate, n-aş şti la ce rubrică să mă uit pe site-ul cu anunţuri de angajare.
Nu ştiu dacă ştiu să predau bine, nu ştiu dacă ştiu să scriu interesant, nu ştiu dacă sunt la curent cu ce se întîmplă (mulţumesc, Andi Bob, pentru nominalizarea la concurs, dar nu sunt sigur că sunt un blogger informat).
Aseară am aflat de la criticul literar Nicolae Manolescu (plus ambasadorul României la Unesco şi preşedintele Uniunii Scriitorilor) că nici atunci cînd citeşti nu poţi spune cu siguranţă că eşti un cititor.
Orice preocupare, orice hobby, orice îndeletnicire, orice set de cunoştinţe poate fi ridicat la rang de profesie? Şi cum aflu dacă sunt un profesionist al acelui domeniu, chiar dacă îmi dau seama că fac un lucru destul de bine?
Am pus întrebarea şi pe Facebook şi Twitter:
- Alexandra crede că eşti profesionist atunci cînd îţi cer alţii ajutorul.
- Ramona simte că atunci cînd eşti apreciat pentru ceea ce faci.
- Ovidiu spune că atunci cînd pur şi simplu faci lucrurile bine.
- O idee comună la Victor, Mirela, Laura şi Constantin este că eşti profesionist cînd eşti plătit pentru acel ajutor.
- O nuanţă în cazul Laurei: ea crede că eşti profi dacă iei bani pe o treabă bine făcută într-un timp redus la jumătate faţă de atunci cînd erai amator.
- Otilia crede că eşti profi cînd eşti sigur pe ceea ce faci şi poţi anticipa greşelile.
1. Nominalizarea era strict subiectivă, am trecut în ordine afectivă blogurile de pe care mă informez cu plăcere. Bloguri scrise frumos, curat, onest, actual.
2. Referitor la clip:
Nu știu multe lucruri mai neplăcute ca lectura ‘profesionistă’, cu gândul la cronică sau analiza critică. Nu mai zic de filmele văzute astfel.
Eram un cinefil euforic și pasionat, vedeam zilnic (nu exagerez) filme clasice și, cât de des reușeam, premiere. Pasiunea și plăcerea s-au evaporat după două rubrici de film în reviste. Și nu se revine ușor la ele.
Același lucru mi s-a întâmplat cu o solicitare din partea unei edituri, ei mi-ar fi trimis cărți și eu aveam dreptul să scriu absolut orice credeam de cuviință despre ele. Iadul pe lume! După 2 cărți îmi venea să-mi dau foc la bibliotecă și să-mi programez o lobotomie amnezică (sic!).
Cei mai nefericiți oameni sunt cei obligați să își transforme pasiunile după calapoadele profesionalismului.
Lectura de plăcere nu trebuie să fie și nici nu este ‘ușoară’. Iar să scrii sub impresia încântării de moment este cel mai frumos omagiu adus unei cărți, unui film, literaturii, cinematografiei, artei sau oricărei atitudini intelectuale. Dar fără obligații.
Mi-a plăcut răspunsul unei fete, spunea că ești considerat profesionist când faci lucrurile foarte bine. Frumos și tineresc răspuns.
în sens strict semantic, ești „profesionist” când ești plătit pentru ceea ce faci – adică profesezi. desigur, asta nu înseamnă că ești și expert. te poți numi expert în ceva abia după ce aduci contribuții la dezvoltarea respectivului domeniu (adică cercetezi, aprofundezi, vii cu ceva nou). sau diferența dintre fizician și profesor de fizică :)
Andi, dar nu poţi citi o carte sau vedea un film de două ori, în moment diferite, o dată pentru recenzie şi o dată de plăcere? Şi de ce nu se pot îmbina cele două totuşi?
Camil, adică un profesor de fizică bun (deci unul care ştie fizică bine) nu poate fi un fizician la fel de bun?
probabil poate fi – după muncă și stăruință – dar (încă) nu este
Hari
Sigur că se poate! Oamenii excepționali, cei care nu își trăiesc viața mai ales senzorial, pot orice. Cei care fluieră cu pălăria pe-o ureche, dar pentru care strategiile cognitive sunt a doua natură. Cei cu autocontrol de-o-se-bit, cu structuri cerebrale atât de sclipitoare încât sunt capabile să-și genereze senzații intelectuale profesionalizate :)))
Glumesc cu juma’ de gură. Aveam o colegă care și-a cumpărat o garsonieră cu banii de pe recenzii: asculta muzică în căști, vorbea cu mine, răsfoia o carte de succes, cu o mâna mângâia pisica, cu cealaltă tasta și, după vreo trei sferturi de oră, expedia către o publicație serioasă o preafrumoasă ‘cronichettă’. Și asta zilnic, de vreo 2-3 ori. Creierul meu nu-i dresat pentru eficiență, clar!
Pe mine mă sabotează și faptul că pendulez între două pasiuni, jurnalismul și regia. Dar sigur se poate să fii deștept, pasional, bine plătit și devreme acasă, în același timp! :D Așa am auzit.
Camil,
Văd că duci definiția de profesionist către intelectual. Frumos, dar cumplit de idealist.
Mă tot mir că nu am rămas corigentă la Filosofie, în liceu, din cauza profului care ne-a zis de la prima oră că nu mai există nici măcar un filosof viu, pe lume sunt doar profesori de filosofie. :)
Extremele sunt mamele înțelepciunii. :)
@ Andi
am explicat ce înțeleg prin profesionist, în sens strict. în rest…sunt diverse nuanțe și perspective; fiecare o alege pe cea care-i surâde mai frumos :)