(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Am învățat, în scurta viață de pînă acum, că nu e necesar să urmez toate sfaturile care mi se oferă. Nu mai zic de alea oferite de instituții și companii!
Cîteva exemple:
- La metrou, mi se spune să am grijă de bunurile mele și să raportez orice pachet suspect. Păi de bunurile mele am înțeles, dar ce treabă am eu cu pachetul altuia? Nu mai bine facem training cu pensionarii care sunt gardieni în vagoane, să învețe ei cum să-și facă treaba pentru care sunt plătiți?
- Pe pubelele stradale, mi se spune să arunc gunoiul la coș. Păi dacă tot sunt atît de aproape de el încît să pot citi asta, nu înseamnă că eu îl arunc? Nu mai bine facem educație cu cei care nu aruncă gunoiul unde trebuie?
- În autobuze și troleibuze, mi se enumeră avantajele mersului cu transportul în comun și ale cartelei reîncărcabile. Păi dacă tot sunt în acel autobuz, nu înseamnă că sunt conștient de toate astea? Nu mai bine le oferim niște avantaje celor care merg zilnic cu autobuzul? De exemplu, ca în Europa, o călătorie să însemne un bilet validat prima oară, indiferent de cîte autobuze schimbi, dacă îți continui traseul.
Vouă vi se dau sfaturi ca astea?
Mie mi se spune cel mai des, Ai grija de tine. Cred că, într-un fel, îi înţeleg pe cei care-mi spun asta. E evident că nu ştiu să am grijă de mine.
Dar revenind la sfaturile de care ziceai, ele provin din sistemul nostru educaţional. Ăla în care profesorul îi ceartă tot pe elevii-studenţii din sală pentru că unii sînt… absenţi. Şi tot aşa.
RATB-ul a făcut nişte greşeli şi acum trebuie să le îndrepte. Şi în loc să le îndrepte pe bune, se ocupă de disonanţa cognitivă a celor care se simt lezaţi de măsurile lor. Adică mie mi se pare că acele chestii despre cît de bun e portofelul electronic (a propos, pe care nu ştii niciodată cîţi bani ai sau dacă ai bani pînă nu urci în autobuz-tr-tr, riscînd să devii infractor) sînt făcute special ca să-i facă pe oamenii care s-au aliniat, de nevoie, la aberaţiile ăstea, să ajungă într-un final să şi CREADĂ că a fost o măsură bună. Deci scopul e să ne ajute să ne simţim mai bine cu noi înşine şi să resimţim mai puţin conflictul interior dat de modalitatea complicată de plată a călătoriei. Pentru că, trebuie să recunoaştem, una e să ai un bilet, să-l cauţi în portofelul analogic şi să te uiţi la el dacă-i compostat sau nu, după care să decizi dacă te urci sau nu, şi alta e rahatul de portofel electronic.
Îţi zic altcîndva ce e cu sfaturile ălea spuse pe o voce sinistră la metrou, că amu’ mă dor degetele de atîta scris. (hint: au de-a face cu dezvoltarea unei vigilenţe:)
In Ratb sunt mult mai distractive reclamele de tip ”self-promo” de pe monitorul ala. Sunt lucruri de gen ”Blocat zilnic in traficul infernal? Satul sa consumi litri de benzina cu mersul la munca?”.
Oamenii vorbesc cu noi de parca tocmai am fi parasit masina personala si am fi sarit accidental in Ratb.
Autopromo e și la metrou, cînd mi se reamintește „deviza” companiei: „Pe orice timp ajungi la timp”. Asta după ce acea voce feminină impersonală și metalică îmi citește tare regulamentul ăla scris în limba de lemn.
Quoting „De exemplu, ca în Europa, o călătorie să însemne un bilet validat prima oară, indiferent de cîte autobuze schimbi, dacă îți continui traseul.”
Din nefericire, precum se știe, România este în Europa doar pe hartă. La fel și in cazul UE.
Mie mi se pare amuzant mesajul care ne sugereaza că staționarea pe scara rulantă se face pe partea dreaptă. Inutil, 90% nu ascultă de el. Și chiar dacă ar asculta, scările sunt prea înguste pentru a permite trecerea comfortabilă a unui om pe lângă celălalt, fără să se lase cu dat din coate și agățat de plase/sacoșe/genți/extremități.
da… sint prea ingusste scarile. mai ales iarna.
oricum, confort, confortabil, cu N in romana.