(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Unii spuneau că e o zeiţă sau o mamă, alţii vedeau planeta susţinută de o imensă broască ţestoasă, unii o vedeau plată şi alţii au demonstrat că e rotundă. Desuet, inutil de romantic şi patetic să te gîndeşti la Pămînt, chit că e ziua planetei. Da, e o zi declarată astfel de oameni, ea săraca habar n-are că ar trebui să-i oferim cadouri şi să-i spunem La mulţi ani.
Acum două zile, adunam PET-uri din curtea casei de la ţară. Curtea este pubela sătenilor, deşi există tomberoane pe stradă de cîţiva ani. Însă arunci plasticul ca să scapi de el, e reconfortant să ştii că nu mai eşti împovărat cu el. Şi aşa e şi corect, în fond trăim vreo 80 de ani, cu puţin noroc. Nici măcar o zvîcnire nu înseamnă perioada asta la scară planetară. Nu ne interesează ce vine după noi. În fond, ne dăm pămîntului, cu unele mici excepţii, în funcţie de religie.
Ziua Terrei, ziua Pămîntului pe care sunt construiţi corele, carfurii, billele şi mallurile în care ne înghesuim în aceste sfinte zile comerciale, pentru a cumpăra plastic, metal şi hîrtie, pe care să ni le aruncăm în jur peste un minut, o oră, cîteva zile.