DOCUMENTAR “Distanța dintre mine și mine” – Mona Nicoară, Dana Bunescu


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Poate te întrebi dacă oare n-am greșit o literă în titlu. Nu, documentarul se numește chiar “Distanța dintre mine și mine” și este un portret emoționant, plin de culoare, vervă și limbă română al poetei Nina Cassian. La avanpremieră, am aflat de la Ada Solomon că i-a luat 6 ani să termine acest film, iar poeta n-a mai apucat să-l vadă montat. La realizarea producției, a ajutat-o foarte mult prietenia de o viață a soacrei sale cu Nina Cassian, dar a fost și o conjunctură favorabilă.

Unii știu despre Nina Cassian că a scris poezii pentru copii; alții o știu ca autoare de lirică romantică; poate unii dintre părinții voștri știu că a scris și vreo 3 volume încărcate ideologic. Dar majoritatea știu că nu era o figură frumoasă, iar la urîțenia ei face chiar poeta aluzii în film.

Documentarul este format din 3 componente:

  • interviurile realizate în SUA (unde se afla în exil din anii ’80) cu autoarea;
  • fragmentele din dosarele de urmărire de către Securitate de la CNSAS;
  • filme din arhiva CNC – înregistrări cu prezența în fața publicului a poetei, reportaje de la televiziune, interviuri.

Ceea ce lipsește sunt părerile altora despre Nina Cassian (cu excepția unor mici intervenții ale ultimului ei soț). Dar, dacă veți vedea filmul, vă veți da seama că nici nu este nevoie de așa ceva, doarece imaginea poetei este creată prin alăturarea fragmentelor amintite mai sus. Așa veți înțelege titlul – este o auto-radiografie pe care și-o face scriitoarea, cu o anumită distanță (detașare) față de ea. 

“Omul bun privește în afara lui”

Pe la început și undeva pe la mijloc, Nina Cassian spune că omul bun este cel care privește în afara lui. Ei bine, asta a făcut ea toată viața – a vrut să schimbe lumea cînd a îmbrățișat ideologia comunistă, a vrut să creeze ce-și dorește independent de dictatura care se instaurase în România, a ridicat un pic vocea împotriva conducerii statului, pentru ca în final să cedeze și să fugă în SUA.

La cei 85-90 de ani ai săi din film, Nina Cassian este volubilă, deapănă amintiri și răspunde la întrebări în timp ce fumează și soarbe din paharul generos cu vodcă (este amuzant cum la un moment le oferă și celor din echipă aceeași licoare, dar aceștia se mulțumesc cu apă). Privește la înregistrările de demult cu ea și se autoironizează, își recită poeziile din urmă cu zeci de ani de parcă tocmai atunci le compusese, critică, explică și se autoportretizează.

Cele mai sinistre părți sunt cele în care ea, uneori alături de Adrian Păunescu și alți autori, răspunde acuzațiilor muncitorilor din uzine, în fața cărora era prezentă, despre faptul că poezia ei și a altor poeți contemporani “este greu de înțeles” de către “proletariat”, comparativ cu creațiile poeților clasici precum Eminescu și Coșbuc. Cu tact și adaptîndu-și limbajul la nivelul de educație și cultură extrem de scăzut al interlocutorilor, Nina explică faptul că ea nu poate scrie altfel, că poezia este metaforă și sens figurat și, mai ales, că receptorul este cel care trebuie să facă eforturi să înțeleagă o creație, dacă dorește să evolueze spiritual.

“Distanța dintre mine și mine” este un documentar de excepție, mai ales că el cuprinde ultimele imagini și vorbe ale poetei din exil. Filmul va intra în cinematografe în 8 martie și ar fi un cadou nemaipomenit pentru femeile din jurul vostru să le oferiți un bilet și/sau să le însoțiți la o proiecție. Este un film feminin prin prezența de mare amploare a poetei, dar și unul național prin situarea confesiunilor Ninei Cassian în contextul politic al României anilor ’40 – ’80.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.